Manifestări în depresie și alte tulburări similare
Un număr mare de persoane suferă de depresie în zilele noastre, iar acest „demon al amiezii” este cea mai cunoscută patologie dar și cea mai frecvent greșit diagnosticată. Iată câteva informații în plus.
Citește și:
Cum ne putem ajuta sa iesim din depresie
De ce este recomandat să ne iertăm propriile greșeli
Diagnostic
Diagnosticul depresiei, așa cum se cunoaște, se referă la o stare emoțională încărcată de tristețe, un sentiment de amărăciune, o stimă de sine scăzută, o motricitate lentă, o dorință de a sta cât mai mult singur, departe de persoane.
Pe lângă sentimentul de inutilitate, depresia are în centru sentimentul de vinovăție, precum și pe cel al lipsei de valoare/importanță („eu nu merit – să fiu ajutat/înțeles/iubit”).
Persoana cu depresie se simte deseori vinovată/responsabilă pentru un „rău” pe care crede că l-a făcut altcuiva: „m-a părăsit pentru că nu am făcut x lucru sau pentru că nu merit iubire” sau „… y a murit și eu nu am reușit să îl prețuiesc cât de mult aș fi vrut”.
În literatura de specialitate, depresia este împărțită în două categorii: depresie anaclitică și depresie introiectivă.
În cadrul depresiei anaclitice, persoana simte un gol interior (uneori lipsa unei persoane dragi), iar în cazul depresiei introiective vorbim despre o parte a persoanei care permanent se învinovățește.
Practic, în cazul depresiei introiective, persoana își repetă sieși: „E vina ta/ Trebuia să fi făcut x lucru…”, etc., iar în cazul celei anaclitice persoana își spune: „Sunt singur/ă. E vina mea că sunt singur/ă. Dacă nu făceam x lucru, acum poate era altfel…/ Eu nu merit…”.
Variații ale tulburării
Depresia este foarte des diagnosticată pe baza celor enunțate mai sus, însă acest simptome pot face parte din diferite patologii.
În primul rând este important să vorbim despre tulburarea de personalitate obsesională sau OCD.
Pentru această patologie este definitoriu conflictul de ambivalență, adică faptul că o persoană încearcă să facă bine, dar mereu ajunge să facă rău.
O persoană care dorește să fie aproape de iubitul ei și să îi ofere tot ce își dorește el, ajunge într-un final să îl sufoce de atâta iubire, făcându-i mai mult rău decât bine. Depresia poate fi aici un element pronunțat.
În cadrul aceleiași probleme există o dorință foarte mare de control. Controlul pe care obsesionalul încearcă să îl forțeze asupra celor din jur este o apărare astfel încât să nu fie rănit el sau să nu fie răniți ceilalți.
Dacă persoana nu mai poate deține controlul, se poate scufunda în depresie, simțindu-și viața plutind în derivă.
Un soț obișnuia să se folosească de bani pentru a-și controla soția: îi dădea atât cât voia el, o întreba pe ce îi cheltuiește, etc. În momentul când a rămas fără bani, el a intrat în depresie și se simțea mai mereu amenințat.
Pe de altă parte, narcisismul are un cuvânt de spus aici. Fanteziile pe care le are narcisicul se referă la idei de grandoare, de preamărire. Dacă realitatea se dovedește a fi prea crudă, poate resimți/manifesta depresie.
Tratament
În ceea ce privește tratamentul, încă din anii 1920 psihanaliza a început să teoretizeze și să vindece patologia.
Printre primii care au lucrat la acest lucru, pe lângă Sigmund Freud, s-a numărat Melanie Klein, Karl Abraham, iar munca lor este continuată permanent de către contemporani.
Astfel, persoanele care manifestă astfel de simptome pot opta pentru o terapie psihanalitică, astfel încât suferința să se diminueze și să dispară.
De Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist
Tel.: 0760.615.143
www.seeberger.ro
Foto: shutterstock.com
