Now Reading
Dating: semne pe care le interpretăm (greșit) drept interes din partea lui

Dating: semne pe care le interpretăm (greșit) drept interes din partea lui

În dating se tot schimbă regulile și uneori, ne este greu să ținem pasul cu ele. Acum, în era on-line, nu putem anula complet acest tip de comunicare… deși nu este cel mai recomandat. Iată câteva semne pe care ni le traducem greșit ca fiind dovada interesului unui bărbat.

Citește și:

Cuplu: alegerea partenerului cu care ai deja o relație

Dacă ai o relație de cuplu și cont pe Tinder… sunt șanse să fii psihopat

 

Cam cât de mult își dorește să vă întâlniți?

Dacă ești interesată de un bărbat, tu cum procedezi? Ce semne îi dai? Ce îți dorești? Este adevărat, noi, femeile, suntem mai emoționale, mai romantice, mai declarative.

Totuși, interesul față de o altă persoană se transpune în fapte la fel, indiferent de sex. Să nu uităm statutul de vânător al unui bărbat.

Când place o femeie, cu certitudine va face tot posibilul să fie în preajma ei și să o atragă în preajma lui.

Chiar dacă vă cunoașteți on-line, pe un site sau o aplicație de socializare, ai foarte clar în minte ce anume îți dorești tu. Vrei o relație? Comportă-te în consecință. Doar astfel vei putea filtra atenția celorlalți până dai peste ceva… autentic.

Proba cea mai importantă: cât de mult te caută și cât de dornic este să vă întâlniți?

Dacă discuția on-line pare să se prelungească la nesfârșit, iar propunerea de a vă întâlni se lasă așteptată, nu căuta motive (este timid, este antrenantă discuția, încă nu am ajuns „acolo”) și renunță la conversație.

Altfel, poți închide calculatorul, telefonul și ochii și îți poți imagina o conversație virtuală cu Gerard Butler. Măcar alegi o fantezie interesantă.

 

Mi-a dat like! Ura!

Facebook și Instagram ne-au făcut dependenți de like-uri și inimioare pe care, ne placem să le interpretăm drept semn de interes. Total greșit!

Este cel mai simplu mod prin care un bărbat te ține… prin preajmă. Nu de alta, dar cine știe când îi vine chef de tine și e bine să fii disponibilă.

Mai ales dacă te simte că te lași antrenată în cercul „atenție puțină-răspuns prompt”. Nu recomandăm să joci rolul inabordabilei ci chiar să fii inabordabilă pentru astfel de bărbați, întrucât fie nu știu ce vor, fie sunt pur și simplu imaturi. Nu uita ce îți dorești tu: o relație.

Dacă nu te caută, dacă nu îți răspunde la mesaje, dacă nu programează o nouă întâlnire… vorba americanilor „he’s just not that into you” (nu este prea interesat de tine).

Așadar, nu te entuziasma că ți-a dat like unei poze sau vreunui citat motivațional care ți s-a părut inspirat în ziua respectivă și fii atentă la semnele clare de atenție și interes: vrea să afle mai multe despre tine, își dorește să petreceți mai mult timp împreună, te caută, te curtează.

Foto: shutterstock.com

 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top