De ce uităm tot ce am trăit în prima copilărie?
Crezi că experiențele negative din primii ani de viață te afectează și la maturitate? Nu întotdeauna. Uite de ce uităm tot ce am trăit în prima copilărie.
Psihanaliștii cred că problemele psihice apar în primii 2-3 ani de copilărie. Și în cazul în care un copil este abuzat, el nu poate gestiona trauma, iar problema se ascunde în creierul lui micuț, este reprimată, nu se șterge și rămâne acolo în subconștient.
Și, ca la oala cu presiune, „tâșnește“ sub formă de probleme și flash-uri sau stres post-traumatic, fobii, anxietate… E parțial adevărat, dar din alt motiv.
Genele din creier se modifică
Cam tot ceea ce se întâmplă negativ cu un copil în primii ani de viață are impact mare. Dar nu pentru că ar exista o memorie reprimată, ci pentru că se modifică genele din creier.
Dacă acel copil a fost abuzat, genele care se ocupă de sinapse în creierul său nu merg cum trebuie. El ajunge adult cu un creier construit defectuos, datorită stresului din primii ani de viață.
De ce uităm tot ce am trăit în prima copilărie?
Dacă vrei să îi scoți din cap amintirile prin hipnoză ca să le reconstruiești, ca să reduci conflictul mental din inconștient, pentru că el nu poate fixa la acea vârstă memorii care să rămână ulterior… nu vei reuși.
Pentru că nu reținem aproape nimic din acei ani de viață. Prima parte a copilăriei este o construcție a poveștilor spuse de către familie.
Dragoș Cîrneci este doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe și aplicațiile sale în sănătate și afaceri. Site: http://dragos-cirneci.blogspot.ro/
Urmărește și:
Este necesară diploma de părinte?
Foto: 123rf.com
