Iertarea de sine si beneficiile ei

O viata armonioasa presupune echilibru interior, iar un prim pas este iertarea de sine. Psihoterapeutul Alexandru Cojocaru ne spune cum sa o dobandim, dar si care sunt elementele ce ne determina sa ne invinovatim excesiv.

 

Psychologies: De ce este atat de important sa ne iertam?

Alexandru Cojocaru: Exista o vorba care spune ca „pacatele marturisite sunt pe jumatate iertate. In acelasi fel, inainte de a ne putea ierta pe noi insine pentru anumite ganduri sau fapte, este important mai intai sa ne asumam responsabilitatea propriilor actiuni.

Un alt element pe care trebuie sa-l luam in calcul, este sa nu ne asumam acele aspecte care nu tin de noi. Este foarte usor sa te simti vinovat pentru suferinta unui apropiat, chiar daca asta nu are nicio legatura cu tine, ci cu istoria de viata a acelei persoane.

Uneori ne simtim vinovati inclusiv de lucruri care tin de intamplare sau de planul mai mare al Universului. Iertarea de sine este necesara pentru ca in sufletul nostru traieste vina si numai iertarea o vindeca.

Atunci cand ne impacam cu o anumita situatie, cu o greseala, cu o pierdere, cu o ratacire de moment, abia atunci reusim sa ne iertam.

In spatele fiecarei actiuni exista o cauza si este nevoie sa o intelegem. Este important sa constientizam ca unele decizii, pentru care ne pare rau, sunt rezultatul neintelegerii propriei persoane si ca, odata ce nivelul de autocunoastere creste, vom putea sa gestionam mai bine situatiile viitoare.

 

Ce se intampla daca nu ne iertam?

A. C.: Iertarea presupune reducerea nivelului de furie si de ofensa, scaderea intensitatii acuzarii celui care a produs-o, cresterea nivelului de intelegere a situatiilor care au dus la durere si furie.

Daca nu putem sa ne iertam, vom intra intr-un cerc vicios al vinei, vinovatului si victimei, ne intarim prejudecata conform careia noi am fost singurii vinovati, ca nu exista nicio cauza declansatoare, ca nu exista nicio motivatie pe care sa o putem rezolva, astfel incat sa ne eliberam din stransoarea culpabilitatii.

Intr-un fel, devenim prizonieri in propriile pacate. Cu cat suntem mai incapabili sa ne iertam, cu atat suntem mai departe de a ne intelege pe noi si resorturile interioare care ne-au adus acolo.

Exista studii care arata ca iertarea de sine poate vindeca suflete, minti si poate insanatosi trupuri. De asemenea, daca nu ne iertam, exista riscul sa ni se intample mai multe lucruri negative, pentru ca le vom atrage.

Cand eram mici, am luat bataie pentru ca meritam? Am cazut cu bicicleta pentru ca meritam? Nu, nu meritai!

Poate ca nu ai fost atenta la drum sau poate ca cel/cea care te-a lovit nu a inteles ca cereai mai multa dragoste; sau te simteai neputiincioasa; ori voiai sa demonstrezi ca poti, sub presiunea timpului si a celor care voiau ca tu sa fii ceea ce ei nu au fost niciodata.

Cand cei dragi au asteptari mari, este la fel de rau ca si atunci cand nu au deloc.

 

Cum deprindem notiunea de vina?

A. C.: Vina poate sa fie transmisa transgenerational si de cele mai multe ori coboara prin familie, de la bunica la tata si mai apoi la fiica. Nu este o regula batuta in cuie, dar cazurile de acest gen sunt mai des intalnite.

Ea poate fi la fel de bine invatata de la parinti – practic, diferenta dintre transgenerational si invatat este foarte fina, pentru ca un parinte incarcat de vina si rusine se va comporta ca atare si va fi un model numai bun de imitat de catre copil.

Apoi, toate lucrurile cu care intram in contact, pot avea o influenta mai mare sau mai mica. Daca personalitatea persoanei in cauza nu este puternica, ea se poate simti vinovata ca nu este ca ceilalti sau nu poate sa faca precum ceilalti si sa-si nege adevarata identitate si traire interioara.

Descopera cine esti tu cu adevarat, dezbracata de complexe, prejudecati si lucruri invatate, impuse!

 

De ce unii oameni se invinovatesc incontinuu si nu se pot ierta?

A. C.: Oamenii se invinovatesc pentru ca iau asu­pra lor o multime de responabilitati care nu sunt ale lor si in acelasi timp ignora cu desavarsire responsabilitati care li s-ar cadea.

Un alt element care face ca lucrurile sa fie si mai complicate este rusinea, care se invata inca de la inceputul vietii.

Parintii sunt primii responsabili cu vina si rusinea, ei invata copilul sa-i fie rusine de emotii firesti, de impulsuri sexuale innascute, de gesturi naturale.

