Despre profesori cu dragoste
Eu nu am copii, dar am prieteni care sunt deja parinti si pe care ii vad stresati de locul la gradinita (niciodata nu poti fi sigur ca il obtii, cu toate parfumurile sau buchetele de orhidee investite) sau de gasirea meditatorului celui mai de succes pe piata underground a educatiei paralele, pentru a garanta reusita la capacitate.
Inainte de a da admiterea la Litere, imi doream enorm sa devin profesoara. Nici azi nu resping ideea, desi cariera mea e pe alte coordonate.
Mi se pare extraordinar sa predai, este cea mai frumoasa si semnificativa forma de transmitere a propriului eu. Pentru ca a fi profesor nu inseamna doar a asculta comentarii sau a tranti niste probleme pe tabla, ci inseamna (la modul ideal) o permanenta cizelare a inteligentei emotionale, a intuitiei proprii, a empatiei.
Cred ca a fi profesor are multe in comun cu a fi parinte. Ceva din „genele“ tale informationale trece intr-o alta minte, si de acolo rodeste ceva.
Azi, gasesc infinit de trista povestea educatiei nationale. Bataie de joc a guvernelor, delasare la nivel individual, demotivare financiara, dezorientare curiculara, multa munca degeaba pe care profesorii sunt pusi sa o faca, si ii oboseste, elevi indisciplinati.
Citesc in presa ca undeva in tara profesorii sunt adusi la munca voluntara pentru a pregati „comorile“ care nu au luat BAC-ul… Cine ia astfel de decizii deresponsabilizeaza complet copiii nepregatiti, ceea ce e periculos pentru toata viata lor de adulti. Invatati ca nu e vina lor pentru esec, vor tinde sa gandeasca adesea ca sistemul ii boicoteaza…
Nu vreau sa spun ca „pe vremea mea“ era nu stiu cum, dar azi parca scoala e facultativa, un divertisment plicticos. Insular, cativa idealisti pregatesc copii pentru olimpiade, copii pe care ii ajuta sa zboare in America.
Lor le declar toata admiratia mea. Lor si profesorilor mei din liceu. Azi, aud ca cei de la Litere sunt vag alfabetizati – la scoala unde ar fi trebuit sa se adune cele mai creative si mai boeme creiere, cele mai poetice si mai idealiste!
Sigur, e o judecata generala, dar nu e departe de adevar. Calitatea intelectuala medie a ultimelor generatii este in cadere libera. Exceptiile nu ridica media statistica si, oricum, ei pleaca… Studentii romani rup gura targului pe unde ajung si fug de tara natala ca dracul de tamaie.
Pentru ca e septembrie insa, omagiul meu se indreapta catre profesori. Ignorati, huliti pentru ca nu-si fac treaba fara sa comenteze, („ca oricum ei fac meditatii si castiga mult si mai au si vacante lungi“ – desi se uita cu nu acesta e job-ul lor), stimulati prea putin pentru a-i motiva sa faca performanta, profesorii sunt azi intr-o situatie de martiraj economic.
Da, am auzit si de cei care nu dau medii de trecere decat daca elevii vin la ei la meditatie, o forma de-a dreptul penala de santaj. Acestia se „bucura“ deja de dispretul multora. Celorlalti, celor care „fac“ olimpici sau macar oameni intregi la cap, care sa gandeasca autonom, tot respectul!
Ma puteti urmari si pe www.iulialexa.com
Foto: shutterstock.com
