Motive greșite pentru care refuzăm să primim ajutor

Oare ce ne determină să îi refuzăm pe cei din jur atunci când vor să ne ofere ajutor. Și de ce nu cerem, atunci când avem nevoie? A accepta să fii ajutat, când este necesar, este un semn al bunei relații atât cu sine, cât și cu cei din jur.

Citește și:

Cum putem controla și reformula gândirea catastrofală

De ce este important să nu ignorăm o problema psihică

 

Concepția noastră despre ajutor este formată destul de devreme în viață, în funcție de ceea ce am observat în familia și în mediul nostru dar și în funcție de experiențele personale legate de ideea de ajutor.

Felul în care adulții importanți din viața noastră au oferit/primit ajutorul este un factor decisiv în modelarea convingerilor noastre de mai târziu despre acest concept.

Cât de deschiși suntem să primim ajutor este bazat pe ceea ce înțelegem noi despre noi înșine în acest context, iar aceste concepții ne influențează în mod direct comportamentele. Iată câteva posibile convingeri care ne împiedică să acceptă să fim ajutați:

 

Nu vrem să părem slabi/inferiori

Una dintre convingerile disfuncționale pe care le-am întâlnit cel mai des este aceea că oamenii puternici nu au nevoie să fie ajutați, pentru că asta i-ar face să se autoperceapă ca fiind slabi și neputincioși.

Mesajul pe care aceste persoane l-au primit de timpuriu este acela că ajutorul este o dovadă de slăbiciune și incompetență.

Adulții care au adoptat acest stil de gândire se trag din copiii care au primit ajutor însă într-un mod ce a fost perceput ca fiind critic, de genul: „de ce alții s-au descurcat și singuri iar tu nu?'

În situații în care copiii au solicitat ajutorul, adulții care ar fi trebuit să le răspundă într-o manieră înțelegătoare și empatică, au arătat mai degrabă o atitudine de iritare sau de dispreț față de neștiința sau neputința lor de moment.

Mai târziu în viață, acești copii deveniți adulți au învățat să se raporteze în aceeși manieră critică față de ei înșiși de fiecare dată când simt că au nevoie de ajutor.

Refuzându-l este încercarea lor de a se proteja de o imagine deranjantă în proprii lor ochi.

 

Ne este teamă să depindem de alții

A recunoaște că ai nevoie de ajutor este un act de maturitate dar care însă ne pune pe noi înșine dar și pe ceilalți față în față cu vulnerabilitatea noastră.

Cât de confortabili suntem să ne arătăm latura vulnerabilă este în strânsă legătură cu încrederea pe care o avem în cei din jurul nostru.

Atunci când am trăit experiențe umilitoare și neplăcute, am învățat că ceilalți ne pot face rău. Astfel am decis că este mai bine să te descurci singur decât să ai nevoie de ajutor și să riști să trăiești o astfel de experiență.

Adulții care gândesc astfel au trăit în copilărie adesea momente în care au simțit că nu primesc ajutor de la cei de la care ar fi avut nevoie să primească, s-au simțit poate neglijați și au căpătat răni emoționale ce i-au determinat să nu aibă încredere în alte persoane.

 

Nu considerăm că merităm să fim ajutați

Atunci când un copil nu a primit suficient ajutor de la adulții importanți din viața sa, încearcă să găsească o explicație pentru această situație.

Aproape de fiecare dată explicația pe care acesta o găsește implică un sentiment de vină sau un defect ce a stat în calea primirii de ajutor.

Această explicație mai mult sau mai puțin conștientă are ca scop protejarea acelor adulți din viața sa, de care el încă are nevoie în copilărie.

A recunoaște că nu din vina sa nu a primit ajutor, poate să-l pună față în față cu un adevăr prea dureros pentru a putea fi acceptat și poate genera o teamă foarte mare.

„Speranța' oferită de gândul că el nu este suficient de bun pentru a primi ajutor îl face să poată rămâne în relația cu adulții de care are atâta nevoie în acea etapă de viață și îl ajută să supraviețuiască.

Explicația pe care acel copil și-o dă și care îl însoțește uneori și la vârsta adultă este că el nu merită de fapt să primească ajutor.

 

Nu vrem să ne îndatorăm

Uneori ne dăm voie să primim ajutor, însă în interiorul nostru apare imediat un gând legat de îndatorare.

Ne simțim aproape instantaneu îndatorați să returnăm „favoarea' fiindu-ne tare greu să acceptăm fără să oferim înapoi.

Iar aici nu mă refer la reciprocitate, adică la disponibilitatea de a oferi la rândul nostru, atunci când ne este solicitat ajutorul și când putem să-l oferim.

Gândul negativ din spate este acela că „va trebui să fac la rândul meu ceva pentru persoana care mă ajută acum, chiar dacă îmi va fi foarte greu sau va trebui să renunț la mine.'

Obligativitatea pe care o putem crea în interiorul nostru se fundamentează de regulă pe credința că dacă primim ceva, ne punem în situația dificilă de a fi disponibili pentru celălalt chiar și atunci când nu suntem, de a ne încălca dreptul de a refuza.

În realitate, a recunoaște că avem momente în care avem nevoie de ajutor este un act de onestitate față de propria persoană în primul rând, apoi și față de ceilalți.

A ne poziționa cu înțelegere față de acest lucru este o dovadă de maturitate dar și de normalizare. A cere ajutor ne dă ocazia de a ne apropia unii de alții și de a crea conexiuni între noi.

Avem nevoie să ne simțim în siguranță că cineva poate răspunde nevoii noastre de ajutor iar primul pas pe care îl putem face în acest sens este să fim suficient de curajoși încât să-l cerem.

 

De Ștefania Voia, psihoterapeut

psiholog@stefaniavoia.ro

Tel.: 0726.191.255

www.stefaniavoia.ro

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Motive greșite pentru care refuzăm să primim ajutor
Motive greșite pentru care refuzăm să primim ajutor

Oare ce ne determină să îi refuzăm pe cei din jur atunci când vor să ne ofere ajutor. Și de ce nu cerem, atunci când avem nevoie? A accepta să fii ajutat, când este necesar, este un semn al bunei relații atât cu sine, cât și cu cei din jur.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste