Now Reading
Ce măști purtăm cel mai des

Ce măști purtăm cel mai des

Fiecare rol aduce cu sine o mască pe care o purtăm. Dacă reușim în rolul respectiv să fim cât mai autentici, atunci masca este croită pe calapodul nostru. Când aceasta acoperă lipsuri sau se naște din neîncredere ori din dorința de a fi percepuți într-un anume fel, ne este, în primul rând nouă, nocivă. Iată cele mai frecvent întâlnite astfel de măști.

Citește și:

Ce este medierea și la ce este ea folositoare

Cum știi că psihoterapia are efect

Fie că suntem conştienti sau nu, jucăm diverse roluri şi purtam anumite măști în multe dintre experienţele pe care le avem.

Există atât roluri sau măşti pozitive, cât şi negative. Rolurile pozitive sunt cele pe care le avem ca: mamă, tată, fiu, fiică, prieten, angajat, şef, partener etc.

De cele mai multe ori însă, ceea ce facem este să ne idenitificăm cu rolurile şi să le amestecăm între ele. Iar din această cauză pot apărea conflicte, dezechilibre, neîmplinire.  

De exemplu, dacă ai o funcţie de conducere, atunci când mergi acasă este nevoie să renunţi la rolul de şef pe care îl joci la serviciu şi să intri in cel de partener sau părinte, după caz.

Calitatea rolului pozitiv este influenţată de cum suntem noi autentici, de cât de mult învățăm, de nivelul de înţelegere şi evoluţie. Putem juca aceste roluri la “un nivel de Oscar”, fără a ne ataşa sau identifica cu rolul.

Tot fără să fim conştienţi, uneori alegem să intrăm în roluri negative, să purtăm măşti. Facem acest lucru pentru că la un moment dat, pe parcursul vieţii, am avut nevoie de aceste măşti, ne-au salvat sau ne-au validat.

Este timpul să le conştientizăm şi să renunţăm la ele. Iată care sunt cele mai frecvente măşti, cum se manifestă, ce credem că avem de câștigat și ce avem de pierdut dacă nu renunţăm la ele.

Persoanele care se plâng mereu, care fac o tragedie din orice, care nu caută soluţii ci vor doar să se victimizeze poartă masca de victimă.  

Deși o astfel de persoană este compătimită, văzută și primește validare pentru suferință, nu se poate dezvolta. Oamenii nu agrează astfel de persoane, iar dorinţa de ajutor provocată în ceilalţi nu e autentică, ci poate fi răspuns de la o persoană care poartă altă mască.

Cei care cred că le ştiu pe toate, au mereu un răspuns la ceea ce spui, cred că varianta lor este cea adevărată poartă masca atotştiutorului.

Atunci când le demonstrează celorlalți ceea ce știu, își cresc încrederea în ei și astfel obțin validare, însă nu pot evolua pentru că ei cred că deja le știu pe toate. De asemenea nu pot crea relații interumane autentice.

Femeile care consideră că toți bărbații sunt la fel și le vor provoca suferință, îi vor ține la distanță alegând să poarte masca inabordabilei. 

Pentru că au avut relații care nu au funcționat și care le-au produs suferință, acestea aleg să fie singure. Deși și-ar dori pe cineva lângă ele, resping orice bărbat pentru că le este teamă că vor suferi din nou.

Există persoane care stau retrase, care se tem că dacă spun ceva nu au dreptate, persoane cărora le este teamă să fie văzute.

Pentru că nu au primit apreciere și validare în copilărie, ceea ce le-a provocat suferință, preferă să poarte masca omului invizibil pentru a nu mai trăi acea durere din copilărie. Astfel de persoane cu greu își pot crește încrederea in ele.  

Cei care îi privesc pe ceilalți de sus, cei cărora nu le pasă de cei din jur atunci când își doresc ceva și fac tot posibilul să obțină neținând cont de ceilalți poartă masca arogantului.

Își cresc încrederea în ei nepăsându-le de oameni, făcând totul dintr-o zonă de superioritate, însă au de pierdut relațiile interumane. Ca și atotștiutorul, nici arogantul nu poate crea relații interumane autentice.

Persoanele pe care le contactezi oricând, la orice oră și ele vor fi acolo pentru tine, cele care îi ajută mereu pe alții, însă nu au timp pentru ele, poartă masca de mama tuturor răniților.

Se validează prin ajutorul pe care îl oferă celorlalți, își cresc valoarea personală prin actele și faptele pe care le fac, își creează sentimentul de utilitate, de a conta pentru cineva, însă în realitate își distrag singure atenția de la propia viață pentru că nu sunt împlinite.

Atunci când purtăm o mască, deși pare că avem de câștigat, în realitate nu este așa. Câștigul este superficial, trecător și este de fapt o formă de validare care vine din neîncrederea în sine.

Este de preferat să identificăm măştile pe care le purtăm, să rezolvăm problemele din trecut, să lucrăm cu noi, să ne dezvoltăm, să ne cunoaştem valoarea personală şi să ne validăm singuri, astfel încât să nu fim nevoiţi să căutăm validare prin purtarea acestor măşti.

 

De Ștefania Ardelean

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top