Răni emoționale: Rana de abandon sau masca dependentului

Copii fiind, dacă nu primit regulat ceea ce avem nevoie și, mai ales, la intensitatea la care noi avem nevoie, ajungem să dezvoltăm anumite răni emoționale. Au fost distinse cinci răni cărora le corespund cinci măști, iar în acest material discutăm despre rana de abandon și masca pe care o purtăm, cea a dependentului.

Citește și:

Cum putem controla și reformula gândirea catastrofală

Răni emoționale: Rana de respingere cu masca de fugar

Ce înseamnă rana de abandon: a abandona pe cineva înseamnă a-l părăsi, a-l lasă deoparte, a nu vrea să te ocupi de el sau a te îndepărta de el pentru altceva sau pentru altcineva.

Formarea rănii: Dependentului i-a lipsit atenția părintelui de sex opus, rana activându-se între un an și trei ani, în raport cu părintele de sex opus, din lipsa de hrană afectivă.

Scurtă caracterizare: Masca pe care o va folosi este cea de dependent deoarece el nu poate să reușească singur și are nevoie de altcineva pentru a-l ajuta și a-l valida.

Dependentul este cel mai apt să devină victimă. O victimă este o persoană care își crează tot felul de dificultăți în viață, mai ales probleme de sănătate, pentru a atrage atenția.

El crede că dacă nu va reuși să atragă atenția nu va putea conta vreodată pe persoană respectivă. Dramatizează lucrurile, cel mai mic incident ia proporții mari,  trăiește evenimentele că fiind dificultăți, crede că nu are niciodată destul.

Dacă are probleme, captează atenția celorlați deoarece captând atenția nu se simte abandonat.

Este inconstant în trăiri: o perioadă este fericit, iar apoi, dintr-o dată însă devine nefericit și trist. Cel mai mult are nevoie de susținerea celorlalți, vrea acordul lor înainte de a lua o decizie, cere des sfaturi, nu crede că o să reușească singur.

Când este susținut se simte iubit și ajutat. Atunci când face ceva pentru cineva o face pentru a primi în schimb afecțiune.

Plânge ușor, spune că mama sau tata erau absenți și el era lăsat singur. Cea mai intense emoție trăită de el este tristețea. Este fuzional. Poate să nu își dorească copii sub pretextul de a fi independent.

Îi este teamă de autoritate. Are nevoie de prezența și atenția celorlați, se agață fizic de celălalt, îl ține de mână, se sprijină pe el, sau se sprijină pe ceva când stă în picioare.

Are dificultăți în a părăsi un loc sau o situație, un job, în a se muta. A face o schimbare reprezintă o moarte simbolică, ori lui îi este teamă de moarte și de nebunie.

Temeri: Cea mai mare frică a lui este singurătatea. Alte temeri ale sale sunt: de a plânge, sau de a fi considerat copil, teama ca celălalt să nu plece, să nu fie de acord cu el, să îl ignore, de a fi refuzat, de a nu fi susținut, de a nu fi la nivelul așteptărilor celorlalți.

Cuvinte folosite des: „absent', „singur', „nu mai suport', „mă simt înghițit','nu mi se dă drumul'.

Relații de iubire și sex: . Se folosește de sex pentru a-l agăța pe celălalt, în special femeia dependentă face asta. În cuplu, preferă să se mintă că totul merge bine de teamă de a nu fi abandonată. Gelozia provine tot din teamă de a nu fi abdandonat.

Alimentație: Poate mânca mult fără să se îngrașe, devine bulimic, perfera alimentele moi, mănâncă încet, nu îi place să mănânce singur.

Fizionomie: Corp lipsit de tonus, alungit, subțire, au voce de copil (mai ales femeile) și pune multe întrebări. Când este copil este bolnăvicios, slab și plăpând.

Boli predominante: dureri de spate, astm, bronșită, migrene, hipoglicemie, agorafobie, diabet, afecțiuni ale glandelor suprarenale, miopie, isterie, depresie, boli rare care atrag mai mult atenția asupra bolii, boli incurabile.

 

De Doina Badea, psiholog clinician și psihoterapeut la Cabinet de psihoterapie Doina Badea

Tel.: 0726.736.993

Facebook: Psihoterapeut Doina Badea

www.la-psiholog.ro/psihoterapeut-doina-badea

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Răni emoționale: Rana de abandon sau masca dependentului
Răni emoționale: Rana de abandon sau masca dependentului

Copii fiind, dacă nu primit regulat ceea ce avem nevoie și, mai ales, la intensitatea la care noi avem nevoie, ajungem să dezvoltăm anumite răni emoționale. Au fost distinse cinci răni cărora le corespund cinci măști, iar în acest material discutăm despre rana de abandon și masca pe care o purtăm, cea a dependentului.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste