Now Reading
Un Diapason d’or, Vivaldi cantat la acordeon si o artista cu mare succes pe youtube

Un Diapason d’or, Vivaldi cantat la acordeon si o artista cu mare succes pe youtube

Revista Psychologies

Tenorul polonez Piotr Beczala, pianista ucraineana Valentina Lisitsa si acordeonistul francez Richard Galliano au lansat de curand o serie de discuri care au atras atentia lumii internationale prin originalitatea si valoarea lor.

 

 

“Heart’s delight” cu tenorul Piotr Beczala

Iubitorii operei si cei care urmaresc distributiile actuale ale marilor teatre lirice de pe mapamond cunosc foarte bine numele polonezului Piotr Beczala, un artist de aproape 47 de ani cu o voce plina si calda, solicitat pentru roluri importante precum Ducele din “Rigoletto” de Verdi, rol interpretat in actuala stagiune la Metropolitan din New York, Rodolfo din”Boema” de Puccini, pus in scena la Opera de stat din Viena sau Alfredo din “Traviata” de Verdi, posibil de urmarit la Opera de stat din München – pentru a cita doar cateva repere din agenda recenta a tenorului.

In 27 mai 2013, Piotr Beczala si-a lansat primul sau disc de recital in cadrul colaborarii cu celebra casa Deutsche Grammophon. Insa, in mod surprinzator pentru unii, a ales ca acest disc sa nu cuprinda arii de opera, ci lucrari din repertoriul unui mare tenor al primei jumatati a secolului XX, Richard Tauber, o legenda a operetei si muzicii de film.

Sunt sigura ca Richard Tauber nu este un nume prea familiar in Romania. Austriac de origine, a cunoscut un succes urias la operele din Dresda, Berlin si Viena, insa in acelasi timp a inregistrat si peste 700 de discuri de patefon cu repertoriu de opereta si a jucat in filme alaturi de nume mari ale epocii, precum Marlene Dietrich. Multi dintre compozitorii de opereta ai acelei vremi au scris special pentru Richard Tauber, printre ei Franz Lehar si Robert Stolz, iar acest repertoriu se gaseste si pe discul aparut in 27 mai, inregistrat de Piotr Beczala.

Este de luat in seama faptul ca acest disc a primit cea mai buna recenzie a lunii mai din partea revistei franceze Diapason. Asadar, un Diapason d’or pentru Piotr Beczala si minunatul sau disc, cronicarul francez apreciind bunul gust, vocea plina si calda a tenorului, faptul ca desi se putea cadea usor in kitsch, totul este de o calitate desavarsita. Si, as mai adauga eu, vocea Piotr Beczala seamana cu cea a lui Richard Tauber – pentru ca una dintre lucrari este inregistrata, intr-un duet peste timpuri, prin alternarea vocii lui Beczala cu cea a lui Tauber.

Richard Tauber, din cauza originii sale evreiesti, s-a refugiat in Marea Britanie, unde s-a si stins din viata in 1948. In acelasi studio in care a inregistrat Tauber in timpul vietii sale, a fost inregistrat si albumul lansat de Deutsche Grammophon in 27 mai 2013. Un album cu adevarat de colectie, care poate fi achizitionat in Romania, in magazinele de specialitate, pe site-ul www.getmusic.ro sau direct la www.itunes.com.

Radio Romania Muzical a difuzat acest album chiar in ziua lansarii sale internationale. Emisiunea este postata pe site-ul campaniei “Voteaza discul de muzica clasica al anului 2013” de pe www.romania-muzical.ro. Ascultati, votati, comentati.

 

Richard Galliano si Vivaldi cantat la acordeon

Nu, nu este deloc o gluma proasta. Vivaldi suna exceptional cantat la acordeon. Numai ca acordeonul este manuit de Richard Galliano, celebrul interpret de jazz care s-a aflat de curand si in Romania, la Festivalul de jazz de la Sibiu si la cel de la Ploiesti.

Richard Galliano a inregistrat noul sau album pentru Deutsche Grammophon; discul a aparut pe piata in 1 aprilie 2013 si poate fi ascultat la Radio Romania Muzical in 3 iunie, de la ora 20, ulterior, poate fi reascultat pe site-ul campaniei „Voteaza discul de muzica clasica al anului 2013” de la www.romania-muzical.ro, si evident, poate fi votat.

Acest album nu este primul clasic din cariera lui Richard Galliano. Tot la Deutsche Grammophon au aparut in 2010 un album Bach si in 2011, unul cu muzica de Nino Rota.

Vivaldi cantat la acordeon nu suna foarte diferit de originalul concertelor „Anotimpurile” de Vivaldi pentru vioara si orchestra. Galliano canta tot in compania unui ansamblu cameral si impresioneaza prin sensibilitatea si virtuozitatea sa. Iata o buna solutie pentru cei care s-au plictisit sa asculte celebrele „Anotimpuri” vivaldiene in versiunea standard, dar nici nu iubesc prelucrarile in stil pop: sa aiba discul lui Galliano, de procurat, momentan, la www.itunes.com.

 

Valentina Lisitsa si mirajul muzicii lui Rahmaninov

Are mai mult de 30 milioane de vizualizari pe youtube – este unul dintre cei mai urmariti artisti de muzica clasica in zona online. Nu stiu cat de cunoscuta este in Romania, pentru ca inca nu a cantat aici, insa in noiembrie va avea un recital la Ateneu: deci, nu ratati.

Ea este Valentina Lisitsa, o ucraineanca de aproape 40 ani stabilita in Statele Unite ale Americii, care a ales sa fie cat mai aproape de publicul actual, utilizand mediul in care acesta se gaseste frecvent, adica cel online. Aceasta nu o impiedica insa sa aiba un contract de exclusivitate cu casa Decca, pentru care a lansat in 11 martie 2013 integrala lucrarilor concertante pentru pian si orchestra de Serghei Rahmaninov, adica cele 4 concerte si Rapsodia pe o tema de Paganini, inregistrate alaturi de Orchestra Simfonica din Londra, dirijata de Michael Francis.

Compozitorii preferati ai Valentinei Lisitsa sunt Rahmaninov si Beethoven, deci nu ne putem astepta decat la o realizare de referinta a acestei pianiste care se remarca atat prin tehnica virtuoza, cat si prin trairea ei, desi nu avem de-a face cu versiuni prea siropoase si feminine, ci de interpretari celebrale si foarte in acord, de fapt, cu sensibilitatea actuala a publicului.

Rahmaninov in spiritul secolului XXI – iata ce ofera Valentin Lisitsa pe care am admirat-o si in inregistrarile ei realizate cu celebra violonista Hilary Hahn, pe care o vom putea asculta, pentru prima oara in Romania, in 25 septembrie, la Festivalul Enescu.

 

Prima aplicatie pentru iphone/ipad lansata de Deutsche Grammophon

Daca mi-ar fi spus cineva in urma cu 10 ani ca asa ceva este posibil, l-as fi crezut nebun. Astazi insa, gratie aplicatiei lansate in 16 mai 2013, este posibil sa alegi glisand cu degetul pe ecran una dintre cele 4 versiuni filmate video ale Simfoniei a IX-a de Beethoven (dirijori: Fricsay, Gardiner, Karajan, Bernstein), sa vizualizezi in timpul auditiei partitura originala, sa vezi interviuri cu mari interpreti ai prezentului si comentariile muzicologilor. Totul, in schimbul a maximum 13 euro, insa versiunile de mobil sunt mai ieftine. Daca va intereseaza, gasiti aplicatia in App Store.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top