Cum ne vindecăm rănile emoționale

Copii fiind, dacă nu primit regulat ceea ce avem nevoie și, mai ales, la intensitatea la care noi avem nevoie, ajungem să dezvoltăm anumite răni emoționale. Iată ce avem de făcut pentru a ne vindeca rănile emoționale.

Citește și:

De unde vine sentimentul imposturii

De ce singurătatea dăunează grav sănătății

Au fost distinse cinci răni cărora le corespund cinci măști, și anume: rana de respingere care poartă masca de fugar (fuge pentru a nu fi respins), rana de abandon poartă masca de dependent (de frică să nu fie abandonat devine dependent de cel de lângă el), rana de umilire care poartă masca de masochist (decât să fie umilit mai bine acceptă și îi place asta), rana de trădare care poartă masca de dominator (decât să fie trădat mai bine controlează el totul dominând) și rana de nedreptate care poartă masca de rigid (dacă este rigid și inflexibil nu vor încerca să îl nedreptățească). În continuare vom vedea împreună cum să vindecăm rănile emoționale.

Să recapitulăm puțin care este cea mai mare termere a fiecărei tipologii: cea mai mare temere a fugarului este panica, a dependentului este singurătatea, a masochistului este libertatea, a dominatorului este renegarea (disocierea de cineva) și a rigidului este răceala.

Noi acționăm în scopul de a ne face iubiți sau din teamă de a pierde afecțiunea celorlalți.

Prima etapă în vindecarea unei răni constă în a o recunoaște și apoi a o accepta ca atare, observând-o. Cu cât așteptăm mai mult să ne vindecăm rănile, cu atât aceastea se vor adânci mai mult.

Rar se întâmplă ca o persoană să aibă o singură rană, de obicei sunt două. E important să identificăm rana pe care o ascundem sub mască, fără să ne judecăm și fără să ne criticăm iar apoi să ne dăm timp pentru a ne vindeca.

Vindecarea este un process. Așa cum rănii i-a luat mai mult timp să se cristalizeze tot așa va fi nevoie de timp pentru a se vindeca.

Cum ne alimentăm singuri rănile? Cel care suferă de respingere își alimentează rana atunci când se autodevalorizează, când crede că nu este bun de nimic, că nu valoarează ceva în ochii celorlalți și când fuge dintr-o conversație.

Cel care suferă de abandon își alimentează rana atunci când abandonează un proiect, când renunță, când nu își acordă atenție sau nu se ocupă de el însuși suficient.

Agățându-se prea mult de ceilalți nu face decât să îi sperie și să rămână din nou singur. Tot el preferă să se îmbolnăveasă pentru a atrage atenția.

Rana de umilire este alimentată atunci când persoana se înjosește, când se compară cu ceilalți crezându-se inferior, când se acuză că este gras, că nu are voință, că nu este bun, că este profitor. Preia responsabilitățile celorlalți, astfel chinuindu-se singur.

Cel care are rana de trădare o alimentează când se minte pe el însuși crezând lucruri false, nerespectând angajamentele față de propria persoană. Se pedepsește făcând totul singur deoarece nu are încredere în ceilalți.

Rana de nedreptate este favorizată când cel în cauză este prea exigent cu al însuși, perfecționist, nu își respectă limitele și trage de el, lucru care îi generează stres, se critică mult pe el însuși, are dificultăți în a-și vedea calitățile, nu șție să-și facă pe plac.

Etapele prin care trecem atunci când vrem să vindecăm aceste răni: întâi vom identifica rana, apoi ne vom revolta și vom încerca să dăm vina pe cei de lângă noi pentru aceste răni.

Următoarea etapă este cea în care ne dăm dreptul să suferim în raport cu părintele care a avut rol în formarea rănii, până când putem deveni tolerant față de acel părinte.

Ultima etapă este cea în care redevenim noi înșine, înțelegând că nu mai avem nevoie de acea mască pentru a ascunde o rană pe care noi am acceptat-o deja.

Putem face următorul exercițiu pentru a vedea cât de des folosim masca pe care o purtăm și astfel, la finalul fiecărei zile să identificăm și să notăm situațiile în care am reacționat conform măștii. Un alt aspect ar fi să ne permitem să ne purtăm conform rănii, să nu mai ajungem să o ascundem.

