Lauda exagerată a copilului poate fi o pedeapsă
Lauda copilului nu poate avea decât o conotație pozitivă, nu-i așa? Și totuși, contrar așteptărilor noastre, ea poate avea o latură negativă, devenind aproape o pedeapsă. Iată latura întunecată a laudelor.
Citește și:
4 sfaturi pentru a fi părinți mai buni
Unde greșesc părinții în relația cu copiii lor
„Ești cel mai deștept! Ce mai, ești un geniu!” poate spune o mămică mândră copilului său care a obținut un rezultat foarte bun la o probă școlară. Pe lângă laudă, ea îl va îmbrățișa, pupa, recompensa, poate, material cu o jucărie dorită, o plimbare în parc sau altă activitate pe placul lui. Pentru că „merită”, nu-i așa?
Dacă de regulă comportamentul tău este constant și îmbrățișările, euforia vederii propriului copil (care poate citește în momentul respectiv sau se uită la un desen animat) și timpul petrecut împreună sunt reguli și nu excepții, atunci bucuria manifestată în urma obținerii rezultatului la învățătură, este și ea firească. Poate nu ar trebui să vorbim despre genialitate, fiind o etichetă greu de dus.
Dar ce facem dacă acel copil primește mesajul: „Merit să fiu iubit și apreciat atunci când sunt cel mai deștept sau chiar un geniu.”?
Mai mult, dacă părinții laudă de fiecare dată orice face copilul lor, chiar dacă este vorba despre un desen nereușit, făcut în grabă, involuntar, îi fixează o trăsătură și o convingere despre sine: orice aș face, fără să depun prea mult efort, este excepțional!
Oare așa va fi apreciat și la școală de educatori sau de către colegi? Oare lipsa de efort și atenție merită o astfel de laudă? Poate ar fi o idee să ne concentrăm și asupra educării unor copii mai rezilienți. Nu ne place ideea de a ne frustra copilul, dar cum altfel învață să facă față frustrărilor?
Nu ne place să refuzăm copilul, dar cum altfel va face față refuzului, respingerii și eșecului? Important este să fim alături de el permanent, să îi oferim afecțiune și confort, astfel încât să găsească resurse interne pentru a depăși frustrarea de moment.
Respectiv, te refuz de data aceasta, dar îți înțeleg și validez frustrarea. Nu îți spun că „nu ai de ce să te simți astfel” și nici nu ignor trăirile tale, ci te ajut să le identifici și îți ofer timp și spațiu pentru a le depăși.
Studiile demonstrează că acei copii care au crescut crezând că ei sunt în mod natural inteligenți și dotați de natură, nu investesc în creșterea lor intelectuală, chiar dacă au potențial și nici nu fac față foarte bine provocărilor vieții.
Încrederea în sine pornește din convingerea că înveți mereu din experiențele de viață și există mereu loc pentru schimbare. Mai mult, atunci când oferim laudă în exces, copilul va învăța să facă performanță pentru recompensa exterioară și nu pornind dintr-o motivație interioară.
Pe scurt, va căuta mereu în viață ceva din afara lui pentru a putea fi fericit, mulțumit, împlinit. Poate performanțele, ambiția și implicarea îi vor aduce un oarecare succes, dar nu îl vor face mai fericit.
Așadar, să învățăm să creștem copii fericiți, educându-i că prin efort continuu pot realiza ceea ce își propun, pot învăța lucruri noi și își pot dezvolta abilitățile văzând singuri evoluția personală și comparându-se mereu cu ei înșiși. Astfel, li se dezvoltă și motivația intrinsecă.
De Anca Maftei, psihoterapeut integrativ, psiholog clinician și specialist în psihologie organizațională
Tel.: 0728.440.855
Foto: shutterstock.com
