19 Noiembrie – Ziua Mondială de Luptă pentru Prevenția Abuzului și Violenței asupra Copiilor

Și azi îmi amintesc de discuția dintr-o zi când amicul A., un adult de 30 și ceva de ani, mi-a povestit cum mama lui îl bătea când era mic „până leșina ea de la efort”, cu tot ce găsea primprejur. „Azi sunt anxios, depresiv, mi-e frică și de umbra mea. Cu mama am mai rezolvat, acum nu mă scoate din «neisprăvit»”, mai spune el, zâmbind trist.

Îmi amintesc cum îl ascultam vorbind, încercând să-mi stăpânesc lacrimile. El, cel blând, calm și politicos până la obsesie, care își cere mii de scuze dacă întârzie la o întâlnire câteva minute, a fost un copil abuzat grav toată copilăria și adolescența, un copil care povestea că nu mai găsea niciun refugiu la nimeni, pentru că nimeni nu l-a crezut că e bătut, pentru că și el obosise să fugă sau să ascundă trauma zilnică de acasă.

Îmi amintesc și de B., o prietenă devenită profesionistă desăvârșită într-un domeniu de vârf, pe care tatăl ei, fost deținut politic, o lega de calorifer în copilărie și o lăsa fără mâncare, ca să o pedepsească pentru cine știe ce fel de vină. B. a devenit o victimă și ca femeie adultă, o victimă a violenței domestice extreme. Cine o privea pe femeia elegantă, aranjată impecabil, nu ar fi spus că are câteva certificate medico-legale din spitalizările consecutive bătăilor crunte suferite de mâna unui soț pe care l-am cunoscut și eu, și care mi-a părut un ins foaaaarte agreabil… Până când am aflat.

„Eu încasam bătăile pentru surorile mele mai mici, pentru că nu suportam să le văd pe ele suferind. Tata venea beat în fiecare seară, mama nu pleca pentru că depindea financiar de el, trăiam de pe o zi pe alta sperând să nu fie bătaia prea grea și să se vadă la școală. Am învățat să maschez, eram veselă și jucăușă, să nu creadă cineva că eu am probleme acasă, era rușinos”, povestește O.

„Soțul meu ne bate pe toți, pe mine și pe fiii mei. Cel mare consumă droguri și fuge pe stradă. Soțul meu spune că eu am făcut niște băieți idioți ca mine.” Doamna care a rostit aceste cuvinte este ingineră, iar soțul cel distins e om cu studii superioare.

Reparație, nu iertare

Mă uitam la prietenul A., și îl ascultam încercând să nu plâng de milă, din empatie și de furie neputincioasă (începusem să ruminez cele mai agresive fantezii cu mama lui A.), ca să nu creadă că e demn de milă. Pentru că victima rareori își dorește mila cuiva și rareori mila ajută. Nu. Victima are nevoie de reparație. Victima are nevoie să fie răzbunată, și când spun asta, insist pe cuvântul „răzbunată”. Are nevoie ca agresorul ei să fie judecat și închis, și el/ea să se simtă în siguranță. Înainte de asta, orice iertare cerută celui care a fost bătut este o lozincă insultătoare.

O problemă sistemică

Violența asupra copiilor merge mână în mână cu violența asupra femeilor. În familia în care o soție este bătută nu este rar să vezi și copiii bătuți, privați de mâncare sau de ce nu, abuzați sexual. Violența are de cele mai multe ori o spirală ascendentă, ea nu se oprește, ci crește și se diversifică. Când agresorul își cere iertare nu înseamnă că se va opri și o primă palmă va continua cu a doua. Sau cu restul, ani de zile.

În chip straniu, am întâlnit oameni care condamnau violența asupra femeilor dar admiteau că își mai pălmuiesc propriul copil. Siderant. Pentru că, dacă nu ești de acord cu violența făcută unui adult, dar ești de acord cu ea cand se exercită asupra unui copil, prin definiție mult, mult mai lipsit de putere și dependent de tine, adultul, rezultă că ai ceva deficiențe la capitolul raționament. Și mai atestă că nu știi să crești copii.

Dacă te simți excedat de mofturile sau de obrăzniciile lui, trebuie să știi că un copil nu își poate regla emoțiile și comportamentul ca un adult, pentru că are un creier neformat complet. Autocontrolul se desăvârșește pe la 25 de ani, când se încheie formarea cortexului prefrontal. Dacă nu știi să abordezi calm și răbdător excesele copilului tău, mergi la o terapie, serios! Un bun terapeut te poate învăța cum să relaționezi cu copilul când acesta sare calul. De cele mai multe ori, o face pentru că tu, adultul nu ai știut să pui limitele cum trebuie și când trebuie. Și prin limită nu înțeleg „palmă dată la timp”.

Cifre furnizate de „Salvați Copiii”

• 38% dintre părinți recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie;
• 63% dintre copii afirmă că sunt bătuți acasă de către părinții lor;
• 20% dintre părinți apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educație a copilului;
• 18% dintre copii afirmă că au fost bătuți acasă cu bățul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn;
• corecțiile precum „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinților, și într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic.

Citește și: 

Reacții și manifestări ale copiilor sub stres

Nevoia de a ierta părinții imperfecți

Foto: 123rf.com