Poate sufăr de egoism cronic, dar o relație de cuplu nu face parte din filmul meu
Uneori ajungi să te împrietenești prea bine cu singurătatea. Nu spun că ar fi neapărat un lucru bun, dar pentru unii dintre noi, este ceea ce am ales. Poate e egoism, dar este ceea ce vreau eu pentru mine.
Citește și:
După divorț m-am concentrat cel mai mult pe copii și comunicarea cu ei
Independența nu este incompatibilă cu sprijinul
Nu este neapărat un deziderat să fii singur, să rămâi singur, să nu ai un partener. Dar acum asta mi se potrivește. Sincer, de vreo nouă ani mi se potrivește asta și nu aș schimba nimic.
Nu, nu am avut relații de cuplu tragice, nu „mă tem” de intimitate, nu îmi este greu să găsesc parteneri. Sunt deseori curtată. Nu las lucrurile să meargă prea departe însă, pentru că nu asta îmi doresc.
Poate fi o formă de egoism, dar prefer să fiu egoistă eu cu mine însămi decât să intru într-o relație de dragul normelor sociale și al basmelor din copilărie, ajungând apoi să fiu egoistă în prezența altcuiva. Pentru că în acest moment, nu am reurse emoționale de investit într-un partener de cuplu.
Revenind la teama noastră majoră de a nu îmbătrâni singuri… oare nu este și acesta un semn de egoism? Să îmi găsesc pe cineva ca să aibă cine să-mi poarte de grijă la bătrânețe?
De aia facem copii… mulți dintre noi. Și greșim făcându-i pentru noi. Așa îngroșăm rândurile adulților care au nevoie de terapie. Așa ajungem părinți care trăiesc prin și pentru copii. Individualitatea lor cade în plan secundar.
În privința relațiilor de cuplu… de regulă iubirea pălește, chiar dacă nu dispare. Personal, nu sunt adepta pasiunilor năucitoare – am avut parte, am văzut prietene prinse în mrejele unei astfel de relații – și sunt o pierdere de timp, energie și echilibru.
Nu sunt nici adepta muncii pentru a întreține o relație. Deși, asta este necesar pentru a rămâne într-un cuplu. Prefer să îmi dedic mie acea energie, fără frustrarea „de a face atât de multe pentru celălalt” pentru că, nu-i așa, mai devreme sau mai târziu ajungem să simțim și asta.
Poate nu toți. Doar cei aflați în relații dezechilibrate. În care unul oferă mai mult, iar celălalt se preface că el e bun și bine așa cum e. Ori, statistic, oare câți avem relații echilibrate, sănătoase, în care ambii punem umărul la muncă?
Da, poate suna a cinism, a ce vreți voi. Dar este foarte simplu și de recomandat celor care gândesc ca mine și au curajul să își recunoască propriul egoism: este mai sănătos să fim singuri decât să chinuim un altul doar pentru a da bine în pozele de la petrecerile unde participă multe cupluri.
Dacă nu simți că ai ceva de oferit unui altuia, poate este momentul să îți oferi ție. Să ai grijă de tine. Să cultivi relațiile de prietenie și colegialitate.
Să fii mai aprope de ai tăi. Să rămâi aproape de tine. Să nu intri într-un cuplu pentru că „așa se face” sau „așa trebuie” sau „așa e mai bine”.
E mai bine fix cum îți este ție bine. Iar dacă în timp, îți vei fi oferit suficiente și vei simți că se face loc și pentru altcineva, atunci pornește în căutarea unui partener sau a unei partenere. Atunci când ai ce oferi.
Foto: 123rf.com
