Somatizare – ce ne transmit problemele gastrointestinale
Stiai ca emotiile noastre se reflecta in corp? De cate ori nu ai observat ca te doare capul de nervi sau de suparare? Aceasta se numeste somatizare. Ei bine, mesajele transmise de psihicul nostru pot capata forme mult mai serioase, de exemplu problemele gastrointestinale.
Stari de disconfort
“Fluturii din stomac” ne invadeaza placut cand ne indragostim. Cine nu a trait aceasta stare? Bineinteles, nu este una de care ne vaitam prea des. Din contra… Alteori insa, ne simtim, spre exeplu, “sufocati” cand suntem nervosi.
Putem, de asemenea, sa mancam compulsiv daca ajungem sa fim deprimati. Uitam sa mancam cand ne bantuie stresul dinaintea unui examen, a unei intalniri cu o persoana necunoscuta, sau a unui interviu pentru job.
Simtim disconfort epigastric cand suntem nevoiti sa tinem un discurs, cand conducem in conditii de trafic intens sau cand urmeaza sa mergem cu avionul.
“Creierul din stomac”
Multa vreme s-a considerat ca emotiile sunt “adapostite” doar in creier. Recent insa, cercetarile au demonstrat ca cele peste 100 de substante chimice care modeleaza emotiile noastre sunt intalnite in tot corpul, in mod special in intestine.
Intestinele sunt, dupa creier, cea mai mare zona cu nervi din organism, avand un grad crescut de sensibilitate.
Organismul uman este inzestrat cu un al doilea creier, denumit “creierul din stomac”, reprezentat de sistemul nervos enteric, format din celule localizate de-a lungul intregului sistem digestiv. Celulele acestui sistem sunt similare ca structura si functie cu cele care se gasesc in creier.
Functionarea corecta sau defectuoasa a acestui al doilea creier are un impact major asupra starii psihice si a tonusului mental.
Sistemul digestiv este direct responsabil de starea noastră de bine, intestinul continand 90% serotonina, fata de 3% regasita in creier. Serotonina este substanta chimica responsabila in starile de fericire, relaxare, etc.
Raspunsul automat al organismului, la stres sau alte emotii puternice, se poate manifesta printr-o reactie digestiva.
Fie ca resimtim “gol in stomac”, inclestare, dureri, aciditate sau arsuri, crampe, indigestie, greata sau orice problema la nivel gastrointestinal, fara motivatie organica, aduce in discutie o gestionare defectuoasa a unor experiente traumatizante sau stresante.
Aceasta nu presupune ca, de fiecare data cand suntem mai suparati sau avem o stare de nervozitate, sa suferim de disconfort al aparatului digestiv.
O experienta de viata poate fi pentru unii stresanta si suparatoare, in timp ce, pentru altii poate fi doar un simplu fapt de viata, pe care il depasesc fara nici o problema. Responsabila este perceptia fiecaruia dintre noi, cat si nivelul nostru de rezistenta la stres.
Emotiile si sistemul digestiv
Emotiile sunt cauze posibile de imbolnavire si au o localizare „preferentiala“ in organism. Daca tristetea isi gaseste „refugiul” in plamani, grijile de zi cu zi pot afecta stomacul.
Ulcerul este materializarea furiei, iar indigestia poate fi data de ganduri, idei sau sentimente vechi, care nu mai au sens in viata individului.
Psihosomatica abordeaza problemele digestive ca fiind in stransa legatura cu dificultatea de a “digera” o situatie noua din viata ta, sau chiar o persoana.
Cel aflat in suferinta simte repulsie, teama fata de ceea ce nu este tocmai conform obisnuintelor lui. Devine inflexibil la ideile noi, ii este greu sa se adapteze la o noua situatie care contravine ritmului personal.
Are o critica interioara care il impiedica sa renunte la vechi principii si nu indrazneste sa-si lase “inima sa vorbeasca”. Mesajul transmis de corp este sa incetezi sa te opui ideilor noi.
A fi inchis “noului” este modul prin care iti poti bloca evolutia, asa cum stomacul isi poate bloca digestia. Poti incerca sa fi mai tolerant si deschis la noutate.
Pentru o remediere a problemelor gastrointestinale este important sa reusim, pentru inceput, sa descifram mesajul pe care organismul vrea sa ni-l transmita.
Metode de combatere a afectiunilor gastrointestinale
Constientizeaza reactiile naturale ale sistemului tau digestiv la stres. De fiecare data cand simti anxietate, observa daca aceasta stare este insotita de durere de stomac.
Poti de asemenea, sa parcurgi si drumul invers. Respectiv, daca incerci sa iti controlezi stresul si sa il ignori, observa ce semnale iti stransmite stomacul. Pana la urma, daca esti stresata, incearca sa iei masuri si sa remediezi, nu incerca sa te minti.
Pastreaza un regim alimentar echilibrat, foarte important, de altfel, pentru intreaga ta stare de bine. Un regim alimentar echilibrat ajuta organismul sa se simta in forma, iar psihicul tau de asemenea va fi mai echilibrat.
Identifica ce anume te supara si externalizeaza-ti emotiile negative tinand un jurnal, cu focus spre: “ce anume ma streseaza, cum ma simt, ce ma face sa ma simt mai bine?”.
Identificarea si recunoasterea lucrurilor negative ne ajuta sa le intampinam mai eficient si sa le cautam solutii. Iar acestea din urma, tin de placerile si nevoile noastre deseori ignorate.
Invata sa spui “nu” si prioritizeaza-ti responsabilitatile. Mare parte din incarcatura anxioasa pe care o avem se datoreaza acumularii de prea multe responsabiltiati.
Parte dintre acestea se datoreaza incapacitatii noastre de a refuza, lasandu-ne astfel manipulati de nevoile sau asteptarile celor din jur.
Incearca sa iti organizezi mai bine sarcinile, iar acest lucru inseamna intotdeauna si timp pentru tine. Cu o comunicare asertiva, vei putea transmite celor din jur daca anumite cerinte sunt peste puterile tale sau pur si simplu nu ai timp pentru ele.
Seteaza-ti asteptari pe masura posibilitatilor tale si fa un singur lucru odata. Renunta la mitul multitasking-ului si invata sa te concentrezi asupra unui numar mai mic de activitati.
Prea multe sarcini inseamna oboseala acumulata, randament si eficienta scazute si, implicit, cresterea nivelului de frustrare.
Intre lucrurile simple pe care le poti face pentru a te relaxa, fie poti practica o activitate care iti fae placere, fie pur si simplu te poti plimba prin parc.
Totodata, anumite tehnici simple de relaxare sunt la indemana oricui. La fel, si o sedinta de masaj. Iar daca te simti pregatita, incepe un curs de yoga si regaseste-ti echilibrul interior.
Chiar si cei din jur ne ofera un sprijin binevenit, fie ca vorbim despre familie, prieteni sau animalul de companie in prezenta caruia uitam de griji si stres.
Putem alege sa citim o carte sau sa ascultam muzica preferata, ori, pur si simplu sa ne decidem ca in fiecare dimineata sa ne incepem ziua zambind.
De Oana Raluca Cuesdeanu, psihoterapeut pozitivist
www.psy-way.ro
Foto: shutterstock.com
Mulțumesc! ❤️