Răni emoționale: Rana de respingere cu masca de fugar

Copii fiind, dacă nu primit regulat ceea ce avem nevoie și, mai ales, la intensitatea la care noi avem nevoie, ajungem să dezvoltăm anumite răni emoționale. Au fost distinse cinci răni cărora le corespund cinci măști, iar în acest material discutăm despre rana de respingere și masca pe care o purtăm, cea de fugar.

Citește și:

Motive greșite pentru care refuzăm să primim ajutor

De ce iubirea de sine este esentiala

Ce înseamnă rana de respingere: a respinge pe cineva înseamnă a-l înlătura, a nu vrea să îl ai lângă tine sau în viața ta.

Formarea rănii: Această rană este prima care se manifestă, apărând foarte devreme în viața unei persoane. Rana de respingere este trăită în raport cu părintele de același sex. Părintele de același sex are rolul de a ne învața să iubim, să ne iubim și să dăruim iubire.

Părintele de sex opus ne învață să ne lăsăm iubiți și să primim iubirea. Chiar dacă părintele nu are intenția de a-l respinge pe copil, acesta se poate simți respins în urma unui reproș, în urma nerăbdării părintelui, în urma furiei acestuia.

Cei care au rana de respingere pot fi și copiii nedoriți, neprogramati, apăruți din „accident' sau copiii care nu au sexul pe care părintele și-l dorea, respectiv acesta își dorea băiat și a apărut o fetiță. Acest copil este liniștit, nu face mult zgomot, trăiește în lumea lui imaginară.

Scurtă caracterizare: Fugarul se crede nul, fără valoare, de aceea va încerca să fie perfect că să compenseze, el crezând că dacă face o greșeală va fi judecat, iar a fi judecat este pentru el echivalent cu a fi respins.

Preferă să nu se atașeze de lucrurile materiale care îl vor împiedica să fugă atunci când dorește.

Caută singurătatea, deoarece nu prea știe ce să facă dacă primește prea multă atenție și astfel are puțini prieteni în general și este considerat solitar. Crede că dacă se izolează mai mult va părea mai invizibil. Cu cât se respinge mai mult pe sine, cu atât îi va fi frică să nu fie respins de către ceilalți.

Se devalorizează singur, se compară cu alții mai buni și mai experimentați decât el, își exprimă greu opiniile, iar când este ales chiar se poate sabota singur pentru a fi respins. Crede că fugind va putea evita o nenorocire.

Temeri: Cea mai mare teamă a lui este frica de a nu intra în panică. Sunt momente când nu are o memorie bună datorită fricii, nu știe să comunice bine, să se exprime clar.

Cuvinte folosite des: „nul', „nimic', „inexistent', „a dispărea'.

Relații de iubire și sex: Reacția mamei va fi aceea de a-l superproteja, și astfel pentru el „a fi iubit' devine „a fi sufocat'.

Prima reacție a unei persoane respinse este aceea de a fugi. El va respinge mai târziu sau va fugi de cei care îl iubesc de teamă de a nu fi sufocat.

Trece de la etape de iubire la ură, se crede neînțeles. El este cel mai predispus la ură dintre cei care prezintă una dintre cele cinci răni emoționale. Va avea dificultăți în viața sexuală, ajungând să creadă că sexualitatea interferează cu spiritualitatea.

Alimentație: Lipsă a poftei de mâncare din cauza emoțiilor și a fricii, poate ajunge chiar la anorexie.

Fizionomie: Are un corp îngust, contractat, care parcă vrea să dispară, nu vrea să iasă în evidență, să nu ocupe mult spațiu, ochii mici, privirea plină de teamă, corpul este mai mic decât este normal, că o păpușă, că o ființă fragilă.

Boli predominante: dezvoltă des boli de piele, diaree, artimie, cancer, probleme respiratorii, alergii, vărsături, leșîn, comă, hipoglicemie, diabet, depresie, psihoză.

De Doina Badea, psiholog clinician și psihoterapeut la Cabinet de psihoterapie Doina Badea

Tel.: 0726.736.993

Facebook: Psihoterapeut Doina Badea

www.la-psiholog.ro/psihoterapeut-doina-badea

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Răni emoționale: Rana de respingere cu masca de fugar
Răni emoționale: Rana de respingere cu masca de fugar

Copii fiind, dacă nu primit regulat ceea ce avem nevoie și, mai ales, la intensitatea la care noi avem nevoie, ajungem să dezvoltăm anumite răni emoționale. Au fost distinse cinci răni cărora le corespund cinci măști, iar în acest material discutăm despre rana de respingere și masca pe care o purtăm, cea de fugar.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste