Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.
Citește și:
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Diagnostic
Sigmund Freud a fost primul care a vorbit despre această tulburare. El a numit-o obsesională deoarece a descoperit-o la pacienții săi care aveau diferite obsesii și ritualuri ciudate, avea un câte unul sau mai multe gânduri agresive care nu le dădea deloc pace.
Unele persoane care suferă de pe urma acestei probleme pot avea gânduri care nu le dau pace: își imaginau cum ar fi să pună mâna pe un cuțit și să omoare o persoană iubită sau poate cum ar fi fost să întrețină relații sexuale cu o persoană pe care o urăsc.
Ideea este că aceste gânduri sunt percepute ca fiind parazite, diferite de toate celelalte și trezesc în persoane senzații de teamă și anxietate. În cadrul aceleași probleme apare și controlul.
Unii oameni au tendința de a controla foarte mult alte persoane, în timp ce acelea controlate se simt sufocate uneori. Legat de acest fenomen este și avariția.
Avariția apare ca un control excesiv al banilor, dorința de a păstra cât mai mult în interior, de a nu da nimic afară. În continuarea acestui punct de vedere vine și încăpățânarea care este o dorință de a nu fi invadat și controlat de alte gânduri și de a păstra în interior propriile gânduri.
De asemenea, multe persoane care au astfel de tulburări tind să pară a fi de gheață, să își izoleze sentimentele, să pară neatinși de iubire sau de agresivitate.
Alături de aceste manifestări pot apărea și psihosomatizări cum ar fi probleme digestive, hemoroizi, creșterea tensiunii etc. .
Imaginați-vă un bărbat însurat care își iubește nevasta. Uneori, din iubirea față de ea, el o întreabă mereu pe unde a fost sau îi spune unde să meargă pentru a fi cel mai bine pentru ea.
Pe de altă parte, dacă femeia propune ceva, se ajunge în acel caz în care el demonstrează că are mai multă dreptate și soluția sa este cea mai bună.
Din când în când, în momentul în care încearcă să își exprime dragostea față de femeie, se ajunge la situația în care el o rănește fără să își dea seama. Din exterior, par a fi o familie normală, fără prea multe sentimente arătate, două persoane mature.
Variații ale tulburării
În cadrul acestei probleme pot exista probleme legate de narcisism. O importantă idee ce apare în cadrul tulburării de personalitate obsesionale este cea a evitării dependenței.
Pentru a se apăra împotriva dependenței, unele persoane tind să trateze persoanele din jur ca fiind nedemne de ei, mult mai neimportante, astfel punându-se ele însele pe un piedestal și mărind distanța între cei doi.
Tratament
Datorită faptului că Sigmund Freud a descoperit și a teoretizat cel mai bine această patologie, se recomandă psihoterapia psihanalitică. Aceasta se poate face prin ședințe săptămânale sau prin ședințe online.
Problema multor astfel de persoane este legată de agresivitate, astfel că se poate recomandă participarea la multe ore de sport și plimbări în aer liber, astfel încât liniștea să poată să își facă simțită prezența.
De Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist
Tel.: 0760.615.143