Cum să gestionăm agresivitatea la birou
Agresivitatea ascunde mereu același lucru: nesiguranța, teama de eșec, frica de a pierde controlul. Să fie amenințarea singura metodă de a obține ce vrei? Funcționează asta? De unde pornește această abordare, de ce este ea cultivate și care sunt alternativele mature, echilibrate și profesioniste.
Există numeroase locuri de muncă în care agresivitatea este considerată un atu. Cum a ajuns echivalentul unui semn de… putere?
Ștefania Voia: Atunci când încercăm să ne reprezentăm comportamentul pe un segment, la unul dintre capete se va situa cel agresiv, iar la capătul celălalt îl vom găsi pe cel pasiv. Zona din mijloc, cea care exprimă echilibrul dintre cele două extreme, este denumită „asertivitate“.
Aceasta presupune exprimarea dorințelor și revendicarea drepturilor pe care le are un individ, astfel încât să nu îl prejudicieze pe celălalt, deci fără să-l afecteze în mod negativ.
Mediile profesionale în care agresivitatea este apreciată, se orientează după un set de reguli care vizează o funcționare rudimentară și nu încurajează atitudinea asertivă.
Citește și:
Cum ne integrăm mai uşor la un nou loc de muncă
De ce avem nevoie să devenim lideri
Sunt aceleași reguli pe care le regăsim în regnul animal, acolo unde poziția alfa este obținută în urma câștigării unei lupte, uneori pe viață și pe moarte. În acel mediu, a fi puternic este calitatea pe care se sprijină succesul obținerii poziției de lider al haitei.
Agresivitatea este obligatorie și prin ea este asigurată calitatea și protecția speciei. Masculii alfa au rolul de a proteja și conduce haita, precum și dreptul la împerechere. Astfel, pentru a deveni lideri și a deține puterea, aceștia folosesc forța și agresivitatea.
Atât în lumea animală, cât și în societățile umane, agresivitatea este asociată cu dominația, iar cel care domină, deține o poziție superioară.
În unele job-uri, mai ales acolo unde există multă concurență, se solicită un leadership autoritar, agresivitatea fiind înțeleasă drept calea către succes. Evident, există alternative sănătoase și mult mai eficiente, dar deseori rămânem în sfera cunoscutului sau acționăm în baza a ceea ce credem că se așteaptă din partea noastră.
Ar trebui să știm și să putem face diferența între a fi mai bun și a obține rezultate pe termen lung, versus a te impune pe moment, a intimida, a obține prin coerciție. Aici intră în rol dezvoltarea personală și abilitatea/dorința fiecăruia de a-și defini leadership-ul din perspective mai evoluate.
De ce agresivitatea este văzută drept un semn al competenței la bărbați și al frustrării la femei?
Ș. V.: Perspectiva ancestrală arată că, din cele mai vechi timpuri, rolurile principale ale bărbaților au fost acelea de a asigura protecția clanului și de a procura hrană.
Pentru a putea îndeplini aceste sarcini, bărbații aveau de înfruntat pericole reale, iar înfruntarea lor presupunea multă agresivitate.
Luptele au generat atitudini belicoase care, în timp, au devenit un indicator de putere, deoarece, de cele mai multe ori, puterea doar așa putea fi câștigată.
Această asociere a agresivității ca semn de competență și putere s-a propagat de-a lungul anilor, din generații în generații, păstrându-se până în prezent.
Mai mult decât atât, ani de-a rândul, băieții au fost educați în spiritul exprimării agresivității lor, această atitudine fiind asociată cu masculinitatea deplină.
Femeile, pe de altă parte, au fost multă vreme considerate „sexul slab“, pasivitatea principiului feminin, în sens de receptivitate, fiind în mod eronat asociată cu slăbiciunea.
Feminitatea a fost asociată cu pasivitatea, atitudinea non-activă, blândețea, toleranța, acceptarea, trăsături situate la polul opus de agresivitate.
Astfel, o femeie agresivă părea că este mai degrabă masculină, frustrată sau exagerată atunci când manifesta comportamente agresive sau care conțin elemente de agresivitate.
În prezent, așteptarea generală este ca o femeie să-și gestioneze singură pornirile agresive, pentru că, altfel, denotă probleme comportamentale; față de bărbați, însă, există încă înțelegere pentru agresivitatea lor, deoarece este tradusă ca un semn de putere și masculinitate.
Ce se ascunde în spatele agresivității manifestate la muncă (fie că e față de colegi, clienți, etc.)?
Ș. V.: Comportamentul agresiv ascunde în spatele său emoția de furie. Acesta reprezintă energia furiei, tradus în acțiuni, scopul fiind câștigul unei lupte ce are loc, la modul propriu sau figurat.
Atunci când cineva manifestă agresivitate, acest lucru poate fi cauzat de o atitudine concurențială față de cealaltă persoană, de rele intenții sau poate fi exprimarea intenției de a-i îndepărta în mod voit pe ceilalți, cu scopul de a fi lăsat în pace.
Alte cauze pot fi legate de solicitările nerealiste de la locul de muncă, de presiune sau de situațiile de criză care pot genera multe frustrări și chiar agresivitate.
În acest context, agresivitatea reprezintă manifestarea unui comportament de apărare, atunci când, în spate, se află multă teamă și nesiguranță.
Dacă ești ținta unui coleg agresiv, explicația poate fi legată de faptul că acesta se teme că ai putea să-i iei poziția sau că ești mai bun decât el.
Nesiguranța și neîncrederea sa în propria persoană stau la baza exprimării unei atitudini de agresivitate față de oricine îl poate pune în pericol printr-o competență mai mare.
Aceeași atitudine agresivă se poate manifesta și în raport cu clienții, care, prin solicitările sau atitudinile lor necooperante, pot reprezenta o amenințare sau un pericol.
Alteori, agresivitatea este utilizată ca o metodă de intimidare, dar, chiar, și atunci agresorul percepe că este pus în pericol dacă nu-l îndepărtează sau înfruntă pe cel agresat.
Indiferent de perspectivă, agresivitatea este tonul unei limite, al unei nesiguranțe sau al unei furii acumulate și gestionate prost.
Cum putem fi competitivi și performanți fără să devenim agresivi?
Ș. V.: Este important ca, la locul de muncă, să fim performanți, iar măsura în care reușim acest lucru este legată de motivația noastră.
Pentru a fi competitivi, dar în același timp eficienți, este bine ca motivația noastră să fie una intrinsecă, adică raportată la propria persoană, nu la cei din jurul nostru.
Competiția sănătoasă este cu tine însuți și presupune să te autodepășești. În acest fel, atenția ta este concentrată pe tine și pe munca ta, nu pe colegul tău, cu care poți intra în concurență sau conflict.
Când încercăm să ne autodepășim, suntem, de fapt, în contact cu noi înșine, iar acest lucru este totodată metoda prin care putem afla ce ne-ar fi de folos pentru atingerea scopului nostru.
Depășirea propriilor performanțe din trecut este un proces care ne va ajuta să ne dezvoltăm vechile abilități, dar poate și altele noi.
Asta ne va furniza mai multă încredere în noi înșine și în competențele noastre, un sentiment interior de siguranță, nemaiajungând să simțim teamă și să ne manifestăm agresiv.
Ștefania Voia este psihoterapeut, tel: 0726191255, [email protected], www.stefaniavoia.ro
Foto: Shutterstock
