De unde vine sentimentul imposturii

Succesul este rezultatul muncii asidue sau rezultatul adaptabilității și anumitor calități. Indiferent de căile obținerii lui,  nu ne apreciem propriile merite, nu ne găsim locul printre cei care au reușit și trăim cu teama că oricând putem fi demascați. De unde vine sentimentul imposturii și care e soluția?

Succesul nu este întotdeauna purtat cu inima deschisă. Mai mult, tocmai acei oameni care reușesc fără „scurtături“, fără ajutor, fără mijloace ascunse, sunt cei care se îndoiesc de propriile abilități și capacități.

Teama și nesiguranța umbresc trăirea mulțumirii generate de rezultatele obținute prin forțe proprii, dincolo de paradoxul acestei situații.

Sunt oameni de succes care trăiesc cu convingerea că cei din jur, mai devreme sau mai târziu, le vor descoperi limitările, neadecvarea, incompetența.

Dar oare sunt reale toate acestea sau vin dintr-o imagine de sine distorsionată? Este posibil să avem succes fără ca acesta să atragă niciun merit din partea noastră?

Sentimentul imposturii este un rezervor de anxietate, stres și incapacitare, motiv pentru care nu trebuie ignorat.

 

Ce este sentimentul de impostură și de ce este simțit tocmai de către acei oameni care au succes în ceea ce fac?

Doina Badea: Sindromul impostorului reprezintă sentimentul că nu meriți să ai succesul pe care l-ai obținut și îi atinge, în special, pe cei care sunt chiar buni în ceea ce fac.

El reprezintă un fel de vulnerabilitate a profesionistului, deoarece îi afectează pe cei care au reușit în domeniile lor de activitate, pe cei care au demonstrat că sunt de încredere și că își pot îndeplini cu succes responsabilitățile.

Însă, în pofida rezultatelor excelente, aceștia se tem că nu sunt atât de inteligenți și de capabili pe cât îi cred ceilalți, ei având dificultăți în a internaliza propriile lor reușite.

Chiar dacă ei nu vorbesc despre aceste îndoieli și nici nu le arată celorlalți, totuși se întreabă permanent: „Chiar merit să ocup acest post?“ sau „oare sunt atât de bun sau am avut doar noroc?“.

Ei se tem să nu comită o greșeală, care să arate tuturor că nu sunt la înălțime, așa cum se pot întreba dacă nu iau locul altuia mai bun decât ei.

Cel care se crede impostor, trăiește cu convingerea că succesul și realizările lui nu sunt datorită propriilor sale calități, ci fie muncii în exces depuse, fie norocului.

Nu știe cum să se poarte când primește laude pentru succesul sau, ci începe să devină anxios și să se îndoiască de sine.

În general, „impostorii“ sunt persoane al căror nivel de stimă de sine nu a progresat în același ritm cu competențele lor: chiar dacă au ajuns experți, ei încă se mai consideră începători.

Sindromul „impostorului“ poate deveni cronic la persoanele cu stimă de sine scăzută, care adesea gândesc: „Nu văd ce-au găsit la mine“, în ciuda tuturor compentențelor pe care le au.

Sindromul poate provoca suferințe multiple, subiecții fiind dominați de o tensiune anxioasă permanentă în realizarea sarcinilor:

este vorba de o anxietate de performanță, care îi poate duce la stări depresive paradoxale, deoarece ei, aparent, sunt niște persoane fără probleme și aflate în plină reușită materială.

Persoanele care au o stimă de sine înaltă sunt afectate doar tranzitoriu de acest sindrom: de obicei, în situația în care obțin foarte repede o promovare sau își schimbă serviciul preluând responsabilități mai grele – însă aceștia își revin destul de repede la realitate, față de cei cu stimă de sine scăzută.

Citește și:

De ce este important să nu ignorăm o problema psihică

5 semne că este momentul să începi psihoterapia

Care sunt condițiile care favorizează acest sentiment? Sunt situaționale, țin de experiența de viață sau de relația pe care o avem cu noi înșine?

D.B.: Acest sindrom are legătură cu stima de sine. Stima de sine înseamnă atât ce părere am eu despre mine, cât și ce părere cred eu că au ceilalți despre mine.

Stima de sine se referă la cum mă simt eu cu această părere și la ce fac eu cu viața mea având această părere. Pentru a evalua stima de sine, este importantă reacția la eșec și la critică, dar și reacția la succes.

Iar dacă reacția la succes este sentimentul de impostură, atunci este clar că există o problemă cu modul în care eu mă percep pe mine și cu încrederea pe care mi-o acord.

Sentimentul de impostură este un simptom al suferinței stimei de sine. Toate manifestările de suferință ale stimei de sine sunt normale atât timp cât ele rămân ocazionale.

Ele sunt problematice atunci devin frecvente, constante, intense. Suferințele stimei de sine sunt deseori legate de neacceptarea de sine.

„Impostorii“ sunt perfecționiști, ei vor să facă totul impecabil, pe fiecare plan al vieții lor. Le este frică de eșec, motiv pentru care muncesc foarte mult pentru a realiza sarcinile cât mai bine.

Dar tocmai teama de eșec și perfecționismul le aduc anxietate, ei consumând astfel multă energie psihică în îndeplinirea unei sarcini, lucru care îi va face să se îndoiască de ei înșiși.

Ei atribuie succesul unor factori externi într-o proporție mai mare decât l-ar atribui marea majoritate, se concentrează pe părțile negative și nu iau prea mult  în considerare dovezile care le confirmă succesul, laudele, părerile bune ale celorlalți despre ceea ce au reușit să întreprindă.

Totodată, simt frică și vinovăție față de succes, mai ales dacă sarcina pe care au dus-o la bun sfârșit a fost una grea. Le este teamă să se lanseze în noi sarcini, gândind că de data asta au avut noroc, că nu sunt capabili să reușească la fel de bine și de acum încolo, astfel ajungând să se autosaboteze.

 

Cum ne influențează educația și mesajele primite în copilărie dezvoltarea unei astfel de atitudini și evaluări a propriei persoane?

D.B.: Știm cu toții că mediul în care am crescut și relațiile familiale ne influențează viața de adulți și ne definesc gradul stimei de sine.

Stima de sine este influenţată de criticul interior, aceasta fiind una dintre cauzele principale ale unei stime de sine scăzute, deoarece se formează în anii de dezvoltare a copilului, prin criticile introiectate de la părinţi sau din mediul în care trăiește copilul, şi rămâne prezentă în viaţa adultă a acestuia.

Atunci când părinţii ţin copilului, în mod regulat, un discurs de interdiciție sau când îi furnizează mesaje cu care îl limitează, începe să se formeze criticul interior, care va determina copilul să renunţe să mai acţioneze şi să se bucure de anumite lucruri.

Criticul interior se formează şi în situaţia în care părinţii îşi ţin lor înşişi un discurs în faţa copilului, dezvăluindu-şi propriile critici interioare cu glas tare;

sau atunci când părinţii au determinat copilul să îşi interiorizeze criticul ca pe o valoare esenţială: de exemplu, „nu trebuie să fii niciodată mulţumit de tine, ca să poți progresa“.

Aceste critici constante vor duce spre inhibiţii, spre stres crescut, spre insatisfacţii şi tensiuni. Copilul va crede că el nu este suficient de bun și va ajunge să se îndoiască de el chiar și atunci când are performanțe.

Diminuarea influenţei criticului interior reprezintă unul dintre obiectivele principale în lucrul cu o stimă de sine scăzută.

Pentru ca stima de sine să se dezvolte adecvat, copilul trebuie prețuit şi stimulat, atunci când are reuşite, și trebuie respectat, pentru a-l face să se simtă valoros.

