10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii
Băieții se joacă cu mașinuțele, fetele cu păpușile, ei poartă bleu și ele roz. Băieții sunt duri și puternici, fetele drăguțe și feminine. Acesta este începutul, iar limitările capătă la maturitate proporții imense. Iată câteva reguli ale educației de gen. Reguli sănătoase!
1. Acceptă și nu judeca ceea ce îți este ție diferit. Avem obligația de a ne înțelege și respecta, indiferent cât de diferiți am fi unul față de celălalt. O societate educată este o societate sănătoasă.
2. Suntem născuți egali și murim în același fel. Rolurile ne sunt oferite prin educație, iar educația ar trebui să ne deschidă mințile și sufletele, nu să ne limiteze percepțiile și înțelegerea asupra lumii în care trăim.
3. Masculinitate nu înseamnă agresivitate, feminitate nu înseamnă slăbiciune.
4. Maternitatea este o opțiune, nu o obligație.
5. Suntem născuți să ne ajutăm unii pe alții, nu să concurăm unii cu alții.
Citește și:
Cum trăiesc copiii stresul, frica și anxietatea
6. Trebuie să judecăm mai puțin și să ascultăm mai des. Încercând să ne înțelegem experiențele și trăirile, putem să comunicăm mai bine.
7. Nu există domeniu strict dedicat femeilor sau strict dedicat bărbaților. Fiecare dintre noi poate deveni idealul în care crede.
8. Pentru o muncă egală trebuie să existe o plată egală. Feminitatea, familia și maternitatea nu sunt un handicap.
9. Boys will not be boys. Băieții sunt ființe umane supuse acelorași reguli ca și fetele.
10. În tot ceea ce facem și gândim, trebuie să avem mereu în minte principiul egalității și al echității.
Foto: Shutterstock