Psihoterapia corporală și cicatricele emoționale cu Florin Vancea
Vă invităm la o incursiune în universul nostru interior, la emisiunea În căutarea stării de bine alături de Simona Nicolaescu, realizator și psihoterapeut și invitatul său, Florin Vancea, psihoterapeut.
În cadrul emisiunii vom aborda următoarele subiecte:
- Suntem conectați la propriul corp? Ce ar presupune, de fapt, această conectare?
- Poartă corpul cicatrici invizibile?
- Care a fost cea mai memorabilă descărcare emoţională la nivel de corp?
Florin Vancea este lector universitar doctor la Facultatea de Psihologie, Universitatea „Spiru Haret” Braşov, doctor în psihologie, psihoterapeut formator P.E.U., cu formare suplimentară în Somato-analiză reichiană, NLP, Pneuma System Therapy, competenţe în consiliere şi psihoterapie individuală şi de familie, dezvoltare personală în grup, abilitare în formare, tehnici rogersiene, tehnici cu suport creativ, tehnici psiho-corporale, specialist în terapia prin dans şi mişcare şi autor al programului terapeutic „FILIA ALCHIMIC DANS”, preşedinte Filiala SPER Braşov.
Le mulţumim partenerilor noştri XpertBeauty pentru Master Make-up, Band of Creators pentru ținută şi Vivre pentru recuzită.
Simona Nicolaescu este psihoterapeut, terapeut cranio-sacral, susținător al vieții echilibrate în România şi realizator al emisiunii „În căutarea stării de bine”. Desemnată „Antreprenorul anului”, în anul 2013, Simona Nicolaescu și-a dedicat ultimii 9 ani din cariera sa profesională susținerii și promovării vieții echilibrate, prin proiecte creative, adresate mediului de afaceri, derulate în premieră în România. Sub semnătura sa a luat naștere primul program de well-being pentru angajații companiilor. Este autoarea audio-book-ului „Tehnici de reducere a stresului”.