O fată fricoasă

Sunt bucuroasă. Că știu ce înseamnă să chiui în cască de fericire când m-am așternut la drum și drumul îmi va fi casă în următoarele săptămâni, că știu cum miroase o pădure de salcâmi înfloriți și cum te-nvăluie răcoarea aceleiași păduri într-o zi toridă, că am ales varianta asta motorizată de libertate.

E duminică, plecăm de la Măcin după un weekend plin de veselie petrecut împreună cu fetele din Asociația Femeilor Motocicliste – WIMA România. Suntem vreo 40 de gagici pe motoare la prima noastră întrunire din an. Îmi pun protecția de spate, geaca, casca, mănușile. E un întreg ritual înaintea plecării, care găsesc că mă pregătește mental pentru drumul care urmează, indiferent cât de scurt sau lung.

Parcarea e plină de motociclete, majoritatea suntem fete, câteva cu iubiții, soții după ele – unii chiar vin în mașină să aducă copiii, iar mamele călătoresc pe motor. Că asta faci când sprijini persoana iubită și-i accepți pasiunile. Gazda ne face poze, îi e tare drag de noi. Ne salutăm și mai schimbăm două vorbe. Îmi povestește de nepoata ei, pasionată de motociclete, vrea și ea să-și ia, dar n-o lasă părinții. Data trecută când am plecat de la ei din curte, cu toate motoarele turate, toate fetele încolonate, cu bagaje pe motocicletă, colorate, vesele și cu pletele fluturând pe spate, i s-a ridicat părul pe mâini și i-au dat lacrimile.

Știu ce simte, deși merg pe motocicletă de 14 ani, tot îmi aduc aminte de începuturi când priveam cu jind la cei care mergeau pe două roți înainte să îmi iau eu permisul, înainte să înțeleg că e posibil și pentru mine. Cum întorceam capul la cel mai mic zumzăit de motor pe stradă și muream de poftă să ajung și eu odată în rândul lor. Să trag de accelerație, să simt libertatea drumului care se întinde spre orizont, să mă legăn pe curbe când pe o parte, când pe alta, ca-ntr-un vals știut doar sufletului meu.

Citește articolul integral în ediția de iunie a revistei Psychologies sau abonează-te și primește lunar cadourile pregătite.