Orchestra Nationala Radio inchide stagiunea simfonica la Sala Radio
Vineri, 17 iunie (19.00), concertul care incheie o bogata stagiune a Orchestrei Nationale Radio se va derula la Sala Radio sub bagheta apreciatului dirijor roman CRISTIAN MANDEAL. Evenimentul va propune o creatie a celebrului compozitor francez al Bolero-ului: RAVEL – Concertul in sol major pentru pian si orchestra. Il veti aprecia ca solist pe pianistul CSIKY BOLDIZSÁR jr., distins in 1994 cu Premiul „Cella Delavrancea”, acordat de maestrul Dan Grigore.
Compus de Ravel pe durata a doi ani, intre 1929 si 1931, concertul pentru pian este puternic influentat de atractia compozitorului pentru jazz, gen pe care il descoperea in perioada respectiva, dupa un turneu sustinut in Statele Unite. Despre importanta jazz-ului, Ravel marturisea:
„Cea mai captivanta parte a jazz-ului este ritmul sau bogat si amuzant… Jazz-ul este o sursa bogata si vitala de inspiratie pentru compozitorii moderni si sunt uimit ca atat de putini americani sunt influentati de el.”
Premiera absoluta a avut loc in ianuarie 1932 cu Ravel la pupitrul dirijoral si pianista Marguerite Long in ipostaza solistica, succesul evenimentului fiind urmat de un amplu turneu pe care cei doi l-au intreprins in 20 de orase din Europa, peste tot concertul bucurandu-se de succes la public.
In aceeasi seara veti mai asculta si lucrarea altui mare compozitor francez – Gabriel Fauré: Pavane si Petruska, baletul semnat de artistul rus al sec. XX Igor Stravinski. Baletul a fost pus in scena prima oara in 1911 la Paris, cu Vaslav Nijinski si Tamara Karsavina in rolurile principale, in cadrul apreciatelor stagiuni Ballets Russes, prezentate la Théatre du Chatelet, sub conducerea impresarului rus Serghei Diaghilev.
In cei peste 40 de ani de activitate dirijorala neintrerupta, CRISTIAN MANDEAL si-a exercitat profesia in Romania si in strainatate. Ca dirijor principal si director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de inalte, lasand in urma o institutie – etalon pentru Romania.
A fost director artistic la Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) si la Orchestra Nationala Basca – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la „Orchestra Haydn” di Bolzano e Trento (2000 – 2003); dirijor oaspete principal al Orchestrei „Halle” Manchester (2003 – 2008) – primul detinator al acestui titlu in intreaga existenta de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) si al Filarmonicii din Copenhaga.
Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime auditii absolute, in special ale compozitorilor romani, dar si straini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programandu-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera „Oedipe” in prima auditie britanica (la Festivalul de la Edinburgh – 2002) si italiana (Teatro Lirico di Cagliari, 2005).
Un punct de mare interes in ultima perioada de activitate a lui Cristian Mandeal il reprezinta colaborarea cu Orchestra Romana de Tineret pe care o cultiva, educa si dirijeaza constant incepand din 2008.
CSÍKY BOLDIZSÁR jr. si-a urmat studiile la Academia de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj, iar in perioada studentiei a castigat cinci premii nationale de interpretare pianistica. Din anul 1991 a urmat cursuri postuniversitare cu maestrul Jenő Jandó, profesor universitar la Academia de Muzica „Franz Liszt” din Budapesta. In 1992 a primit o bursa de studii la cursurile de maiestrie din Lübeck (Germania). In 1998 a participat la cursul de vara de la Fontainebleau (Franta). In anul 2000, dupa numeroase colaborari – aproximativ 40 de concerte pe an – directorul muzical (Walter Krafft) al institutiei Münchener Musikseminar (Germania) i-a acordat titlul de solist permanent.
Ca artist interpret, a sustinut peste 800 de concerte si recitaluri in toate centrele muzicale din tara si de peste hotare: Austria, Anglia, Bulgaria, Elvetia, Franta, Germania, Italia, Scotia, Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Cehia, America si Japonia.
Concertul poate fi ascultat in direct pe toate frecventele Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical din tara si in streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro si www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, in magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librariile Carturesti, Humanitas, in benzinariile OMV si la casa de bilete a Salii Radio.
Pentru alte informatii legate de Orchestrele si Corurile Radio va rugam sa consultati site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.