Now Reading
„Musica Ramificata”, turneul care aduce muzica în sufletele copiilor

„Musica Ramificata”, turneul care aduce muzica în sufletele copiilor

Revista Psychologies
musica-ramificata-turneul-care-aduce-muzica-în-sufletele-copiilor

Turneul național de muzică clasică „Musica Ramificata”, va avea loc între 26-30 iulie 2022, în București și Sibiu, alături de artiști locali și internaționali, cu scopul de a promova muzica contemporană, în tandem cu cea barocă, în concerte cu intrare liberă. Această ediție ajunge de această dată, inclusiv în centrele de plasament din Sibiu și împrejurări, prin recitaluri educative, obiectivul principal fiind aducerea muzicii cât mai aproape de copiii cu nevoi speciale.

Ansamblul Muzica Ricercata, alături de flautistul Matei Ioachimescu și dirijorul Cristian Spătaru, concertează pe 26 iulie, la Ateneul Român din București, apoi continuă turneul la Sibiu, pe 28 iulie în Biserica Ursulinelor, după care va fi prezent în mai multe centre de plasament din Sibiu și împrejurimi, unde copiii se vor bucura de recitaluri creative și educative.

În prim-plan se vor afla două lucrări în primă audiție: prima, Vreascuri ramificate, este o lucrare compusă de tânărul Alin Chelărescu pentru acest proiect, iar a doua, Concertul pentru flaut alto al marelui compozitor finlandez Kalevi Aho, este o capodoperă destinată reputatului flautist Matei Ioachimescu.

Kalevi Aho este unul dintre puținii compozitori ai lumii care provoacă interpretul la o autodepășire a nivelului tehnic, cu scopul precis de a genera emoții extrem de intense. Dificultatea lucrărilor sale nu frustrează astfel interpretul, ci îi arată un sens și îl face să devină un muzician mai bun. Concertul pentru flaut alto este genul acela de lucrare care lasă auditorii într-o stare de uimire și recunoștință”, declară celebrul flautist Matei Ioachimescu.

Pornind de la lucrarea Ramifications de György Ligeti (1923-2006), proiectul va ilustra în fața publicului larg, legătura directă dintre barocul muzical și muzica nouă, încurajând totodată mai multe conexiuni cu rol de liant cu publicul format din categorii diversificate.

Musica Ricercata (tradus „muzică cercetată”) este titlul unei piese pentru pian compusă de György Ligeti, prin care aducea un omagiu lui Girolamo Frescobaldi (1583-1643), privind din perspectiva sec. XX muzica barocului timpuriu. De la această idee, ansamblul Musica Ricercata a preluat traseul conceptual, realizând ramificațiile muzicale au drept obiectiv apropierea publicului atât de muzica veche, cât și de cea nouă.

Toate concertele și recitalurile turneului național Musica Ramificata, atât din sălile consacrate de concert, cât și recitalurile din centrele de plasament, vor fi acompaniate de discuții cu publicul, în vederea înlăturării barierei invizibile dintre scenă și public, pentru realizarea unui schimb ideatic constructiv.

Parteneriatele proiectului Musica Ramificata sunt o garanție a vizibilității, validând valoarea întregului concept. Astfel, proiectul este inclus în evenimente de prestigiu la Ateneul Român sau Festivalul „Musica Ricercata”, printre altele.

Mai multe informații despre programul și invitații festivalului puteți afla pe www.musica-ricercata.com/musicaramificata.

Proiectul este cofinanțat de AFCN

Sponsor principal: Kaufland

Sponsori: Borsec, Highlight Agency, NETagro, Rădăcini

Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Filarmonica George Enescu, Orchestra Națională de Tineret a Moldovei, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Filarmonica de Stat „Banatul” Timișoara

Parteneri Media: Cărturești, Agerpres, MagicFM, RFI, Radio România Muzical, Dilema veche, Zile și nopți, Observator cultural, Capital cultural, Revista 22, Psychologies, PRWave, AMOS News, Eveniment online, Eveniment TV, Sweet TV, Canal 33, Klarmedia, Sibiu Independent, Succes Grup, Presa în blugi, Scrisul Românesc, Revista Tango – Marea Dragoste, Turnul Sfatului

Despre Musica Ricercata

Musica Ricercata este un ansamblu artistic internațional conceput de Gabriel Bebeșelea care, de la înființare, a asigurat conducerea artistică și tehnică a acestuia, adunând cei mai buni muzicieni din toată Europa și creând programe muzicale diverse și incitante, de la epoca baroc până la epoca modernă, cu accent pe muzica veche.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top