Cum să te pregătești pentru o vacanță în Istanbul
Ești deja cu gândul la concediu și faci lista de bagaje pentru o vacanță pe malul Bosforului, în fascinantul oraș turcesc aflat pe două continente: Europa și Asia. Dacă te pregătești pentru câteva zile de relaxare și distracție în Istanbul, iată ce trebuie să faci ca să-ți asiguri un sejur reușit.
Verifică-ți pașaportul și interesează-te despre condițiile de călătorie
Poți călători fără viză în Turcia, dar ai nevoie de un pașaport valabil, așa că este bine să verifici actele înainte de plecare. De asemenea trebuie să te interesezi despre condițiile de intrare în țară, în contextul epidemiei de coronavirus. Regulile se pot schimba de la o lună la alta. Asigură-te că deții informații complete și actuale, ca să nu întâmpini probleme la aeroport.
Sunt numeroase zboruri Bucureşti-Istanbul ale multor companii aeriene de linie și low cost. Orice variantă alegi pentru a ajunge în metropola de pe Bosfor, trebuie să fii la curent cu toate cerințele la îmbarcare și condițiile de călătorie.
Pregătește în portofel lire turcești, dolari și euro
Aflat la porțile Orientului, oraș portuar și centru comercial de tradiție, Istanbul este raiul cumpărărurilor de tot felul, de la bijuterii și mătăsuri, până la mirodenii și suveniruri pictate. Ca să fii pregătit în orice situație, schimbă lei în lire turcești, cupiuri mici, pentru shopping stradal, lucruri mărunte din bazar, street food și transport urban (tramvai, feribot ș.a.).
Completează bugetul de călătorie cu bancnote de 5, 10, 20 și 50 de euro, la fel și în cazul dolarilor, Aceste două valute sunt cele mai obișnuite în zonele turistice, iar prețurile sunt afișate direct în moneda europeană sau cea americană, așa că vei putea să-ți planifici mai ușor cheltuielile.
Folosește un telefon mobil cu cartelă locală
În Istanbul nu beneficiezi de avantajele roamingului comunitar, ca în statele UE, așa că trebuie să alegi o variantă locală. Cel mai bine este să cumperi din aeroport o cartelă telefonică de la una dintre companiile de telefonie mobilă ce activează în Turcia și s-o utilizezi pe toată durata vacanței.
Îți vor fi solicitate datele personale și pașaportul pentru înregistrare. Păstrează cartela cumpărată până la revenirea în țară, n-o arunca pe undeva prin oraș, ca să nu fie utilizată de alte persoane.
Viteza de internet este mai redusă decât cea din România, de aceea trebuie să-ți achiziționezi o cartelă ce să-ți permită utilizarea rețelelor wi-fi din zonele turistice. Pe aeroport ai acces gratuit la internet, așa că te poți descurca să comunici cu cei de acasă, până faci rost de o cartelă turcească.
Achiziționează ghiduri turistice și ghiduri de conversație
Istanbul este o metropolă uriașă, cu o ofertă turistică impresionantă: monumente celebre, muzee cu exponate renumite în toată lumea, lăcașuri de cult, parcuri și insule, plaje și zone pitorești la mal de mare.
Ca să nu omiți niciun loc interesant, pregătește-ți traseele zilnice pe baza unor ghiduri ale orașului și împrejurimilor. Vei găsi descrieri ale atracțiilor turistice și sugestii de restaurante, cafenele și evenimente culturale.
În zonele intens vizitate vei întâlni vorbitori de limba engleză și franceză, ca în orice mare oraș cu milioane de călători care-i străbat străzile și îi admiră frumusețile. Te descurci și cu româna, mai ales la negustorii din bazar și la locantele tradiționale.
Dar pentru a savura pe deplin o vacanță în Istanbul, ia cu tine și un ghid de conversație, ca să înveți formule de salut și expresii uzuale. Astfel te vei simți ca acasă în Istanbul și vei reveni oricând cu plăcere.