Mame care intră în competiție cu fiicele lor
Relața cu mama ne oferă primul model al rolului de femeie. Cum creștem cu mame care intră în competiție cu noi? Care este comportamentul lor și ce avem noi de făcut? Detalii în cele ce urmează.
Citește și:
Parenting: 5 tipuri de părinți toxici
În mod normal părinţii sunt acea sursă de siguranţă şi încredere de care orice copil are nevoie pentru a creşte armonios şi sănătos. Iubirea necondiţionată, înţelegerea, acceptarea şi sprijinul sunt câteva dintre atributele părintelui ideal.
Din păcate, ideal nu înseamnă şi real, iar în multe familii relaţiile dintre membri sunt tensionate şi conflictuale. Desigur, în aceste conflicte nu te aştepţi să apară invidia sau gelozia, însă studiile arată că mamele care au o personalitate narcisică pot ajunge să fie invidioase şi geloase pe fiicele lor.
Când suntem copii ne e greu să judecăm şi să ne protejăm de un comportament nepotrivit al părintelui, dar acum, ne putem gândi cu mintea de adult, dacă am avut o mamă geloasă/invidioasă şi cum putem încerca să renunţăm la vocea critică internalizată. De ce nu, chiar să ne vindecăm.
Cum recunoaștem o mamă geloasă pe fiica ei
Iată câteva indicii că ai o mamă geloasă, aflată în competiție cu tine:
Când aveai o reuşită sau îi povesteai ceva despre tine, făcea astfel încât discuţia să fie despre ea şi despre reuşitele ei, mult mai importante decât ale tale. Minimiza importanța reuşitei tale şi o scotea în evidenţă pe a ei.
Când îi povesteai despre faptul că te simţi speriată sau nu ştii ce să faci într-o situaţie, în loc să te încurajeze şi să te sprijine în a găsi soluţii, te critica şi te făcea să simți că meriţi ceea ce ţi se întâmplat.
Atenţie, aici nu este foarte evidentă reacţia, ea poate fi ascunsă sub formă de îngrijorare – nu cumva să ţi se întâmple ceva rău, de exemplu îţi poate spune „Nu acţiona aşa că nu o să îţi reuşească; eşti prea mică/slabă/incapabilă, ca să te ia în serios etc”
Este tot timpul pe primul loc, susține că se sacrifică şi face o mulţime de lucruri pentru tine. Atunci când vrei să îi dai o veste bună, pare plictisită şi o tratează ca fiind neimportantă. Ajungi să crezi despre tine că nu contezi.
În loc să te laude ea pe tine şi să îţi evidenţieze punctele bune, cere mereu atenţie şi te solicită ca să îi ridici moralul, te întreabă despre aspectul ei fizic şi te obligă (mascat, prin a se plânge) să îi faci complimente.
Te critică de faţă cu ceilalţi şi atunci când nu îi convine ceva spune că semeni cu ceilalţi dar în nici un caz cu ea. De fapt, semeni cu ea doar în câteva aspecte bune dar şi acelea nu sunt mai bune decât ale ei.
Se poate supăra din orice, pare foarte sensibilă, mai ales dacă e vorba de situaţii sociale.
Poate deveni răutăcioasă dacă se simte ameninţată şi poate acţiona strict din invidie, să nu vrea să te lasă să pleci la petreceri, să nu îţi dea voie să te aranjezi.
Este evident că un astfel de comportament nu duce către nimic bun, iar fiica (mai ales dacă este adolescentă) rămâne cu răni profunde.
Va crede despre sine că nu merită, că nu este demnă de iubit, că nu „trebuie” să fie mai bună ca ceilalţi, întrucât va atrage invidie şi gelozie, iar oamenii o vor respinge. Aici se pot adăuga multe alte gânduri distructive.
Ce avem de făcut
În primul rând, ne ajută să înţelegem mecanica sentimentului de invidie şi gelozie. Acesta vine din incapacitatea celuilalt, din faptul că ea (mama), în adâncul sufletului ei, se consideră nedemnă de iubit şi din faptul că propria ei mama a tratat-o aşa.
Să nu ne mai criticăm: iar aici drumul este lung şi anevoios, însă nu este imposibil. Practic, de fiecare dată când un gând critic ne apare în minte, el trebuie instant reformulat şi verificat cu realitatea.
De exemplu, dacă nu ne iese ceva să nu spunem despre noi „nu sunt bună de nimic” ci „acest lucru pare provocator, totuşi voi persista în a-l realiza.
Dacă nu îmi iese, asta e, nu înseamnă că nu sunt suficient de bună ci că doar în acest aspect mai am lucruri de îmbunătăţit. În rest, am multe lucruri bune şi frumoase în personalitatea şi caracterul meu.”
Să ne tratăm aşa cum i-am trata pe ceilalţi. Dacă am vedea un copil, o fetiţă la 7-8 ani că e tratată cu invidie şi gelozie de propria ei mama, că e pusă la punct de fiecare dată când vrea să împărtăşească ceva important pentru ea, ce i-am spune?
Acel lucru şi acel sentiment de compasiune şi dorinţa de a avea grijă de fetiţa şi de a o încuraja să îl aplicăm cu noi. Să ne spunem nouă cele cuvinte, mângâieri, încurajări.
De Viviana Andone, psihoterapeut, psihoterapie individuală, dezvoltare personală, consiliere, terapie de cuplu şi de grup.
www.vivianaandone.ro
Tel: 0742.401.900
Foto: shutterstock.com
