Suntem atât de dornici să nu ne copleșească emoțiile, încât le ignorăm

Nu este recomandat să te lași copleșită de emoții, să poți lua distanță de ele și să treci prin filtrul gândirii ce se întâmplă, de fapt, cu tine. Dar acolo, în emoții, găsim mesaje importante despre noi.

Citește și:

Ce este tulburarea de personalitate narcisică

De ce este recomandat să ne iertăm propriile greșeli

Empirismul spune că „nu există nimic în intelect care să nu fi fost mai întâi în simțuri'. Când suntem bebeluși, predominant simțim, iar în copilărie, atunci când ne confruntăm pentru primele dăți cu anumite emoții, necunoscute nouă, avem nevoie de informație din exterior pentru a ni le clarifica, pentru a le înțelege, a le da sens și a le accepta. Și, evident, nu vorbim despre bucurie aici.

Vorbim și despre emoțiile care ne bulversează, care ne fac să simțim disconfort și cărora nu prea știm ce comportament să le atribuim, devenind, uneori reactivi: furie, tristețe, suferință, durere.

 

Nu știu câți dintre noi am avut părinți care să ne spună că este ok să fim furioși sau că este ok să fim triști. Mai mulți am auzit „nu ai motive să plângi', „pot să știu și eu ce motive de nervi ai tu?' sau celebrul „dacă plângi, vor râde copiii de tine' ori simplu, „potolește-te'.

În orice caz (și multe altele nemenționate aici) emoțiile acestea ne-au fost cumva etichetate drept negative și am fost instruiți să nu le arătăm, să fugim de ele, să le negăm disconfortul, să nu „deranjeze'.

Totuși, știm deja că nu există emoții negative, iar rolul acestor emoții însoțite de disconfort este la fel de important ca al celor însoțite de starea de bine: ne reglează, ne dau informații importante despre noi însene și mediul din jur, ne ajută să ne înțelegem pe noi însene și mediul.

Trauma este cea care ne modelează negativ emoțiile, ajungând în incapacitatea de a le recunoaște sau de a vorbi despre ele. Conștientizarea lor depinde de abilitățile dobândite înaintea evenimentului sau poate reprezenta o problemă ulterioară lui.

Dar și în lipsa unei traume, ne putem regăsi în imposibilitatea numirii, recunoașterii lor, care deseori o etichetăm drept „nu simt nimic' sau „nu știu ce simt'.

Spre exemplu, chiar dacă nu vorbim despre o traumă, dar avem un istoric nefericit în anumite situații (de ex. relațiile de cuplu), schimbarea paradigmei, ocazia de a cunoaște un partener cu un stil de atașament securizant, asemănător cu ceea ce așternem pe hârtie cu denumirea „așa îmi doresc un partener' ne poate bloca emoțional.

Pare ciudat, nu? Adică dacă până recent ai avut relații nesănătoase, în care ai trăit teama, nesiguranța, neîncredere, odată ce ai în fața ta o ofertă fericită de relație, poți spune că nu știi ce ai de făcut tocmai pentru că nu știi ce simți. Experiența ne face să ne interpretăm și să luăm decizii în funcție de obișnuințele pe care le avem.

Din acest motiv vom avea un „tipar relațional', de aceea vom alege un același partener… pentru că atunci când îl identificăm, simțim emoții puternice, ne atrage, ne îndrăgostim rapid. În cealaltă emoție, pe care nici nu o identificăm, alături de un om potrivit, spunem că nu ne regăsim – nici nu știm ce este, de fapt.

Asemănător, mesajele (negative) primite în copilărie, se asimilează sub forma criticului interior. La maturitate, prin intermediul gândirii, le putem combate, le putem reformula.

Și atunci, deseori ne spunem, „da, înțeleg că nu este așa cum gândesc eu („că dacă nu fac performanță nu merit iubire/că dacă nu ofer anumite lucruri nu primesc în schimb/că sunt slab și incompetent, etc'), dar nu simțim lucrurile acelea – noile mesaje pe care încercăm să ni le transmitem, mai adaptat și actualizat.

Contactul cu emoțiile, în astfel de cazuri, fie ele emoții frumoase sau încărcate de stres și disconfort, este modelat de experiența noastră și disponibilitatea de a ne uita în interiorul nostru pentru a înțelege ce este acolo. Deseori, primul pas este chiar identificarea corectă a emoțiilor.

Indiferent în care scenariu ne regăsim, putem învăța să ne educăm această relație cu emoțiile, să nu fugim de ele, să nu ni le negăm, ci să ne acceptăm, cu totul, pentru ceea ce suntem.

De Iulia Bârcă

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Suntem atât de dornici să nu ne copleșească emoțiile, încât le ignorăm
Suntem atât de dornici să nu ne copleșească emoțiile, încât le ignorăm

Nu este recomandat să te lași copleșită de emoții, să poți lua distanță de ele și să treci prin filtrul gândirii ce se întâmplă, de fapt, cu tine. Dar acolo, în emoții, găsim mesaje importante despre noi.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste