Mă enervez când văd un copil răsfățat

Cred că un copil răsfățat este un viitor adult nesuferit. Prea mulți părinți și bunici se poartă de parcă odrasla e centrul universului. Întrebarea este… oare ce va face bibeloul când descoperă că lucrurile nu stau chiar așa?

Citește și:

Pe mama nu o interesează sfatul psihologului

Am o fetiță de șase ani și o iubesc enorm, firește. Da, o alint și, ocazional, oricât de greșit ar fi, îi spun că e o prințesă. Dar este o prințesă care respectă niște reguli, care este politicoasă și care, ocazional, mai face și boacăne. Știe când greșește și cunoaște consecințele.

Nu o cert decât foarte rar și încerc să o ajut să înțeleagă lucrurile din jur, emoțiile pe care le simte și ce comportamente e bine să își cultive.

Știu că este un copil așa cum știu că este o persoană independentă de mine (cu toată dependența implicită) și că are propriul drum în viață. Mă bucur că pot fi alături de ea.

Revenind la motivul indignării mele, tot văd în jur copii pe chipul și asemănarea domnului Goe, pe care l-aș fi aruncat din tren de la primele pagini. Departe de mine idei criminale sau porniri nesănătoase. Poate la adresa ficțiunii, dar în viața de zi cu zi, văd copii pregătiți pentru eșec.

Văd copii care nu se vor adapta frustrărilor, care nu sunt politicoși sau cărora le este cultivat narcisismul înaintea respectului și al recunoștinței.

Nu am nimic cu o imagine de sine sănătoasă și cultivarea stimei și a iubirii de sine. Ar trebui să fie incluse în abecedarul parenting-ului. Dar mofturile? Ochii dați peste cap atunci când alt părinte sau copil nu face loc să treacă „Măria Sa, copilul”? Zău?

Mă enervează la fel de mult ca bieții copii crescuți de părinți vegani sau adepții vreunei secte. E simplu: dacă tu vrei să mesteci semnințe de bostan toată viața ta, e perfect ok pentru că faci ceea ce crezi că este bine pentru tine, în cunoștință de cauză, asumându-ți propriile decizii.

Dar pentru un copil care este complet separat de tine, cine ți-a spus că ai dreptul să îi dai rădăcini de copac, pentru că așa e bine? Mă rog, copiii aparțin părinților și, ne place sau nu, părinții vor lua decizii idioate „pentru binele copilului” indiferent de indignarea mea.

Mă abțin să comentez de ce nu vaccinăm copiii pentru că vreo divă ne-a învățat că e un lucru rău. Până la urmă, de ce să ascultăm de ani de zile de cercetare în medicină, când îi putem asculta pe unii care, deși ei și-au vaccinat copiii, ne învață pe noi să nu o facem?

Dragi părinți, răsfățul, la fel ca alimentația bazată pe mărar exclusiv sau vindecarea amigdalitei cu incantații sunt nesănătoase.

Revenind la tema inițială a indignării mele, copilul răsfățat este pregătit pentru o viață utopică pe care nu o va trăi.

Lumea nu i se cuvine și nici nu i se va așterne la picioare. În cazuri și mai rele, va deveni un narcisist care va chinui alți copii, ajunși adulți, care au avut nenorocul să fie crescuți de părinți care (evident, spre deosebire de voi) i-au ignorat cu totul și acum au impresia că nu merită ceva mai bun.

Așadar, educați copii echilibrați, altruiști, generoși, recunoscători, respectuoși. Sunt valori pe cale de dispariție într-o lume plină de prinți și prințese.

Foto: shutterstock.com