Furia femeilor! De unde vine eticheta de scorpie?
Să încerci să nu fii furioasă e ca și cum ai încerca să nu-ți fie sete, spune Harriet Lerner în cartea sa, Dansul furiei. Cum gestionăm furia este cu totul altă poveste. Iată câteva sugestii.
Nu ai spune că furia în cuplu este perfect îndreptățită. Și totuși, în orice relație avem, indiferent de natura ei, pot exista momente încărcate cu furie.
Poți afla mai multe din materialul video din link: Cercul Femeilor. Folosește codul VARA50 pentru colecția de 42 de ateliere video, acces imediat.
În funcție de apropierea de cealaltă persoană, de timpul petrecut împreună și de istoric, motivele de furie tind să se repete. Iar în spatele furiei se ascund nevoi nesatisfăcute, dorințe neîndeplinite, așteptări compromise.
Neexprimându-le corect, negăsind calea de a cere ceea ce vrem și, poate, chiar a o obține, furia escaladează și avem comportamentul unei oale sub presiune.
Oricât de paradoxal sună, deseori ne e teamă să obținem ceea ce vrem pentru că nu suntem pregătite pentru schimbare sau ne temem că ea poate atrage chiar pierderea relației.
Stigmatizarea furiei
Psihologul Dana Anghel spune că „nu acceptăm și nu ni se acceptă dreptul de a fi furioase. Întâi, pentru că furia, furia necontrolată, este inestetică și «inestetic» înseamnă «neplăcut». Nu acceptăm lucruri neplăcute.
Apoi, pentru că furia necontrolată este sălbatică, e nestăpânită. Oamenii au creat civilizația ridicând autocontrolul la rang de lege. Nu te controlezi, nu ești binevenită într-o lume civilizată.
Și să nu uităm că standardele de comportament feminin pretind blândețe, calm, iar acestea sunt asociate cu bunătatea mamei, cu apa limpede, cu liniștea pădurii… Observați că am lăsat un loc pentru furia controlată.
Citește și:
De ce singurătatea dăunează grav sănătății
Cum gestionăm corect emoțiile puternice
Adică pentru atunci când ne permitem să ne împărtășim furia cu cei din jur, mizând pe controlul ei. Nu e scăpată de sub control, nu mai este inestetică, nu mai înspăimântă, nu mai încalcă convențiile sociale“.
Totuși, furia controlată subliniază nevoia de schimbare. Poate că am salvat imaginea de femeie sensibilă, liniștită, calmă, dar stabilim noi limite și noi reguli.
Discutăm problema în cauză asumat și cerem schimbarea. Ne poziționăm cu fermitate, ne susținem punctul de vedere, iar acesta este momentul în care apare frica.
Nevoia de schimbare și teama de a face o schimbare
În cuplu, deseori, furia duce la certuri, la opoziția partenerului, la dificultăți în a cere ceea ce ne dorim și la frustrarea de a nu ne fi făcut înțelese.
Ea pornește din anumite nevoi nesatisfăcute, dar manifestarea ei ține de incapacitatea noastră de a ne exprima asertiv.
Și adevărul este că e foarte dificil ca, la furie, să îți calmezi emoția intensă și să găsești o cale diferită de comunicare. Dar dacă ceea ce avem de spus poate fi spus înainte de a deveni furioase?
Atunci când în cuplu ne înfuriem pe partener pentru un comportament al lui, spre exemplu, prin furie întreținem un cerc vicios.
Reproșăm, ne certăm, îi dăm ocazia să intre în opoziție, să facă la rândul lui reproșuri, iar apoi căutăm calea de împăcare.
În realitate, o discuție asertivă cu partenerul exprimă clar și concis o nevoie sau o dorință, atrăgând după sine teama de a nu fi părăsite de el. Oare, dacă se schimbă, relația va fi la fel? Dacă refuză și pleacă?
Și ce facem odată ce obținem ceea ce am vrut? Inconștient, furia ne determină să păstrăm lucrurile așa cum sunt în prezent. Pentru că, în orice situație neplăcută pe care o întreținem, există și unul sau mai multe beneficii.
În cazul dat, relația în sine. Totodată, chiar și în relațiile încărcate cu nemulțumire, există rutina scenariilor cunoscute. Știm ce se întâmplă, la ce să ne așteptăm, știm chiar și deznodământul.
La polul opus, furia exprimată asertiv, impune nevoia unei schimbări, ne aduce mai aproape de ceea ce ne dorim noi și ne asumăm dreptul de a fi ascultate și luate în considerare.
De aici, și teama. Dacă eu pun noi limite, cum se va comporta partenerul? Dacă mă va respinge? Dacă mă va părăsi?
Asumarea emoțiilor negative
Deseori, greșeala principală pe care o facem este să impunem sau să ne așteptăm de la celălalt să facă o schimbare. Odată ce am exprimat asertiv nevoile, diferite de ceea ce avem în momentul de față, ne asumăm faptul că schimbarea intră în atribuțiile noastre.
Nu celălalt trebuie schimbat, ci noi. Nu celălalt este investit cu satisfacerea anumitor nevoi, ci noi însene. Iar odată ce noi ne vom ocupa de nevoile noastre, vom da și un exemplu concret celuilalt referitor la ceea ce ne dorim.
De regulă, optăm pentru două variante: reprimarea furiei sau exprimarea ei conflictuală. În ambele cazuri, urmărim și obținem același lucru: nu se produce nicio schimbare, nu suntem în contact cu ceea ce ne dorim, îl protejăm pe celălalt.
Ambele exprimă neajutorarea și teama. Rămânem încărcate cu emoția, iar furia noastră așteaptă următorul moment propice pentru a se face simțită. Avem nevoie de curaj pentru a ne exprima emoțiile și a ieși din tiparul ineficient în care ne regăsim în prezent.
Psihologul Dana Anghel spune că furia este, și ea, educată încă din copilărie: „Comportamentele noastre în fața emoțiilor sunt învățate. Iar despre furie învățăm că nu e bună și nu trebuie exprimată.
Mai rău, indirect, învățăm și că, deși nu e indicată în ce ne privește, ea le este totuși permisă unora. Una este să se înfurie capul familiei, alta e să se înfurie copilul.
Dacă părintele este furios, copilul trebuie să țină seama, dacă, însă, copilul este cel furios, va atrage consecințe neplăcute, nu a făcut ceva permis.
Nu aș recomanda educarea copiilor în sensul permisiunii absolute de exprimare a furiei. Nu cred că lumea ar fi mai frumoasă cu oameni care se înfurie liber și necenzurat.
Dar cred că, dacă am fi învățați să ne ascultăm pe noi, iar apoi să-i ascultăm și pe ceilalți cum ne ascultăm pe noi înșine, lumea ar fi un loc mai bun“.
Evident, există și modelul furiei exprimate liber, pe care îl preluăm de la îngrijitori. Ajunși adulți, fie vom căuta parteneri care și exprimă furia necenzurat, fie o vom exprima, la rândul nostru, după modelul învățat.
Desigur, din aceeași situație de viață poate reieși și evitarea furiei, reținerea, ascunderea ei, dar oricare ar fi rezultatul, la fel de neproductiv este.
Furia și schimbarea ne aparțin
Atunci când ne manifestăm furia în exterior, reproșând, acuzând, fiind nemulțumite, nu ne asumăm răspunderea propriilor nemulțumiri, a propriilor sentimente.
Practic, trăim cu impresia că faptele celuilalt dictează ceea ce simțim noi și uităm că, atunci când vrem ceva, depinde de noi să obținem acel lucru.
Nimeni altcineva nu poate fi investit cu control asupra sentimentelor noastre de furie sau frustrare, iar producerea unei schimbări ne aparține în totalitate.
Pentru început, să nu mai formulăm nemulțumirile la adresa celuilalt, spunând ce face sau ce nu face acel altul, ci să exprimăm în cuvinte exact cum ne simțim noi.
Respectiv: „pentru mine nu este în regulă că procedezi așa“ sau „eu simt nemulțumire și frustrare sau anxietate“. Și să nu intrăm în jocul de cuvinte prin care celălalt se apără dând vina pe noi („dacă tu te simți așa, înseamnă că…“ sau „nu ar trebui să te simți astfel!“).
Din contră, să recunoaștem („poate nu înțelegi ce simt eu, dar îți spun că eu asta simt“) și să avem curaj să ne definim în fața celuilalt.
Va exista opoziție, vom fi acuzate că ne-am schimbat și nu mai suntem cum eram, dar tot ceea ce facem este să renunțăm la tiparele defectuoase. Este perfect normal să fim furioase, dar putem ieși din cercul vicios.
Rezolvarea, însă, nu vine ușor și uneori poate lua o altă formă decât cea așteptată: ne putem confrunta cu respingeri, cu recăderi în vechile obișnuințe și cu modalități de a exprima sau reprima furia, putem avea parte de furia celuilalt sau de sentimente de vină.
Ca în orice demers nou, răbdarea și perseverența sunt cheia. Și dacă mai știm și că furia și problemele nerezolvate stau la baza dezvoltării multor boli severe, cu atât mai mult ar trebui să avem grijă de sănătatea noastră mentală și fizică.
Dana Anghel este psiholog, psihoterapeut integrativ autonom, tel.: 0724.909.008, Facebook: unlocpsihologic, [email protected]
