Cum să ne îndeplinim rezoluțiile de început de an
Suntem campioni în stabilirea rezoluțiilor, a scopurilor mărețe. Dar oare știm să ne propunem obiective realizabile? Suntem capabili să ne apreciem evoluția? Iată cum să ne îndeplinim rezoluțiile de început de an și cum ne-ar ajuta practicarea recunoștinței.
Apropierea unui nou an este, de regulă, însoțită de decizii. Ce obiective ar trebui să avem în vedere privind relația cu propria persoană?
Andra Zaharia: Înainte de a ne stabili rezoluțiile pentru noul an, ar merita să acordăm atenție relației pe care o avem cu noi înșine.
Deseori, relația cu propria persoană este lăsată pe locul doi, iar acest lucru se datorează, în principal, faptului că nu avem încă împământenită cultura de a avea grijă de noi înșine.
Dacă suntem puțin atenți la comportamentele noastre, putem observa cu ușurință că investim mai mult timp și energie în îndeplinirea nevoilor și dorințelor celorlalți, în obținerea confortului și echilibrului lor emoțional și mult prea puțin în direcția satisfacerii propriilor noastre necesități.
De aceea, nu este de mirare că ajungem să ne simțim storși de energie, plini de frustrări și neajunsuri, goliți emoțional sau fără direcție în viitor.
Pentru ca aceste situații să nu se repete la nesfârșit și să nu ne trezim în momente de răscruce fizică, psihică sau emoțională, este important să ne stabilim ca prim obiectiv reconectarea la propria persoană.
Mai precis, să învățăm să intrăm în contact cu noi, cu nevoile și aspirațiile noastre, să aflăm ce ne place, ce ne oferă bucurie, ce ne împlinește, să devenim conștienți de resursele și limitările personale și să începem să avem grijă mai întâi de noi și abia apoi de ceilalți.
A ne pune pe primul loc nu constituie un act de egoism, ci înseamnă a oferi atenție și protecție celei mai importante persoane din viața noastră, adică nouă înșine.
Pentru că nimănui altcuiva, în afară de noi, nu-i aparține această responsabilitate. Iar dacă noi nu ne-o asumăm, atunci cine să o facă?
Citește și:
Nevoi ascunse în spatele unui obiectiv
Care este sensul vieții noastre de zi cu zi?
Ce greșeli facem cel mai des atunci când ne stabilim „rezoluțiile“?
A.Z.: Atunci când ne stabilim rezoluțiile pentru noul an putem pica foarte ușor în capcana de a planifica obiective care nu se potrivesc cu aspirațiile sau visurile noastre, care sunt greu de realizat sau chiar imposibil de atins în doar 365 de zile.
De ce facem asta? Pentru că suntem tentați să credem că, dacă alții pot, atunci „trebuie“ să putem și noi. Așa ajungem să ne setăm niște standarde ridicate, în contrast cu realitatea, interesul și potențialul nostru, sperând că în acest mod ne vom mobiliza și ne vom depăși limitele.
Însă a nu fi realiști, a cere prea mult de la noi și a nu ține cont de resursele noastre personale, a ne forța să realizăm lucruri mărețe peste noapte, sunt fapte ce pot avea un efect invers decât cel pe care îl preconizăm.
Adică în loc să ne simțim provocați să ieșim din zona de confort și să obținem rezultatele dorite, să batem pasul pe loc sau chiar să abandonăm.
Acest lucru se întâmplă în momentul în care devenim conștienți că este imposibil să construim ce ne-am propus, deoarece nu deținem ustensilele necesare: interese, cunoștințe, aptitudini, abilități sau competențe.
Degeaba știm unde ne-am dori să ajungem și ne place ce vedem cu ochii minții, câtă vreme este imposibil să construim o cetate cu mâinile goale.
Pentru a evita astfel de situații, este indicat ca, atunci când stabilim rezoluțiile pentru noul an, să ne asigurăm că sunt atât motivante și provocatoare, cât și realizabile.
Rezoluțiile imposibil de atins nu vor constitui decât niște obstacole care ne vor asigura drumul spre dezamăgire și eșec.
Bilanțul de final de an aduce cu sine așteptări mai mari de la anul următor. În loc de schimbări majore, cum ne-ar fi mai benefică recunoștința?
A.Z.: La finalul fiecărui an, obișnuim să tragem linie și să facem un bilanț al acțiunilor pe care le-am întreprins.
Scopul acestui moment nu reprezintă un prilej pentru a ne critica sau de a funcționa precum o „instanță de judecată“, de a scoate în evidență ce nu am reușit să facem și de a ne stabili obiective duble pentru anul ce urmează.
Ci, din contră, de a evalua într-un mod real, corect și constructiv ce și cât am reușit să facem din ce ne-am propus, ce a funcționat și ne-a ajutat, ce nu a funcționat și ne-a limitat acțiunile, ce continuăm în anul următor și la ce punem punct, ce putem îmbunătăți sau schimba, pentru ca, pe viitor, să obținem îndeplinirea obiectivelor.
