Eternul inceput
Se pare ca este una dintre cele mai deprimante perioade ale anului, consecutiva euforiei de Sarbatori, inceputul anului, confruntarea cu noi insine, asa cum suntem, fara zorzoane, fara serbari, uneori foarte singuri. Asta ma duce cu gandul la faptul ca traim ritmati de evenimente externe, de oameni din jur, de obiecte si de un calendar in fata caruia nu comentam.
Dar timpul subiectiv e altceva. Timpul subiectiv inseamna o carte captivanta citita in vreme ce toata lumea alearga dupa cumparaturi, de parca tot restul zilelor anului nu ar fi deschise magazinele.
Timpul subiectiv, mai bogat si mai recompensant, inseamna sa nu-ti pese prea mult de ritualurile celorlalti, mai ales de cele induse de marketing. Sa faci ce vrei… Sa recunoastem: uneori e cel mai dificil lucru. Marea parte a oamenilor nu este libera, are obligatii fata de familie, de companie, de X, de Y.
Cu toate astea, cred ca exista zone unde libertatea poate fi un pic… expandata. Cunosc o familie de tineri care isi petrece fiecare weekend la parintii din provincie, desi relatiile nu sunt chiar fericite intre generatii.
Obligatiile de necontestat vreodata, ideea fixa ca „mergem in weekend la parinti“ imi par o forma de sclavie autoimpusa. Nu predic despre ruperea relatiilor de familie, ci despre limitele sanatoase, care, odata impuse, aduc un plus de libertate.
Un weekend in cadru restrans, mai agreabil, poate. Sau care macar deschide premisele unei constructii separate, originale, a relatiei.
Un alt teren ar fi cel al biroului, unde prestam, volens-nolens, minim opt ore fara sa comentam. Am norocul sa lucrez intr-o companie unde vederile largi fac sa nu fie nevoie de prezenta la birou zi de zi, si cred ca acesta este un precedent fericit, care arata ca oamenii pot face performanta fara sa fie legati de glie.
Spun asta, pentru ca, in marea majoritate a cazurilor, nu e… cazul. Oamenii nici macar nu isi pun problema ca ar putea avea un program mai flexibil, darmite sa il ceara.
Sunt surprinsa sa vad cat de obedienti (in sens nefericit) suntem noi, romanii. Contestarea ordinii sociale curente, sau macar punerea ei sub semnul intrebarii, e sanatoasa.
Ne laudam ca „bucurosi le-om duce toate“. Sincer, asta e o filosofie inferioara. Nu, nu trebuie sa le ducem bucurosi pe toate, pentru ca viata e scurta… Consensul nu e intotdeauna bun. Nu pledez aici pentru conflict, ci pentru asertivitatea sanatoasa.
Scriu lucrurile astea pentru oamenii concreti pe care ii cunosc, cei ce ma citesc si care au nevoie sa se scuture putin si sa o ia de la inceput. Este ianuarie, o perioada cam deprimanta, dar sa nu uitam ca tristetea trece ca prin minune daca trecem la actiune. Nimic nu e mai energizant ca actiunea.
Ma puteti urmari si pe www.iulialexa.com
Foto: shutterstock.com
