Alege-ți un partener cu care te poți juca
Priviți amândoi lumea cu mintea unui începător și fiți încântați de noutățile vieții de zi cu zi. Faceți activități copilărești și hrănitoare pentru mințile, trupurile și spiritele voastre. De ce e important să ai un partener cu care te poți juca ne spune Nadia Gorduza, medic și psihoterapeut.
Când eram copii, mulți dintre noi au fost încurajați să se joace și să creeze, pe măsură ce descopeream lumea nouă din jurul lor cu un sentiment de uimire.
Spiritele noastre jucăușe și vesele au fost adesea lăudate, încântându-i pe părinți și pe străini deopotrivă și aducând mai multă bucurie în lumea lor.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, de cele mai multe ori suntem încurajați să ne potolim tendințele jucăușe și să le înlocuim cu un aer mai serios și mai profesionist.
Suntem descurajați să ne mai urcăm în copaci, să construim castele de nisip sau să dansăm liber, atunci când muzica ne îndeamnă.
Citește și:
Ce ne împiedică să avem succes în dragoste
Mituri despre ce vor bărbații în materie de sex
Cultura noastră ne oprește să ne comportăm în mod public ca și cum am mai fi copii, riscând altfel să părem ciudați sau neprofesioniști.
Suntem învățați să dansăm numai atunci când este potrivit, cum ar fi în timpul orelor de dans, într-un club sau la o nuntă.
Și totuși, în adâncul sufletului nostru, toți ne dorim să trăim acel sentiment profund de bucurie pe care îl vedem adesea pe chipurile copiilor mici, atunci când se joacă sau dansează oriunde aud muzică.
Noutatea
În trecerea prin greutățile vieții de zi cu zi, a suișurilor și coborâșurilor, este sănătos și benefic să găsiți împreună activități noi.
Copiii își manifestă entuziasmul în nenumăratele noutăți de care sunt înconjurați, dar, pe măsură ce ei cresc și simt că au o mai bună înțelegere a lumii din jurul lor, este posibil să-și piardă capacitatea de a vedea lumea și experiențele trăite cu mintea unui începător.
Cu toate acestea, există un mare potențial în a avea mintea unui începător, în timp ce căutați experiențe noi, ca un cuplu.
Dansul, de exemplu, poate face acest lucru în mod natural, deoarece fiecare pas este o oportunitate nouă, nesfârșită.
Cercetările au arătat că angajarea în experiențe noi activează sistemul de recompense ale creierului. Partenerii care au întâlniri romantice sau se angajează în activități distractive și provocatoare, au o satisfacție mai mare în ceea ce privește relația lor.
Astfel de experiențe noi eliberează dopamina și norepinefrina, aceleași substanțe chimice care sunt eliberate în timpul perioadei romantice de început.
Jocul sau dansul
Pe măsură ce vă implicați ca un cuplu în experiențe noi sau în forme noi de dans, acest lucru vă oferă o mulțime de oportunități de a vă juca și de a vă explora cu un sentiment de uimire.
De exemplu, în timpul unui dans, puteți flirta reciproc, puteți inventa noi tehnici sau un dans numai al vostru. După o zi lungă, stresantă, acest tip de conexiune jucăușă ar putea fi exact ceea ce vă trebuie. Astfel, vă întoarceți unul către celălalt în spiritul jocului copiilor.
Creativitatea
Experiențele comune noi, de cuplu, vă deschid ușa către o lume a posibilităților creative nesfârșite. De exemplu, dansul vostru, ca și relația voastră, este unic și este un proces artistic în continuă evoluție.
Ringul de dans este pânza voastră albă, iar voi sunteți doi artiști care colaborează și creează ceva care nu a mai fost făcut vreodată.
Puteți alege orice altă activitate care să vă facă să vă jucați și să vă vedeți reciproc în această lumină artistică. Nu trebuie să fie perfectă, strălucitoare sau în întregime profesionistă.
Când ne schimbăm percepția despre artă, avem oportunități nelimitate de a crea împreună.
Nadia Gorduza este fondator Id Therapy Bespoke Treatment Center. Medic, psihoterapeut și business coach, singurul psihoterapeut din România specializat atât în Terapia de Cuplu prin metoda Gottman, cât și în Terapie prin Realitate Virtuală pentru Fobii și Adicții. Este reprezentant al Institutului Gottman din SUA și Virtually Better Inc. USA, cu certificări la nivel național și internațional; a urmat un Executive MBA în Statele Unite. http://www.idtherapy.ro,[email protected], +40751 202 272
Foto: 123rf