5 stereotipuri despre fericire și cât sunt de adevărate

Când vorbim despre fericire, fiecare dintre noi are anumite repere. Dar de unde vin aceste repere și cât ni se potrivesc? Ținând cont cât de diferiți suntem unii de alții, oare fericirea poate avea aceeași definiție pentru toți?

Citește și:

Cum să ne acceptăm propria suferință

3 moduri de a ne cultiva generozitatea

O viață nouă începe chiar de mâine dimineață! Deși pentru cei mai mulți dinte noi diminețile încep, de fapt, cu duș, cafea, apă, poate zahăr… Dar așa ne spun numeroasele sloganuri despre fericire pe care le vedem peste tot: că de mâine putem începe să fim fericiți.

E ca un fel de pat procustian al Fericirii, cu dimensiunile lui brute, ușor de replicat și de identificat. Ai dormit atâtea nopți în el, încât simți cum viața ta devine previzibilă și chiar probabilitatea de a sesiza banalul te sperie.

Hai să ștergem mesajele acestea standard, scurtături în gândire, și să analizăm 5 dintre cele mai întâlnite stereotipuri despre fericire și ce se ascunde în spatele lor.

 

1 Fericirea este o himeră

Asemeni unui personaj fantastic, la prima vedere, fericirea este greu de reprezentat și este guvernată de principiul subiectivității. Fiecare om are propria viziune asupra fericirii sale, fiecare știe și nu știe ceea ce este fericirea.

Filosofi, scriitori și psihologi au încercat să definească, mai scurt sau mai elaborat, prin studii științifice sau prin observații, fericirea.

Fericirea este cât se poate de adevărată, foarte concretă și totdeauna practică. Ea rezultă, așa cum declară psihologul american Sonja Lyubomirsky, din acțiunile noastre în proporție de 40%.

Există un punct de pornire, determinat genetic, pentru fiecare dintre noi. Dar la acesta, se adaugă efortul personal, reprezentat de mișcare fizică, meditație, acte de binefacere, optimism, recunoștință sau căutarea sensului, pentru a enumera doar câteva activități, fiecare cu beneficiul ei unic asupra vieții noastre.

 

2 Fericirea stă în lucrurile mici

Sigur că la un moment dat învățăm să apreciem așa cum se cuvine acele momente simple din viața noastră care îi dau savoare: o cină cu prietenii, pisica ce ți se încolăcește în poală, etc.

Dar acestea sunt bucăți de puzzle… E nevoie de mai mult decât de lucruri mici, e nevoie de lucruri mari, de proiecte personale de anvergură, de idei mărețe… E nevoie să simțim că vrem mai mult de la viața noastră.

Lucrurile mici devin periculoase atunci când ascund mișelește ideea de a ne limita dorințele pentru a nu fi dezamăgiți.

Cele mari dau prea multă bătaie de cap, stres, nopți nedormite sau vise spulberate. Dar cele mari pun în evidență calitățile fiecăruia dintre noi, dezvoltă alte abilități și redau sentimentul că vei reuși.

Ele nu simplifică excesiv propria existență și lasă posibilitatea de înclina balanța în favoarea calităților morale.

 

3 Succesul determină fericirea

Ne imaginăm că oamenii care au atins culmile succesului au devenit automat și fericiți. Drumul acestora ar putea fi proiectat ca un traseu în pantă, ascendent, spre un vârf de munte, la capătul căruia îi așteaptă o prelungă și intensă stare de bine.

Sir Richard Branson, un personaj cu o experiență fabuloasă și deținător a peste 400 de companii, spunea că „Nu există niciun motiv să îți pornești propria afacerea în afara sentimentului de frustrare”.

Conform studiilor de specialitate, starea de fericire este anterioară obținerii succesului. Panta ascendentă rămâne, doar că nu este dreaptă, ci variază asemenea rezultatului unei electrocardiograme.

Explicația este foarte simplă: starea de bine, trăită sub forme variate, de la bucurie la mândrie, dezvoltă gândirea creativă, productivitatea, găsirea soluțiilor sau asumarea riscurilor.

Acestea sunt atuurile oricărui deschizător de drumuri, pe care le va folosi perpetuu în călătoria sa spre descoperirea vieții.

 

4 Banii nu aduc fericirea

Vă rog, luați o foaie de hârtie și scrieți o listă cu cele mai importante lucruri pentru voi. Acum întoarceți foaia și presupuneți că tocmai ați fost dați afară și căutați un job. V-ați prezentat la zeci de interviuri, resursele personale sunt pe sfârșite, facturile curg în continuare și copiii cresc.

Așa că, atunci când telefonul va suna și de la capătul celălalt Ioana de la resurse umane vă transmite ferm, poate distant, că ați fost angajat și că puteți începe de miercuri, sentimentul acela este de fericire. O emoție puternică și prelungită, aproape copleșitor de intensă.

Poate este recunoștință, poate este liniște. Acestea sunt  tot emoții pozitive, unele dintre fațetele fericirii. Ce mai poate fi adăugat aici este că oamenii se obișnuiesc cu binele și revin la o stare anterioară printr-un proces de adaptare. Iar ceea ce funcționează aici este variația experiențelor personale.

 

5 Fericirea este efemeră

După ce ați ieșit din criza anterioară, sigur vă întrebați unde a dispărut starea aceea de fericire. Și vă doriți, cu o doză de melancolie, să nu vă fi părăsit niciodată. Emoțiile noastre variază, se schimbă, uneori vin la pachet unele cu altele.

Dar ideea fericirii poate dura. Doar că, de data aceasta, trebuie să îmbrace o altă formă, aceea a gândului „Eu cred că trăiesc o viață fericită„. Un gând este urmat de o emoție și cei doi parteneri pornesc la dans, ca într-un tango pasional, în care el conduce.

Ceea ce gândim noi se bazează pe experiențele noastre anterioare. Memoria face o evaluare a vieții noastre, a trecutului.

Pe scurt, dacă îi place ce își aduce aminte, stabilește că viața mea este una fericită. Iar acesta este un punct de pornire foarte important, care va determina tot parcursul meu viitor.

Aș putea continua cu 6. Dacă îți pasă mai puțin vei fi mai fericit sau clasicul 7. Ești singurul responsabil pentru fericirea ta.

 

De Corina Ion, trainer, coach, specialist in psihologie pozitivă

Fundația Calea Victoriei

Foto: 123rf.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
5 stereotipuri despre fericire și cât sunt de adevărate
5 stereotipuri despre fericire și cât sunt de adevărate

Când vorbim despre fericire, fiecare dintre noi are anumite repere. Dar de unde vin aceste repere și cât ni se potrivesc? Ținând cont cât de diferiți suntem unii de alții, oare fericirea poate avea aceeași definiție pentru toți?

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste