Parenting: Cum îmi educ copilul să se comporte cu needucații?

Fac tot posibilul să mă asigur să îmi educ fiul cât mai bine. Evident, voi face greșeli, nu mă aștept la perfecțiune în parenting. Sper că nici el. Dar cum îl învăț să reacționeze față de copiii prost educați și încurajați de părinți să fie bădărani de mici?

Citește și:

3 calități pe care să le încurajezi la copii

Semnele depresiei la copii și adolescenți

Eram în parc, la locul de joacă, împreună cu o altă mămică și odraslele noastre, bune prietene de la grădiniță. Al meu are 5 ani, iar fetița ei, 4. Sunt veseli nevoie mare și, deși îmi place acest lucru, dar nu am pus prea mare accent pe el până acum: extrem de politicoși.

Nu mi-am învățat copilul că „nu e frumos' să faci un anumit lucru, dar l-am învățat să ceară voie, să spună mulțumesc și, dacă primește cu împrumut vreo jucărie de la alt copil, să o returneze sau să se joace împreună. Nu pare o schemă prea complicată. Cel puțin, așa credeam eu.

În parc, o altă mămică, de altfel aranjată cam mult pentru alergătura prin nisip pe care o facem cu toții vrând-nevrând, dar care mi-a atras atenția datorită vocii mai mereu ridicate.

Copilul, un băiețel de vreo 6 ani, în goană după atenție (a mamei, probabil), se tot îmbrâncea cu diverși, lua jucăriile copiilor și fugea cu ele, vorbea urât și chirăia mai mult decât se juca. Nume predestinat, mămica îl botezase Adolf.

Într-o primă fază, și eu și amica mea, ne-am gândit să le spunem copiilor noștri să se joace mai aproape de noi. Dar ce joacă ar fi fost asta? Se joacă aproape de noi toată ziua, prin casă. Am ieșit afară tocmai ca să alerge, să se bucure de parc.

Ne-am abținut și „tare bine am făcut', întrucât în următoarele 15 minute, fiica ei rămăsese fără păpușă, iar fiul meu fusese îmbrâncit pentru că i-a luat apărarea. Cu noi de față. La 10 metri de ei. În câteva secunde.

Evident, ne-am ridicat și ne-am dus să ne consolăm copiii. L-am rugat frumos pe Adolf să se joace fără a îmbrânci și să nu ia jucăriile dacă nu i-au fost oferite. Atunci, m-am gândit să îi spun lui Adolf că nu e frumos ce face.

Mămica a privit siderată. Apoi a țipat la Adolf. Apoi i-a spus că îl bate dacă mai face așa. Apoi s-a amuzat cu o amică (nu era nici ea singură) că așa e fi-su, dacă vede ceva ce vrea, ia pur și simplu. Copil mai ambițios și determinat nu știe!

Ea era mândră de odrasla ei abrutizată de la o vârstă fragedă. Dar ce facem noi, ceilalți părinți? Și noi ca adulți avem de-a face cu astfel de personaje. Probabil în copilărie, Adolfi la rândul lor.

Dar dacă eu ca adult am învățat să ignor sau să îmi apăr proprietatea dacă este cazul, așa cum consider, ce îmi învăț copilu să facă?

Copiii noștri au reacționat frumos. Paul, fiul meu, a luat apărarea Smarandei, fiica prietenei mele. S-a ales cu o îmbrânceală. Copila a rămas fără păpușă. Eu ce le spun în situația asta? „Da, nu este frumos ce a făcut Adolf. Voi să nu faceți așa.'

Dar dacă se întâmplă când eu nu sunt de față să apăr copiii? Dacă peste 5 ani, Adolf va considera oportun să îi bată pe amândoi?

Sincer, sunt complet blocată în astfel de situații. Eu aș fi putut să îi dau o palmă mamei lui Adolf, într-un mod ambițios și determinat. Dar poate îi dă și soțul acasă. Și ei și lui Adolf. Poate își dau destule palme între ei și tot nu învață nimic.

Ce e de făcut cu personajele acestea? Le pot ignora dacă nu interacționează cu mine și cu copilul meu. Dar o fac. Și, oare, chiar sunt de ignorat?

I-am spus părerea mea mămicii lui Adolf în ziua aceea. M-am apropiat de ea și i-am transmis că Adolf este probabil într-o suferință continuă, iar amenințarea cu bătaia nu funcționează. Probabil așa primește el atenție de la ea. Dar nu a fost suficient și mă îndoiesc că a schimbat ceva…

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Divorțul părinților nu m-a afectat mai mult decât mă afectau ei ca părinți...
Divorțul părinților nu m-a afectat mai mult decât mă afectau ei ca părinți…

Am trecut prin divorțul părinților fără să știu prea bine ce mi se întâmplă. Erau și mai multe certuri și scandaluri, iar eu fie eram și mai ignorată, fie și mai pedepsită. La partaj, numai pe mine nu s-au „păruit”, în rest, a contat orice piesă de mobilier.

Citeste
Infidelitate: Iubitul meu mai avea o relație în paralel
Infidelitate: Iubitul meu mai avea o relație în paralel

Am văzut prin filme astfel de scenarii și chiar țin minte ce înverșunată eram când venea vorba despre infidelitate. Nici prin cap nu mi-a trecut că mi s-ar putea întâmpla mie, dar iată, viața bate filmul. Am aflat că iubitul meu are o altă relație în paralel.

Citeste
Poate sufăr de egoism cronic, dar o relație de cuplu nu face parte din filmul meu
Poate sufăr de egoism cronic, dar o relație de cuplu nu face parte din filmul meu

Uneori ajungi să te împrietenești prea bine cu singurătatea. Nu spun că ar fi neapărat un lucru bun, dar pentru unii dintre noi, este ceea ce am ales. Poate e egoism, dar este ceea ce vreau eu pentru mine.

Citeste
Parenting: Cum îmi educ copilul să se comporte cu needucații?
Parenting: Cum îmi educ copilul să se comporte cu needucații?

Fac tot posibilul să mă asigur să îmi educ fiul cât mai bine. Evident, voi face greșeli, nu mă aștept la perfecțiune în parenting. Sper că nici el. Dar cum îl învăț să reacționeze față de copiii prost educați și încurajați de părinți să fie bădărani de mici?

Citeste
După divorț m-am concentrat cel mai mult pe copii și comunicarea cu ei
După divorț m-am concentrat cel mai mult pe copii și comunicarea cu ei

„Am trecut prin două divorțuri, ambele inițiate de mine, ambele necesare pentru mine, ambele dureroase pentru toate părțile implicate.

Citeste
Nu vreau să fiu părinte pentru părinții mei
Nu vreau să fiu părinte pentru părinții mei

Părinții mei au rămas împreună „de dragul meu”. Mai mult, mi-au și spus acest lucru și acum, îmi este foarte clar că eu sunt în continuare liantul dintre ei. Dar simt că sunt ca un părinte pentru ei și nu vreau asta.

Citeste