Now Reading
Timpul seniorilor

Timpul seniorilor

Ni se sugereaza, discret, ca varsta inaintata nu mai produce valoare. Este un fapt enigmatic si demn de studii aplicate. Mihaly Csikszentmihalyi, psihologul din care tot citez cand scriu despre creativitate, plasa apogeul acesta, in lucrarea (Creativity) in jurul varstei de 38 de ani.

Se stie ca marile descoperiri matematice se fac in prima tinerete, ca arta „dureaza“ mai mult, la fel scrisul, literatura. Asadar, inaintarea in varsta nu este asociata automat cu degradarea si sterilitatea.

Sunt atatia scriitori mari care dau copodopere si dupa 70 de ani, artisti care isi continua cariera sau gasesc modalitati de a o imbogati (sa predai cursuri de desen pe langa orele de pictura, sa faci voluntariat la un camin de copii pe care sa-i inveti orgami, sa calatoresti in Australia – iata tot atatea idei de imbogatire a ceea ce stii sa faci). Inaintarea frumoasa in varsta este o tema atat de interesanta pentru mine, incat, cu toate lecturile pe acest subiect, intrebarile mele se inmultesc.

Acesta este si motivul pentru care am ales tema dosarului din aceasta luna: inaintarea in varsta ca indreptare catre intelepciune, seninatate si creativitate si nu complacere in lene, privit la televizor si mancare.

Remarc faptul ca romanii asociaza pensia cu o binemeritata adormire in fotoliu, intrerupta, poate, de plimbarea nepotilor si de pusul muraturilor. Nu suntem dispusi (la nivel de grup, cunosc si cateva cazuri de varstnici care merita admiratie) sa ramanem activi, sa reformulam activitatile anterioare, sa ne pastram isteti si vii la minte. Pentru ca asta implica efort. Mintea tanara si plastica nu e un dar de la Natura.

Este rodul eforturilor incepute la tinerete, al unei luciditati exersate in fiecare moment, al introspectiei, de ce nu, al interogarii permanente asupra sensului propriilor actiuni, al activitatilor care dau noima unei vieti. Sa fii destul de constient ca varsta diminuarilor (fireasca) nu e obligatoriu sa fie si cea a degradarilor, iata un exercitiu sau o mantra de meditatie zilnica.

Sa faci sport ca sa-ti pastrezi arterele si inima functionale, sa nu faci excese alimentare si de alt gen, ca sa nu devii mai tarziu dependent (fizic) de copiii tai, sa citesti mereu cate ceva si sa dezbati, sa gandesti asupra a ceea ce vezi, sa inveti o limba straina incepand cu varsta de 50 de ani, sa „rastorni barca“ si sa o iei de la capat cu chef si simtindu-te provocat, iata o gandire in contra curentului romanesc de azi pe care as transforma-o in manifest.

Tuturor ne e frica de batranete si nu stim ce sa facem cu ea. Dar putem invata. Un prim pas il facem noi, in dosarul acestei luni.

 

Ma puteti urmari si pe www.iulialexa.com

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top