Parenting: Cum îmi educ copilul să se comporte cu needucații?

Fac tot posibilul să mă asigur să îmi educ fiul cât mai bine. Evident, voi face greșeli, nu mă aștept la perfecțiune în parenting. Sper că nici el. Dar cum îl învăț să reacționeze față de copiii prost educați și încurajați de părinți să fie bădărani de mici?

Citește și:

3 calități pe care să le încurajezi la copii

Semnele depresiei la copii și adolescenți

Eram în parc, la locul de joacă, împreună cu o altă mămică și odraslele noastre, bune prietene de la grădiniță. Al meu are 5 ani, iar fetița ei, 4. Sunt veseli nevoie mare și, deși îmi place acest lucru, dar nu am pus prea mare accent pe el până acum: extrem de politicoși.

Nu mi-am învățat copilul că „nu e frumos” să faci un anumit lucru, dar l-am învățat să ceară voie, să spună mulțumesc și, dacă primește cu împrumut vreo jucărie de la alt copil, să o returneze sau să se joace împreună. Nu pare o schemă prea complicată. Cel puțin, așa credeam eu.

În parc, o altă mămică, de altfel aranjată cam mult pentru alergătura prin nisip pe care o facem cu toții vrând-nevrând, dar care mi-a atras atenția datorită vocii mai mereu ridicate.

Copilul, un băiețel de vreo 6 ani, în goană după atenție (a mamei, probabil), se tot îmbrâncea cu diverși, lua jucăriile copiilor și fugea cu ele, vorbea urât și chirăia mai mult decât se juca. Nume predestinat, mămica îl botezase Adolf.

Într-o primă fază, și eu și amica mea, ne-am gândit să le spunem copiilor noștri să se joace mai aproape de noi. Dar ce joacă ar fi fost asta? Se joacă aproape de noi toată ziua, prin casă. Am ieșit afară tocmai ca să alerge, să se bucure de parc.

Ne-am abținut și „tare bine am făcut”, întrucât în următoarele 15 minute, fiica ei rămăsese fără păpușă, iar fiul meu fusese îmbrâncit pentru că i-a luat apărarea. Cu noi de față. La 10 metri de ei. În câteva secunde.

Evident, ne-am ridicat și ne-am dus să ne consolăm copiii. L-am rugat frumos pe Adolf să se joace fără a îmbrânci și să nu ia jucăriile dacă nu i-au fost oferite. Atunci, m-am gândit să îi spun lui Adolf că nu e frumos ce face.

Mămica a privit siderată. Apoi a țipat la Adolf. Apoi i-a spus că îl bate dacă mai face așa. Apoi s-a amuzat cu o amică (nu era nici ea singură) că așa e fi-su, dacă vede ceva ce vrea, ia pur și simplu. Copil mai ambițios și determinat nu știe!

Ea era mândră de odrasla ei abrutizată de la o vârstă fragedă. Dar ce facem noi, ceilalți părinți? Și noi ca adulți avem de-a face cu astfel de personaje. Probabil în copilărie, Adolfi la rândul lor.

Dar dacă eu ca adult am învățat să ignor sau să îmi apăr proprietatea dacă este cazul, așa cum consider, ce îmi învăț copilu să facă?

Copiii noștri au reacționat frumos. Paul, fiul meu, a luat apărarea Smarandei, fiica prietenei mele. S-a ales cu o îmbrânceală. Copila a rămas fără păpușă. Eu ce le spun în situația asta? „Da, nu este frumos ce a făcut Adolf. Voi să nu faceți așa.”

Dar dacă se întâmplă când eu nu sunt de față să apăr copiii? Dacă peste 5 ani, Adolf va considera oportun să îi bată pe amândoi?

Sincer, sunt complet blocată în astfel de situații. Eu aș fi putut să îi dau o palmă mamei lui Adolf, într-un mod ambițios și determinat. Dar poate îi dă și soțul acasă. Și ei și lui Adolf. Poate își dau destule palme între ei și tot nu învață nimic.

Ce e de făcut cu personajele acestea? Le pot ignora dacă nu interacționează cu mine și cu copilul meu. Dar o fac. Și, oare, chiar sunt de ignorat?

I-am spus părerea mea mămicii lui Adolf în ziua aceea. M-am apropiat de ea și i-am transmis că Adolf este probabil într-o suferință continuă, iar amenințarea cu bătaia nu funcționează. Probabil așa primește el atenție de la ea. Dar nu a fost suficient și mă îndoiesc că a schimbat ceva…

Foto: shutterstock.com

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Norocul meu că nu am avut succes la femeia pe care o iubeam
Norocul meu că nu am avut succes la femeia pe care o iubeam

Femeia pe care o iubeam nu se uita la mine. Nu eram realizat, nu eram interesant pentru ea, nu aveam niciun succes. Ea însă mă fascina. Am suferit, iar acum sunt fericit. Sunt fericit că mi-a dat flit atunci.

Citeste
De ce nu e sănătos să etichetezi, din afară, cuplul ideal
De ce nu e sănătos să etichetezi, din afară, cuplul ideal

Prietenii mei, S și A, reprezentau, mereu, cuplul ideal. Îmi plăcea cum își vorbeau, cum se certau și împăcau, faptul că după 12 ani încă se țineau de mână pe stradă. Inseparabili. Prin comparație, eu și partenerul meu aveam o relație… ternă.

Citeste
Copilul tău are o problemă. Nu, nu sunt eu invidioasă, nici rea
Copilul tău are o problemă. Nu, nu sunt eu invidioasă, nici rea

Fiecare mamă își iubește copilul – sau, la modul ideal, ar trebui să o facă. Dar ferocitatea cu care apărăm „imaginea” copilului sau a noastră, îi poate face acestuia o defavoare. Mai ales dacă are o problemă pe care noi o ignorăm. Eu am spus unei mame ce am avut de spus și nu din invidie sau răutate.

Citeste
Parenting: Cum îmi educ copilul să se comporte cu needucații?
Parenting: Cum îmi educ copilul să se comporte cu needucații?

Fac tot posibilul să mă asigur să îmi educ fiul cât mai bine. Evident, voi face greșeli, nu mă aștept la perfecțiune în parenting. Sper că nici el. Dar cum îl învăț să reacționeze față de copiii prost educați și încurajați de părinți să fie bădărani de mici?

Citeste
Este important să înțelegem limbajul iubirii partenerului nostru
Este important să înțelegem limbajul iubirii partenerului nostru

Limbajul iubirii poate fi diferit într-un cuplu. Eu știu că îmi plac îmbrățișările, romantismul, atenția. Sunt normale și firești, dar, uneori, pierd din vedere modul în care își exprimă iubirea partenerul meu.

Citeste
Mă enervez când văd un copil răsfățat
Mă enervez când văd un copil răsfățat

Cred că un copil răsfățat este un viitor adult nesuferit. Prea mulți părinți și bunici se poartă de parcă odrasla e centrul universului. Întrebarea este… oare ce va face bibeloul când descoperă că lucrurile nu stau chiar așa?

Citeste