 

Ce așteptări nerealiste au cei care trăiesc sentimentul de impostură?

D.B.: Acest sentiment de impostură nu lasă persoana să-și vadă valoarea reală, ea având impresia că a dobândit succesul printr-o înșelătorie și că toată lumea o să-și dea seama la un moment dat de acest lucru.

Paradoxul sentimentului de impostură este că se activează începând din momentul în care persoana a început să acționeze și să reușească.

El se manifestă prin faptul că apare teama obsedantă de a nu fi descoperit și dat de gol drept o persoană mai puțin competentă decât cred cei din jur.

Practic, se înlocuiește o emoție precum tristețea („nimeni nu mă bagă în seama“) cu alta – neliniștea („am fost băgat în seamă“), care duce la teama de a fi demascat.

În ciuda succesului profesional, persoana are coșmaruri, în care se vede judecată, criticată, condamnată, pentru că are impresia că i-a escrocat pe ceilalți, în ciuda capacităților sale reale.

Apare teama față de întâlnirile oficiale, în care alte persoane îl vor repera și demasca, relevând astfel presupusa lipsă de competență, lipsă de resurse, golurile interioare.

Cei care trăiesc sentimentul imposturii sunt perfecționiști, ei vor să facă totul perfect, în fiecare plan al vieții lor. Le este frică de eșec, motiv pentru care muncesc foarte mult, pentru a realiza sarcinile cât mai bine.

Dar tocmai teama de eșec și perfecționismul le aduc anxietate, iar consumul de energie psihică amintit anterior îi va face, în final, să se îndoiască de ei înșiși.

Ei atribuie succesul unor factori externi într-o proporție mai mare decât l-ar atribui marea majoritate.

 

Ce avem de făcut atunci când trăim acest sentiment? Cum ne ajutăm singuri să depășim convingerea că nu suntem la fel de valoroși pe cât ne înfățișează realizările noastre?

D.B.: În primul rând, este necesar să conștientizăm că ceea ce gândim nu reprezintă realitatea. Chiar dacă există un pic de noroc în realizarea sarcinilor, cu siguranță că abilitățile și inteligența și-au spus cuvântul în obținerea succesului.

„Impostorii“ au de lucrat cu discursul lor interior, astfel încât să își schimbe gândirea de tipul „nu sunt un om de succes, și ceilalți își vor da seama de asta“ într-o gândire de tipul „am reușit să ating acest obiectiv, ceea ce îmi spune că am avut resursele intelectuale și abilitățile necesare îndeplinirii sarcinii“.

Iar dacă ai avut o oportunitate și ai profitat de ea în atingerea succesului, acesta este un alt semn că ești o persoană spontană și inteligentă, care știe să se folosească de ceea ce îi oferă mediul.

Îți trebuie curaj și inspirație să nu lași oportunitățile să treacă pe lângă tine, ci, din contră, să le folosești în favoarea ta.

Un alt lucru pe care îl fac cei cu sindromul impostorului este acela de a se compara cu cei mai buni decât ei, cu cei de top în domeniul în care ei au avut un succes. Astfel, devin și mai anxioși și se simt și mai incapabili. Aceaste comparații sunt întotdeauna nocive.

De aceea, este bine să păstrăm proporțiile în ceea ce gândim despre noi și despre mediul nostru extern. Lăsând la o parte teama și nesiguranța, ai grijă de stima ta de sine.

Este meritul tău că ai ajuns acolo unde ți-ai propus, iar succesul și competențele tale nu ar trebui puse la îndoială. Ele sunt o certitudine.

 

Doina Badea este psiholog clinician și psihoterapeut de formare integrativă, psihoterapia individuală și de cuplu, specializare în psihoterapia traumei. Tel.: 0726.736.993, [email protected], Facebook: Psihoterapeut-Doina-Badea

Foto: Shutterstock