Micuța fată și un destin programat
Psiholog fiind, observ anumite comportamente ale oamenilor din jurul meu și, uneori, îmi dau seama de cauza lor. Fiind, în autobuz observ un copil cu părinții. Fata stătea prea cuminte și i se citea în ochi nesinguranța, anxietatea și teama de a face ceva, orice… poate chiar să respire ca nu cumva să deranjeze. Am văzut in vivo cum programăm un destin.
Citește și:
De ce este important să ții cont de nevoile tale
Pe mama nu o interesează sfatul psihologului
Privind fetița nu pot să nu mă gândesc cum a ajuns așa? Ce anume din atitudinea părinților ei a făcut-o să nu mai trăiască cu energia unui copil? Nu a trebuit să-mi fac scenarii mult timp că-l observ pe tată:
„Ia uite cum și-a pus ciorapii ăștia cu călcâiul în sus! Și ce s-a murdărit. Aoleu! Dacă nu aș fi eu. Nu e în stare de nimic. Cade, se murdărește, nici să se îmbrace cum trebuie!”
În timp ce tatăl o critica, mama se amuza de cele auzite. Fata stătea cu capul plecat și timid ridica ochii, mută, supusă.
„În stare de nimic”. La 3 -5 ani? Mă îndoiesc…
Mulți părinți consideră critica, umilința, devalorizarea copilului o metodă de a-l motiva și responsabiliza. Este atât de trist că după o viața întreagă au ajuns la credința asta.
Fetița asta care aude acum atât de des cât de incompetentă este, crede cu tărie acest lucru. Deja destinul ei se scrie acum, cu șanse mari să devină o tânără timidă, fără inițiativă, rezultate mediocre în viață, contexte în care va fi umilită constant.
Presupun că-ți dorești ca părinte tot ce-i mai bun pentru copilul tău. Acum e momentul să-i clădești încrederea în sine și o atitudine pozitivă față de viață.
Din relația cu voi ca părinți un copil se clădește pe sine și va tot atrage în viață contexte și situații pentru a reconstrui ceea ce a trăit alături de voi.
Dragilor, învațați-vă copilul ce e respectul și nu rușinea! Dați-le lecții de bunătate, dragoste. Ascultați-le micile supărări și încurajații să se exprime.
Chiar dacă a-și spune părerea înseamnă a o contrazice pe a voastră. Ajutați-l să-și exerseze abilitățile pentru viață. Mai bine să învețe a se exprima și a cere în relația cu voi, decât să refuze a-și arăta potențialul în școală, la locul de muncă, a suporta deciziile nedrepte ale altora fără a se opune.
Cred ca orice părinte în contact cu sine își înțelege copilul fără cuvinte.
Alegeți astăzi să vă priviți copilul, să-i zâmbiți, să-l ascultați sau doar să-l observați în jocul lui. Ați fi surprins cum în jocurile lui tot despre voi vorbește.
De Angelica Burcea, psihoterapeut experiențial, psihosexolog
Tel.: 0767.477.031
Foto: shutterstock.com
