De ce uităm tot ce am trăit în prima copilărie?

Crezi că experiențele negative din primii ani de viață te afectează și la maturitate? Nu întotdeauna. Uite de ce uităm tot ce am trăit în prima copilărie.

 

 

Psihanaliștii cred că problemele psihice apar în primii 2-3 ani de copilărie. Și în cazul în care un copil este abuzat, el nu poate gestiona trauma, iar problema se ascunde în creierul lui micuț, este reprimată, nu se șterge și rămâne acolo în subconștient.

Și, ca la oala cu presiune, „tâșnește sub formă de probleme și flash-uri sau stres post-traumatic, fobii, anxietate… E parțial adevărat, dar din alt motiv.

 

Genele din creier se modifică

Cam tot ceea ce se întâmplă negativ cu un copil în primii ani de viață are impact mare. Dar nu pentru că ar exista o memorie reprimată, ci pentru că se modifică genele din creier.

Dacă acel copil a fost abuzat, genele care se ocupă de sinapse în creierul său nu merg cum trebuie. El ajunge adult cu un creier construit defectuos, datorită stresului din primii ani de viață.

 

De ce uităm tot ce am trăit în prima copilărie?

Dacă vrei să îi scoți din cap amintirile prin hipnoză ca să le reconstruiești, ca să reduci conflictul mental din inconștient, pentru că el nu poate fixa la acea vârstă memorii care să rămână ulterior… nu vei reuși.

Pentru că nu reținem aproape nimic din acei ani de viață. Prima parte a copilăriei este o construcție a poveștilor spuse de către familie.

 

 

Dragoș Cîrneci este doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe și aplicațiile sale în sănătate și afaceri. Site: http://dragos-cirneci.blogspot.ro/

 

 

 

Urmărește și:

Este necesară diploma de părinte?

Top 5 greșeli de parenting

 

 

 

 

Foto: 123rf.com

Comentează și tu
Recomandări
Violența domestică: Importanța desprinderii la timp dintr-o relație toxică
Violența domestică: Importanța desprinderii la timp dintr-o relație toxică

Cynthia Loris, artist plastic și o femeie care s-a confruntat cu volența domestică, are un singur sfat pentru femeile care trec prin acest calvar: să plece de la prima palmă. Nu există speranță, nu există siguranță și liniște alături de un agresor. Iată câteva îndemnuri și mărturisiri.

Citeste
Violența domestică: Nevoia de a cere și primi ajutor
Violența domestică: Nevoia de a cere și primi ajutor

O persoană care se confruntă cu violența domestică are nevoie de ajutor, este un lucru cert. Iar resursele sunt de la ordin de restricție, la căutarea unui adăpost în care se poate retrage, departe de agresor. Lucrurile nu se întâmplă astfel, însă. Stăm de vorbă cu Cynthia Loris, artist plastic și o femeie care s-a confruntat cu volența domestică.

Citeste
Violența domestică: Nocivitatea remușcărilor unui agresor
Violența domestică: Nocivitatea remușcărilor unui agresor

Deseori, persoana supusă unei relații abuzive ajunge dependentă de agresor, trăiește pentru momentele în care acesta își cere scuze și promite o viață normală, frumoasă. Evident, mai devreme sau mai târziu, reapar violența verbală și fizică, iar ciclul se repetă, perpetuând violența domestică. Stăm de vorbă cu Cynthia Loris, artist plastic și o femeie care s-a confruntat cu volența domestică.

Citeste
De ce uităm tot ce am trăit în prima copilărie?
De ce uităm tot ce am trăit în prima copilărie?

Crezi că experiențele negative din primii ani de viață te afectează și la maturitate? Nu întotdeauna. Uite de ce uităm tot ce am trăit în prima copilărie.

Citeste
Violența domestică: Cum se ajunge de la afecțiune la agresivitate
Violența domestică: Cum se ajunge de la afecțiune la agresivitate

Cynthia Loris, artist plastic și supraviețuitoare a violenței domestice ne povestește despre captivitatea într-o relație toxică.  Vorbim despre legătura dintre violența domestică și educația primită de femei cu privire la căsătorie, despre traumele din copilărie, agresivitate și formele de abuz cu care ne putem confrunta. Câteva informații, spuse din suflet, din perspectiva unei victime și […]

Citeste
Cum se maturizează copiii încărcați cu prea multe responsabilități
Cum se maturizează copiii încărcați cu prea multe responsabilități

Copiii care de mici, rămași cu un părinte singur, au fost puși să contribuie la creșterea fraților sau grijile familiei, la maturitate, poate ajunge chiar să refuze să devină părinte. Este ceea ce numim sterilitate psihologică. Altfel, dacă devin părinți, ei vor transmite copiilor lor suferințele resimțite în propia copilărie. Mai multe informații de la Otilia Mantelers, psiholog, specialist în parenting.

Citeste