Now Reading
Turneul European Jazz Society ajunge în România

Turneul European Jazz Society ajunge în România

Revista Psychologies
turneul-european-jazz-society-ajunge-în-românia

Joi, 11 mai 2023 (de la 19.00), pe scena Sălii Radio vor urca 4 apreciați muzicieni de jazz din Europa, care prezintă un turneu național intitulat „European Jazz Society: Ramona Horvath Quartet featuring Tony Lakatos”.

Turneul se va derula în jurul datei de 9 mai, Ziua Europei. Ramona Horvath – inițiatoarea grupului „European Jazz Society” – își propune ca în fiecare an să reunească muzicieni diferiți din Europa, pentru a facilita cât mai mult colaborările și schimburile de experiențe culturale. Pentru turneul din acest an, pe scenă se vor întâlni: Ramona Horvath – pian (România/ Franța), Tony Lakatos – saxofon (Ungaria/ Germania), Nicolas Rageau – contrabas (Franța) și Minchan Kim – baterie (Germania).

Cu aceasta formație, Ramona Horvath a efectuat un turneu de mare succes în Franța (noiembrie 2022) și, tot în aceeași formulă, au fost prezenți în cadrul Festivalului Internațional de Jazz de la București (septembrie 2022). Turneul actual include orașele Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe și se încheie la București, la Sala Radio.

În programul serii veți asculta piese semnate de Jancy Korossy, Duke Ellington, Billy Strayhorn, Tommy Flanagan, Freddie Redd, Bud Powell, Ramona Horvath ș.a.

La baza acestui proiect se află ideea unei comuniuni interculturale, în care muzicieni de renume internațional, din diferite țări europene (Franța, Germania, Ungaria și respectiv România), se reunesc sub semnul muzicii și al creației, pentru a dialoga in limbajul universal al muzicii, îmbinând  elemente specifice din cultura fiecăruia dintre cei patru artiști.

RAMONA HORVATH a absolvit Conservatorul de Muzică din București și este în prezent unul dintre cei mai cunoscuți pianiști de jazz români, cu un repertoriu muzical variat. A fost studenta și apoi partenera de scenă a celebrului pianist Jancy Korossy, recunoscut mondial, alături de care a susținut numeroase concerte la două piane, în România și în străinătate (Germania, Austria, Ungaria, Italia, Spania, Portugalia). Cei doi pianiști au înregistrat un album la compania „Electrecord”, intitulat „Dor de acasă” (2008), album premiat ca „Cel mai bun disc de jazz al anului” (România, 2009).

Ramona este stabilită la Paris, unde s-a impus deja ca unul dintre cei mai activi muzicieni de pe scena jazz-ului francez și european. Și-a construit o activitate concertistică în sălile mari de concerte din Europa (Sala Radio ORF din Viena, Opera Națională Maghiară din Cluj-Napoca, Ateneul Român, Bosendorfer Hall din Viena, Grand Theatre d’Angers, Palazzo Madama Torino etc.), a participat la festivaluri (Franța, Italia, Spania, Austria, Portugalia, Belgia, Ungaria) și a cântat în cele mai bine cotate cluburi de jazz din Europa (Lisabona, Viena, Roma, Paris).

Până acum, ea a lansat la celebra casa de discuri franceză „Black&Blue”  trei albume în formule diferite: trio, cvartet și duo, primite cu căldură de presă. Cel mai recent album al ei – „Le Sucrier Velours” (în duo cu contrabasistul francez Nicolas Rageau) – a fost unanim lăudat și de presa internațională.

TONY LAKATOS este considerat unul dintre cei mai importanți saxofoniști ai zilelor noastre, cu o cariera impresionantă. Prim solist al Frankfurt HR Big Band, a colaborat cu mari muzicieni de jazz pe toate scenele lumii, ca Al Foster, Billy Hart, George Mraz, Billy Drummond, Anthony Jackson, Joe Lovano, Michael and Randy Brecker, Cecil McBee, Kirk Lightsey, Dave Kikoski, The Mingus Big Band, Art Farmer, Kenny Werner.

Laureat al premiului presei germane „Deutsche Schallplatten Preis” (2009), a concertat pe toate meridianele în diferite formații, în nume propriu sau ca invitat de onoare (guest star).  A înregistrat numeroase albume și a fost invitat să susțină ateliere în Rotterdam, Amsterdam (Olanda), Graz și Wien Konservatorium (Austria), Fredericksburg Mary Washington College (SUA), Royal Academy of Music London, Birmingham Music Depart. (Marea Britanie), Yamaha School Hamburg, Hochschule für Musik Nürnberg (Germania), Saxophone Society Bangkok (Thailanda) ș.a.

NICOLAS RAGEAU – contrabasist parizian foarte activ, a acompaniat, colaborat și/sau înregistrat cu celebri muzicieni precum: Johnny Griffin, Benny Golson, Kenny Wheeler, Stéphane Belmondo, Paolo Fresu, Manu Katche, Michel Graillier, André Villeger, Valery Ponomarev, Peter Bernstein, Yannick Rieu, Tony Lakatos, Karl Martin Almqvist, George Brown, Oliver Johnson, Frank Gant, Sara Lazarus, Sofie Sorman, Anne Ducros.

Între 1994 și 2000 s-a stabilit la New York, perioadă în care a participat activ la primele evenimente ale clubului de jazz „Small’s”, devenind astfel unul dintre muzicienii de referință ai acestui club. Activitatea sa a fost foarte importantă în cluburile de jazz pariziene (Petit Opportun, Sunset/ Sunside, New Morning, Franc-Pinot, La Villa, Bilboquet, 38 Riv’, Caveau de la Huchette, Petit Journal St Michel și Montparnasse). De asemenea, a fost prezent la numeroase festivaluri din Franța și din străinătate (Marciac, Montlouis, JVC/ Paris La Villette, Radio-France, Roma Jazz Festival, Bucharest Jazz Festival, Santa Lucia Jazz Festival, Pamplona/ St Fermin Jazz Festival, Toledo Jazz Festival) și pe scenele multor orașe europene (Madrid, Lisabona, Budapesta, Viena, Bruxelles, Frankfurt, Stuttgart).

Din 2015  Nicolas a investit enorm în colaborarea cu Ramona Horvath. Au înregistrat împreună 3 albume și în prezent desfășoară mai multe proiecte în duo, trio sau cvartet.

MINCHAN KIM –  tânăr baterist stabilit în Germania (de origine sud-coreean), face parte din noua generație de muzicieni puternic legați de tradiția jazzului, dar care aduc un suflu nou în muzică. Face parte din grupul celebrului saxofonist Jesee Davis, alături de care a întreprins numeroase turnee în toată lumea.

În paralel, acompaniază și colaborează deja cu nume mari ca:  Kenny Washington,  Alain Jean Marie, Jim Snidero, Gael Horellou, Damon Brown, Martin Jacobsen, Pierrick Pedron, Sara Lazarus, Martin Speake, Paul Kirby etc. A participat la diferite festivaluri: Edinburgh Jazz Festival, Beijing Jazz Festival, London Jazz Festival ș.a.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile și în sistem online pe entertix.romyticket.ro şi în librăriile Cărtureşti. Biletele și abonamentele achiziționate până la data de 1 mai 2023 prin iabilet.ro rămân valabile. 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top