Suitele „Carmen” by Bizet la Sala Radio
Știați că în istoria muzicii se spune că, în mod paradoxal, cele mai reușite creații spaniole sunt de fapt semnate de mari compozitori francezi? Bizet, Chabrier, Debussy și Ravel susțin, prin lucrările lor, această afirmație.
Dacă îți plac sonoritățile hispanice, atunci nu rata concertul ce se va derula la Sala Radio, joi, 23 ianuarie 2025 (de la 19.00), prezentat de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului britanic RUMON GAMBA. Veți asculta Chabrier – España (rapsodie pentru orchestră) și Suitele Carmen, extrase din celebra operă semnată de Bizet, de la a cărui trecere în neființă se împlinesc 150 de ani.
Premiera absolută operei a avut loc pe 3 martie 1875 și Bizet spera că, în sfârșit, și-a găsit calea sa artistică. Câteva nume celebre ale muzicii franceze au asistat la eveniment, printre care Massenet, Offenbach, Delibes și Gounod.
Din păcate însă, recepția inițială nefastă a operei Carmen s-a datorat, ca de multe ori în istoria muzicii, revoltei publicului (din cauza noutății propuse). Carmen a revoluționat teatrul liric: vorbea despre oameni reali, probleme reale, drame reale.
Până atunci, publicul fusese obișnuit să vadă pe scenă subiecte mitologice cu zei și zeițe, legende, regi și regate de altădată, procesiuni religioase și ceremonii, povestiri moralizatoare și în nici un caz subiecte contemporane, străbătute de atâta realism și chiar violență. Mai mult, spectatorii au considerat subiectul prea șocant în epocă: o femeie care fuma pe scenă, cu o viață depravată precum Carmen, un pronunțat caracter erotic, fabricanți de țigări, crime, hoți ș.a.
Seara de la Sala Radio va fi și un prilej de revedere cu unul dintre cei mai apreciați tineri violonceliști români: Ștefan Cazacu
Acesta va interpreta Ceaikovski – Variațiuni pe o temă Rococo pentru violoncel și orchestră.
Rumon Gamba
Absolvent al Academiei Regale de Muzică din Londra, RUMON GAMBA a colaborat cu celebra BBC Philharmonic și activitatea sa se derulează cu precădere în țările nordice, unde astăzi este dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Oulu – Finlanda. A fost dirijor principal şi director muzical al NorrlandsOperan – Suedia, dirijor principal al Aalborg Symfoniorkester – Danemarca și dirijor principal şi director muzical al Iceland Symphony Orchestra – Islanda.
De asemenea, a colaborat cu Rotterdam Philharmonic Orchestra, Gothenburg Symphony, Sinfónica de Galicia la Festivalul Musika-Música din Bilbao ș.a. Interesat de muzica nouă, Rumon Gamba a dirijat prime audiţii, precum premiera operei Two Boys de Nico Muhly la English National Opera, Concertul pentru violă de Brett Dean alături de BBC Symphony Orchestra, Dancer in the Dark de Poul Ruders, Blood on the Floor şi Scherzoid de Mark-Anthony Turnage.
Ștefan Cazacu
Începând din toamna anului 2023, violoncelistul ȘTEFAN CAZACU este solist-concertist al Filarmonicii de Stat din Sibiu. Recent, Ștefan a fost nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural (ediția 2024), la categoria muzică. Ștefan Cazacu a primit de timpuriu o educație complexă într-o celebră familie de muzicieni, a urmat studii muzicale universitare la București și la Viena, a obținut premii în diverse competiţii naţionale și internaționale. A fost apreciat – în ipostază solistică sau ca membru al Orchestrei Române de Tineret – în țări ca Olanda, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franța, Elveția, Italia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Norvegia, Luxemburg, Belgia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia, Republica Moldova, Turcia, Israel, Emiratele Arabe Unite, Vietnam, China, Statele Unite ale Americii.
- Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.
- Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro – secțiunea Bilete.