De exemplu, cel cu rana de abandon să-și dea voie să abandoneze proiectele, cel cu rana de trădare să își dea voie să mintă și tot așa. Dacă l-am idealizat pe părintele în raport cu care am avut rana, ne va fi mult mai greu să ne acordăm dreptul de a avea resentimente față de el.

Semne că rănile noastre sunt pe cale de vindecare

Rana de respingere este pe cale de vindecare atunci când ne vom afirma mai mult și vom avea curaj să ne ocupăm locul care ni se cuvine, dacă vom trăi mult mai puțîn situații în care să ne fie frică, iar atunci când cineva uită de noi ne vom simți bine în pielea noastră în loc să ne simțim respinși

Rana de abandon este pe cale de vindecare atunci când ne vom simți bine și singuri și vom cauta din ce în ce mai puțin atenția celorlalți. Atunci când vom vrea să începem proiecte și le vom continua, chiar dacă nu vom avea sprijinul celorlalți.

Când vom privi viața că fiind mai puțin dramatică. Când vom înțelege că ceilalți au la rândul lor viețile lor și preocupările lor și faptul că aleg să își vadă de problemele proprii și nu ne acordă nouă mereu atenție, asta nu înseamnă că nu suntem importanți pentru ei

Rana de umilire va fi pe cale să se închidă atunci când vom avea timp să ne ascultăm întâi propriile nevoi și apoi pe ale altora, când vom prelua mai multe responsabilități, când vom reuși să ne simțim mai liberi, când vom putea să cerem lucruri fără să considerăm că suntem enervanți pentru ceilalți și atunci când vom accepta că avem limite,

Rana de trădare este pe drumul vindecării atunci când nu vom mai trăi atâtea emoții când cineva sau ceva ne schimbă planurile, atunci când ne vom relaxa mai repede, vom lăsa controlul mai ușor, când vom înceta să mai fim așa atașați de rezultate și când vom înceta să mai vrem ca totul să se întâmple conform planurilor noastre.

Când vom fi mândri de reușitele noastre chiar dacă ceilalți nu ne recunosc meritele, atunci când nu vom mai căuta să fim în centrul atenției.

Rana de nedreptate este pe cale să se vindece când ne vom permite să fim mai puțin perfecționiști, să facem greșeli fără să fim furioși sau critici.

Atunci când ne vom lăsa să ne arătăm sensibilitatea, să plângem în față celorlalți fără să ne fie teamă de judecata lor.

Când rănile ni se vor vindeca, devenim autonomi din punct de vedere afectiv, în loc să stăm în dependență emoțională.

O persoană autonomă afectiv nu va gândi „Ce o să mă fac eu singură?' atunci când cineva va pleca din viața ei, ci va suferi dar va face acest lucru știind că va supraviețui singură.

Știm că nu este ușor să facem față lucrurilor care ne fac rău, să dăm ochii cu rănile noastre. De aceea psihicul a inventat atâtea mecanisme de apărare și mijloace de a-și reprima amintirile dureroase. Dar a le nega, a „le bagă sub preș' nu este o soluție, deoarece ele se vor întoarce să ne bântuie, mai ales în situațiile critice și stresante ale vieții.

Înfruntându-ne rănile vom câștiga toată energia pe care o pierdem că să le reprimăm și să le ținem sub control prin intermediul măștilor.

Cu cât suntem mai autentici și mai aproape de natura noastră, cu atât vom avea mai puține conflicte emoționale și mai multă energie și poftă de viață.

 

De Doina Badea, psiholog clinician și psihoterapeut la Cabinet de psihoterapie Doina Badea

Tel.: 0726.736.993

Facebook: Psihoterapeut Doina Badea

www.la-psiholog.ro/psihoterapeut-doina-badea

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Cum ne vindecăm rănile emoționale
Cum ne vindecăm rănile emoționale

Copii fiind, dacă nu primit regulat ceea ce avem nevoie și, mai ales, la intensitatea la care noi avem nevoie, ajungem să dezvoltăm anumite răni emoționale. Iată ce avem de făcut pentru a ne vindeca rănile emoționale.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste