Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.
Citește și:
Cum sa fii optimista in caz de esec
Pentru vindecarea interioară este necesar să ne exprimăm și eliberăm de emoții
Compasiunea înseamnă poziție de egalitate cu celălalt, față de situația pe care o traversează, cu acceptarea faptului că se poate întâmpla oricui, chiar și ție, iar emoțional ai un răspuns corespunzător, fiind capabil să te pui „în locul celuilalt”. Totodată, dacă putem arăta compasiune altora, oare de câte ori ne arătăm nouă înșine?
Să luăm exemplul unui eșec avut. Poate fi un proiect de muncă, un examen picat, un concurs pierdut sau o relație de cuplu încheiată. Care este atitudinea față de noi înșine? Oare ne activăm criticul interior?
Când acesta intră în acțiune, mesajele față de noi sunt dintre cele nocive „nu ești suficient de bun/bună”, „nu ești capabil/ă”, „nu meriți afecțiune”, „ceilalți sunt mai buni”.
Deși am auzit acest lucru de multe ori, este momentul să dăm mai multă atenție educației pe care am primit-o în copilărie. Cum se comportau părinții noștri cu noi când aveam un eșec sau greșeam? Dar cum se comportau cu ei înșiși?
Poate am avut părinți care ne iertau pentru eșecuri și greșeli, dar ce am observat în comportamentul lor atunci când ei înșiși treceau prin asta? Cum se manifestau atunci? Despre sancționarea rezultatului sau comportamentului nostru prin mesaje negative, nici nu mai vorbim.
În copilărie învățăm din ceea ce ne spun părinții, dar mai ales din ceea ce fac părinții: în relație cu noi, în relație cu alții, în relație cu ei înșiși.
Compasiunea față de propria persoană este, de regulă, blocată de vocea criticului interior. Dar oare știm că acea voce nu ne aparține?
Când suntem mici, noi înșine nu ne criticăm. Fiecare nouă experiență de viață pe care o avem, ne aduce noi învățături despre sine și lumea din jur. Iar aceste învățături sunt coordonate de părinți. În funcție de ce ne spun și ce fac ei, ne reglăm și noi interior înțelegerea lucrurilor.
Criticul interior este, întotdeauna, vocea altcuiva din copilăria noastră, pe care am interiorizat-o și pe care acum o considerăm a noastră.
Cine ne critica în copilărie? Cine ne certa, poate chiar încerca să ne schimbe felul de a fi, să ne împingă spre anumite rezultate, comportamente, atitudini? Vocea acelui părinte, educator sau îngrijitor este cea care acum stă în calea compasiunii față de sine, uneori și față de alții.
La baza compasiunii stă empatia, respectiv experimentarea emoțional și chiar visceral a trăirilor celorlalți, iar actele ce pornesc de aici sunt, de cele mai multe ori altruiste: a oferi fără a aștepta ceva în schimb, fără a încerca să te simți tu mai bine cu tine sau să gândești mai bine despre tine.
Pornirea de a asculta, de a fi alături de altul, de a acorda sprijin, este baza relațiilor sănătoase. Comportamentul pornește din acceptarea necondiționată a celuilalt și evitarea etichetelor și judecăților („i s-a întâmplat asta pentru că el/ea…” sau „a pățit așa pentru că este….”).
Acum să luăm toate aceste lucruri și să le aplicăm în cea mai importantă relație din viața noastră: relația cu sine. Ne descurcăm? Putem să ne arătăm nouă aceeași compasiune pe care o acordăm celorlalți?
În cadrul psihoterapiei de grup, lucrăm alături de ceilalți cu propriile emoții și cu criticul interior. Aici avem ocazia de a ne observa ghidați și îndrumați care sunt gândurile toxice care ne buiază relațiile autentice cu sine și cei din jur.
Prin intermediul exercițiilor și tehnicilor puse la dispoziție de coordonatorul grupului devenim mai atenți la propria minte, la felul în care știm să manifestăm sau ne blocăm compasiunea, la felul în care ne raportăm la noi înșine.
Grupul este un sprijin în reînvățarea relațiilor sănătoase cu sine și ceilalți, facilitând o mai bună cunoaștere de sine prin manifestarea anumitor comportamente, expunerea gândurilor, identificarea emoțiilor și oglindirea acestora de către membrii grupului. Energia creeată în grup facilitează descoperirea de sine și dezvoltarea personală.
Te aștept la grupul de psihoterapie și dezvoltare personală unde vom lucra cu toate aceste elemente care ne pun piedici, care ne blochează potențialul și pe care putem învăța să le recunoaștem și să le depășim.
De Anca Maftei, psihoterapeut integrativ, psiholog clinician și specialist în psihologie organizațională
Tel.: 0728.440.855
www.ancamaftei.ro
Foto: shutterstock.com
