Toate avem momente în care nu avem chef să fim „niște doamne”
Mișcarea feministă nu exclude, sau nu ar trebui să excludă, trăsăturile tipic feminine, atributele precum sensibilitatea, delicatețea, fragilitatea noastră interioară. Asta nu înseamnă că nu suntem perfect capabile să renunțăm la comportamentul de doamne… dacă situația o cere. Și, uneori, chiar o cere.
Citește și:
Îmi plac tații care se implică în creșterea copilului
Mă enervez repede, dar nu obțin nimic din asta
Eram în metrou zilele trecute. Eu în picioare, dimineața, în drum spre serviciu, cu nasul vârât într-o carte pentru că citesc oricând apuc, iar faptul că pot astfel izola orice altceva se întâmplă în jurul meu este mereu un avantaj.
Astfel preocupată de lectura mea matinală, într-o pauză iscată de întoarcerea paginii remarc un tovarăș de călătorie, răstignit pe scaunul din fața mea, privindu-mă suav și zâmbind.
L-am ignorat elegant și mi-am văzut de preocupare. Ni s-au atins genunchii. Evident, o întâmplare mi-am spus.
După câteva întâmplări am considerat necesar să mă uit la el cu o sprânceană ridicată. Mi-a zâmbit și mai larg și mi-a spus „bună dimineața”.
Am dat din cap fără să scot un cuvânt, dar ceva din cafeaua pe care probabil o băuse dimineața lui i-a dat curaj și încredere să continue. Am aflat că sunt frumușică și că nu era posibil să nu mă remarce și ar vrea să vorbim…
„În principiu, și dacă m-ar fi tentat conversațiile matinale cu necunoscuți în metrou, nu aș fi vreodată interesată să discut cu un bărbat care stă împrăștiat pe scaun într-un mijloc de transport în comun, în timp ce femeile stau în picioare. Bună dimineața și tie.”
Nu a fost amuzat, nici lezat, a continuat să deranjeze cu cracii împrăștiați doamnele de la stânga și de la dreapta lui, dându-și ochii peste cap și mormăind în barbă „altă frustrată și asta”.
Nu era o dezbatere care să merite a fi continuată. Probabil pentru un astfel de personaj educația este un concept abstract și inutil în faza prezentă. Dar tupeul merită replică.
Nu, nu am ajuns să mă iau de tinerii care vorbesc prea tare sau care nu țin cont de anumite reguli (poate chiar de bună purtare).
Lor le acord prezumția unei tinereți bulversante pe care trebuie să o traverseze cum pot, până li se sedimentează caracterul. Dar unui bărbat trecut de 30 de ani (cum era respectivul) nu am de ce să îi ignor lipsa unui minim bun simț.
De regulă sunt civilizată și vorbesc frumos. De regulă citesc pentru a ignora ce se întâmplă în jur, în special când nu mă interesează deloc. Dar mai nou, de regulă, dacă situația cere o observație o fac.
Nu zâmbesc agale, nu mă retrag politicos și neimplicată, nu mă înroșesc. Cred că dacă ai ceva de spus, e bine să o faci.
Foto: 123rf.com