Tot din mediu, invatam cum „ceilalti sunt mai buni si mai frumosi decat noi, cum noi nu contam, cum uneori suferinta sau plansul nostru nu sunt auzite.

Si apoi, cand ne trezim cu o nota de 8 in catalog, cand toti ne considerau cel mai destept, minunat, un copil numai de nota 10, ne uram pe noi insine, mintim, ca sa ne ascundem limita, si ne conformam unor standarde rigide care nu-si au rostul.

Toate lucrurile pe lumea aceasta se pot analiza in termeni de efort maxim si motivare: astfel, daca – motivat si cu efort maxim – rezultatul tau la chimie este 7, atunci sa fii furios pe tine sau sa-ti fie rusine de performanta ta este gresit.

Fiecare om este diferit si fiecare om are calitati si defecte, cat de impacat este cu sine insusi, tot atat de mult se va invinovati sau nu legat de orice in viata, de profesie, de dragoste.

Cei care au invatat si au ajuns sa traiasca cu povara lui „cine sunt – pentru ca societatea, parintii, familia, prietenii nu-i accepta – vor avea probleme mai mari si o nevoie si mai mare de iertare de sine.

 

Cum sa ne acordam iertarea si sa mergem mai departe?

A. C.: Cand resentimentele interfereaza puternic cu viata, este timpul sa incercam sa ne iertam. Sunt atatia oameni cu o voce interioara care ii critica constant, incat te intrebi daca le-a mai ramas loc pentru fericire sau multumire interioara.

Daca simti aceasta voce interiora, poti sa-i dai un nume, sa ti-o imaginezi, sa-i dai o personalitate, iti va fi mai usor sa relationezi cu ea si sa-i reduci forta.

Ajuta afirmatiile pozitive, faptul ca partea aceasta a noastra se transforma si devine mai putin agresiva, mai toleranta, mai prietenoasa. Sa ne iertam nu inseamna sa nu mai fim niciodata suparati pe noi, ci sa nu ne mai uram.

Simplul fapt ca suntem limitati in timp si spatiu, ne face sa fim expusi la greseala; dorinta de a fi perfect este drumul catre o viata spartana din punctul de vedere al bunei dispozitii si fericirii. Iertarea de sine reprezinta intr-un fel capacitatea de a ne intelege si a accepta limitele.

 

De ce unii oameni nu invata niciodata din propriile lor greseli?

A. C.: Pentru ca nu reusesc sa creasca interior, sa inteleaga, sa accepte, sa se adapteze. Daca nu intelegi de ce anume ai luat acele decizii care te-au dus pe un drum nefast, daca nu ajungi la cauza generatoare, atunci sunt foarte mari sansele ca aceleasi greseli sa se repete obsesiv.

Oamenii nu invata din greseli pentru ca nu pot accepta realitatea, pentru ca este o rusine sa faci lucrurile cum se pot face, pentru ca trebuie sa fii special si unic.

Sunt atat de multe elemente care ne determina sa repetam greseli, incat merita sa le acordam atentie celor pe care le putem schimba. In primul rand, as inlocui notiunea de „greseala sau „esec cu „incercare, „dorinta de progres.

 

Si totusi, cum putem sa invatam din propriile noastre greseli?

A. C.: Prin prisma experientei capatate descoperim o multime de lucruri pe care le putem face mai bine, mai repede, care ne pot aduce multumire de sine si implinire.

Cand crezi ca gresesti, cine spune ca ai gresit? Societatea, partenerul, vocea ta critica interioara? Identifica sursa, analizeaza argumentele pe baza carora ai luat decizia… tocmai ai facut un pas catre evolutie.

 

De ce este mai usor sa ii iertam pe altii si nu pe noi insine?

A. C.: Depinde! Unii arunca vina in exterior, altii se considera vinovati si de un cutremur in Vrancea; sau le este mai usor sa ii ierte pe ceilalti pentru ca asa au invatat ca e bine, iar despre iertarea de sine nu au fost invatati nimic.

Poate ca este mai usor sa il ierti pe altul pentru ca nu este atat de important ca si propria ta persoana si ii gasesti mai usor scuze, motivatii. Dar nu este o regula.

 

Alexandru Cojocaru, psihoterapeut analitic
www.alexandrucojocaru.ro
alexandru.g.cojocaru@gmail.com

A consemnat Catalina Cristescu

Foto: shutterstock.com

 

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Iertarea de sine si beneficiile ei
Iertarea de sine si beneficiile ei

O viata armonioasa presupune echilibru interior, iar un prim pas este iertarea de sine. Psihoterapeutul Alexandru Cojocaru ne spune cum sa o dobandim, dar si care sunt elementele ce ne determina sa ne invinovatim excesiv.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste