Divorț: copilul nu este o armă de folosit împotriva celuilalt
Un divorț poate însemna furie, frustrare, dezamăgire și un întreg vârtej de emoții negative. Iar dacă există și copii, deseori sunt prinși în războiul dintre părinți. Separarea este și așa dificilă pentru ei… să nu o facem și mai dificilă.
Citește și:
Lauda exagerată a copilului poate fi o pedeapsă
Unde greșesc părinții în relația cu copiii lor
Divorțul poate lăsa urme în psihicul unui copil, iar plecarea unuia dintre părinții care până nu demult era parte din viața de zi cu zi este greu de asimilat de către un copil.
Desigur, dacă relația era într-atât de deteriorată încât menținerea cuplului în această situație ar fi fost mai traumatică pentru copil, separarea este soluția sănătoasă pentru toți cei implicați.
De regulă, chiar și atunci când părintele care pleacă de acasă (de regulă tatăl) rămâne prezent în viața copilului, păstrând relația și contactul cu el, copil poate fi sensibil, poate simți abandonul și își poate construi mental teama de abandon.
Cu atât mai mult rănile se adâncesc atunci când unul sau ambii părinți se folosesc de copil pentru a „regla scorurile” între ei.
Indiferent ce simțim noi la adresa partenerului, nu se aplică unui copil. Indiferent cât de furioși suntem, este responsabilitatea noastră să ne ocupăm și să gesionăm ceea ce simțim.
Suntem tentați în astfel de momente să interpretăm negativ orice face fostul partener. În urma dezamăgirii și a suferinței, suntem mai înclinați către a vedea partea rea, intenții ascunse, sabotaj. Să spunem că partenerul nu este chiar cea mai matură emoțional persoană.
Să presupunem un scenariu în care spune copilului ceva nepotrivit la adresa noastră. Rolul nostru este de a fi „the better parent”, persoana mai responsabilă, matură și interesată de binele copilului. Acesta are nevoie de siguranță și sprijin afectiv.
Un astfel de eveniment precum cel presupus anterior, necesită clarificări din partea părintelui „denigrat” prin care să redea siguranța copilului și să îl ajute să depășească anxietatea, nu să adauge prin comentarii negative în contrapartidă, la adresa celui care „a început”.
Este dificil să ne gestionăm propriile emoții, motiv pentru care dacă situația este complicată și ne simțim copleșiți, putem apela la sprijinul unui psihoterapeut.
Acesta ne poate învăța cum să ne conținem anumite emoții și cum să le manifestăm pe înțelesul copilului, cum să i le explicăm pentru a le înțelege și el și cum să îl ajutăm ca, la rândul lui, să își poată manifesta trăirile și discuta grijile și temerile.
Nu este simplu să oferim sprijin atunci când noi înșine simțim că am pierdut echilibrul, dar nu este imposibil.
Pe termen lung, este mai simplu să ajuți un copil să crească armonios și să îl sprijini în educația și dezvoltarea emoțională, decât este mai târziu să repari un adult cu traume din copilărie.
Foto: shutterstock.com