Pentru a putea fi obiectivi și constructivi este necesar să conștientizăm, încă de la început, că orice lucru pe care l-am făcut, oricât de mic, ne-a adus mai aproape de atingerea scopurilor noastre, că 10%, 50% sau 70% înseamnă mai mult decât nimic, că orice acțiune pe care am întreprins-o înseamnă pași înainte pe drumul nostru spre succes.
Toată această înțelegere a noastră nu poate veni dintr-o autocritică dură și rigidă, ci doar din recunoștința față de noi înșine și față de efortul pe care l-am depus, pentru pașii înainte pe care i-am făcut;
din recunoștința că am reușit să fim mai implicați și mai dedicați planurilor noastre; din recunoștința că am renunțat la amânări și lamentări și am trecut la fapte;
din recunoștința că astăzi noi suntem o variantă a noastră mai bună decât eram în urmă cu un an de zile.
Cum putem învăța să practicăm recunoștința?
A.Z.: Practicarea recunoștinței nu este un concept ușor de adoptat și de pus în act, deoarece, cultural vorbind, stilul în care noi am fost educați, nu este unul în care să punem accent pe ceea ce avem, pe ce ne aduce bucurie, armonie și echilibru și să fim recunoscători pentru aceste lucruri, ci, din contră, să observăm mai întâi ce ne lipsește, ce „ne-ar mai trebui“ pentru a fi sau a ne simți fericiți și împliniți.
Dar chiar și așa, în ciuda acestor dezavantaje culturale și educaționale, practicarea recunoștinței nu este imposibil de integrat.
Însă este necesar să avem răbdare cu noi înșine, să fim blânzi și să înțelegem că este nevoie de timp pentru a îngloba tipare noi de gândire și comportament, să acceptăm că putem avea și momente în care vom funcționa în baza vechilor obiceiuri, să avem încredere că „orice învăț are și dezvăț“.
Cum învățăm să practicăm recunoștința? Avem la dispoziție diverse moduri prin care putem învăța cultivarea și exprimarea gratitudinii, ca de exemplu: să folosim cât mai des: „te rog“, „apreciez“ și „mulțumesc“;
să întocmim o listă cu lucrurile, situațiile sau oamenii pentru care suntem fericiți că există în viața noastră; să realizăm un „jurnal al recunoștinței“, în care să notăm, în fiecare zi, tot ceea ce am făcut și ne-a adus mulțumire;
să practicăm meditația sau să facem exerciții de mindfulness; să fim mai generoși cu noi și cu ceilalți, să ne oferim ajutorul celor aflați în nevoie. Iar lista ar putea continua.
Poate că la început ne vom simți stingheri și nu ne va veni în mod natural să ne exprimăm recunoștința. Exersând, însă, zi după zi, săptămână după săptămână, vom constata că ne va fi din ce în ce mai ușor să observăm multitudinea de lucruri minunate care ni se întâmplă și să le apreciem la adevărata lor valoare.
În timp, acest mod de a privi viața se va transforma într-un obicei care, menținut pe termen lung, ne va aduce doar beneficii.
Care sunt lucrurile pentru care uităm să fim recunoscători și care, de fapt, ne fac viața mai frumoasă și pe noi mai fericiți?
A.Z.: Era căreia îi aparținem este „pe repede înainte“. Fiind mereu pe fugă și trăind în grabă, ni se întâmplă ca, de multe ori, să uităm să apreciem și să fim recunoscători pentru plimbarea sau cafeaua băută alături de cel mai bun prieten;
pentru ora de sport la care am putut ajunge; pentru cartea citită în tihnă pe canapea, pentru timpul plăcut petrecut alături de copii; pentru prânzul luat în familie;
sărutul de „bun venit“ sau de „noapte bună“ al partenerului de viață; cuvântul cald și îmbrățișarea părintelui în momente dificile;
pentru ajutorul celor din jur atunci când te aștepți mai puțin sau chiar pentru afecțiunea animalului de companie.
Ne trezim astfel în situația în care luăm tot ceea ce ne aduce bucurie și dă farmec vieții de zi cu zi ca pe un dat, ca și cum ni se cuvine, uitând că fericirea nu e complicată, nu se cumpără și nu se măsoară pe o scară materială.
Ci stă în lucrurile simple: în zâmbetele oferite, în blândețea cuvintelor rostite, în căldura îmbrățișărilor dăruite, în bucuria de a fi azi mai bun ca ieri și mâine mai bun decât azi.
Iar pentru toate astea putem fi doar recunoscători, căci fără ele viața noastră n-ar fi decât o simplă existență efemeră.
De Andra Zaharia psihoterapeut integrativ, psiholog clinician, consiliere vocațională și dezvoltare personală, tel.: 0726.757.396, andrazaharia.weebly.com
