Tipar relațional: De ce alegem bărbați infideli?
Toate avem un tipar relațional, iar unele dintre noi, din păcate, aleg mereu bărbați infideli. Oare nu recunosc semnele încă de la început, sau îi caută înadins, pentru a confirma o credință despre sine? Iată câteva sugestii.
Citește și:
Limite sănătoase în prietenia cu un fost iubit
Discuții în cuplu care nu se poartă în pat
Dacă în alte vremuri un soț infidel nu era cel mai rău lucru ce i se putea întâmpla unei soții, aceasta s-a datorat unor structuri sociale mai strânse în care o femeie avea în jurul său o întreagă societate. Acum grupurile sociale sunt mult mai mari și mai ales, mult mai indiferente.
De aceea, relația de cuplu rămâne să umple toate golurile, să joce toate rolurile pentru bunstarea emoțională și să însemne mult mai mult decât însemna acum o sută de ani.
O relație compromisă sau pierdută este o pierdere greu comparabilă cu altele, iar un partener care amenință, explicit sau implicit (simulând rămânerea în relație), cu despărțirea, creează o ruptură devastatoare.
Care ar fi trăsăturile femeilor care acceptă relații în care sunt înșelate? În momentele de șoc, întrebările care se pun adesea sunt: de ce suport asta?, ce am făcut ca să mă înșele? De ce l-am ales? E bine de știut că răspunsurile nu sunt nicidecum definitive, absolute, valabile pentru toate situațiile.
Prin firea lucrurilor, o figură masculină crucială pentru orice femeie este tatăl ei. Modelul masculin oferit de tată este fundamental pentru alegerile pe care le vom face în materie de parteneri.
Deși adesea înțelegem cât de nociv a fost acest prim tipar de personalitate masculină, atunci când a fost așa, el tot va acționa ca o matriță pentru alegerile ulterioare. Se poate ca tatăl să fi fost el însuși un infidel (manifest sau nu) în relație cu mama care poate a tolerat.
Sau educația din partea tatălui poate să scadă stima de sine a fetei făcând-o să se simtă lipsită de valoare, să creadă că nimeni n-ar putea să o respecte. Se poate ca și mama să joace un rol în acest fel de acceptare printr-o educație care de asemenea scade stima de sine și induce ideea că nu poți renunța la un bărbat și trebuie să faci orice ca să-l „păstrezi”.
Adică, în realitate, să păstrezi aparențele. Pentru un terapeut nu mai este surprinzător să vadă cum tipare deja conștientizate continuă să acționeze în viața unui adult ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
Deși la nivel de bun simț, s-ar putea crede că partenerii se înșală pentru motive legate de un comportament neplăcut al celuilalt sau pentru că relația de cuplu nu oferă confort, totuși realitatea e mai nuanțată. Există cupluri (toxice, desigur) în care parteneri codependenți rezistă în cuplu în ciuda părerii unanime că ambii duc o viață imposibilă. Realitatea nu confirmă întotdeauna că există o legătură între disconfortul în relație și infidelitate.
Însă există un studiu recent care arată că, dacă unul din parteneri suferă de o tulburare de comportament și nu cere ajutor, iar celălalt nu e codependent (adică nu are o nevoie inconștientă de ceea ce îi oferă nevroza partenerului) atunci acesta din urmă este mult mai dispus la acte de infidelitate decât dacă tulburarea nu ar exista.
Așadar o parteneră/un partener nevrotic este un indicator critic. În aceste studii nevroza corela cu trăsături ca tristețe, anxietate, iritabilitate.
În aceeași idee, alte două studii desfășurate pe parcursul a trei ani au arătat că pentru bărbați, nici o trăsătură de personalitate nu corelează cu infidelitatea. În schimb, studiile au arătat că propria ta personalitate îl influențează pe partenerul tău să te înșele. (Îl influețează, nu îl determină.)
Istoricul de infidelitate
Un alt indicator ar fi tiparele relaționale precedente. Astfel, un studiu arată că acel partener care are un istoric de infidelitate din relațiile precedente are de trei ori mai multe șanse să repete tiparul.
Deși un istoric de infidelitate poate fi un important factor de risc la care să fim atente, nu e adevărat că cineva care a înșelat o dată, va fi mereu infidel. Trebuie deosebiți cei care experimentează infidelitatea în mod repetat de aceia care nu întârzie să facă pasul și să se schimbe.
Un alt semnal, de data aceasta legat de numărul de parteneri anteriori, ar fi arătat de un alt studiu care spune că, dintre bărbați, aceia care au avut, în istoricul lor relațional, mai multe partenere sexuale pe temen scurt, sunt mai înclinați spre infidelitate.
În același timp, pentru femei este valabil opusul: cu cât mai mulți parteneri de sex au avut înaintea căsătoriei, cu atât mai fidele au fost ca soții. Nici acest indicator nu este absolut: e vorba doar de o tendință.
Dacă ați fost victima infidelității într-o relație anterioară, cercetările arată că acei parteneri care au mai fost înșelați sunt de patru ori mai suspicioși față de partenerul curent. S-ar putea ca acele semne la care vă gândiți să nu fie date decât de experiența tristă pe care ați avut-o.
Într-un studiu în care unor cupluri de proaspăt căsătoriți li s-au arătat imagini cu femei și bărbați care arătau de la mediu la foarte bine, aceia dintre subiecți care aveau probleme în a-și întoarce privirea de la imaginile foarte atractive, erau cu 50% mai susceptibili de a-și înșela partenerul/partenera în timp ce soții fideli erau mai înclinați să nu țină cont de chipurile foarte atractive pe care le vedeau ceea ce probabil îi ajuta să-și scoată din minte aceste opțiuni.
Cum trecem peste infidelitate
Tot un studiu ne arată că acele cupluri care au pornit în procesul recuperării după trauma infidelității au putut recupera și chiar au devenit un cuplu mai puternic. Iertarea este cheia trecerii peste infidelitate, a arătat acest studiu.
Cercetătorii susțin că „infidelitatea este rezonabil de comună. Între 22% și 25% dintre bărbați și între 11% și 15% dintre femei sunt gata să declare că au făcut sex cu altcineva decât soții lor în timpul căsătoriei.”
Sigur, iertarea nu e ușoară. Sunt două trăsături care îi ajută pe cei dispuși, să ierte. Una dintre ele este empatia. O persoană care poate vedea și punctul de vedere al celuilalt, își oferă mai ușor iertarea. Cealaltă trăsătură de personalitate este ceea ce cercetătăorii au denumit „diferențierea eului”.
Aceasta se referă la abilitatea de a experimenta atât intimitatea, cât și autonomia. O persoană bine diferențiată are un clar definit simț al eului în același timp în care se poate angaja într-o intimitate profundă, permițând celuilalt să aibă spațiul necesar.
De Dana Anghel, psiholog, psihoterapeut autonom
Tel.: 0724.909.008
Facebook: unlocpsihologic
Foto: shutterstock.com
