Nevoia de educație incluzivă pentru copiii cu dizabilități
Copiii cu dizabilități au dreptul la educație adaptată nevoilor lor dar, mai ales, au nevoie de șansa de a-și dezvolta potențialul și de a crește incluși în societatea din care fac parte. Am discutat despre nevoia și rolul important al școlilor incluzive cu Maria Mădălina Turza, președinte Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități.
Citește și:
Temeri și greșeli ale părinților adoptivi
Reacții și manifestări ale copiilor sub stres
Psychologies: Care sunt principalele bariere cu care se confruntă părinții de copii cu dizabilități?
Mădălina Turza: Dacă viața a făcut să fii părintele unui copil cu dizabilități, parcă totul conspiră în jurul tău pentru a fi GREU.
De la momentul în care afli vestea despre dizabilitatea copilului, de regulă în maternitate, ești teleportat brusc într-o realitate absurdă în care totul pare a fi imposibil, iar prezentul nu mai are viitor.
Afli sub diferite forme că al tău copil va fi după caz, „o legumă, un retardat, bolnav toată viața, handicapat, vai de capul lui”. Apoi te reîntâlnești cu familia, prietenii, vecinii și colegii. Rând pe rând se ridică ziduri, spații de tăcere, uneori compătimire, iar mai apoi telefonul nu mai sună. Și atunci rămâi tu cu copilul tău, alături de mii de întrebări fără răspuns.
De regulă, așa începe drumul unui părinte de copil cu dizabilitate. Urmează lungul șir al drumurilor pe la diferite instituții și autorități pentru sprijin, răspunsuri, drepturi, sănătate, educație etc.
Cele mai multe uși se închid, iar dacă totuși reușești să intri, este pentru că ai reușit să pui ferm piciorul în pragul ușii.
Nu există terapiile necesare pentru copii, iar puținele existente sunt costisitoare. Copiii au o mare problemă în a fi primiți în școli și de a primi suportul necesar și, de cele mai multe ori, unul dintre părinți este nevoit să-și părăsească locul de muncă pentru a se dedica copilului.
Astfel, el devine rând pe rând, medic, psiholog, pedagog și orice altceva ar putea să mai aibă nevoie puiul din brațele sale. Tot ce lipsește in România pentru acești copii, devine irevocabil responsabilitatea părintelui.
Psychologies: Care sunt nevoile copiilor cu dizabilități?
M. T.: Copiii cu dizabilități sunt copii. Ei au nevoie în primul rând de iubire. De comportament firesc, prietenie, zâmbete, reguli, joc și școală. Evident că pentru a avea acces la toate aceste aspecte ale vieții sociale, noi oamenii și instituțiile trebuie să le deschidem drumul.
Adică să le oferim mijloacele prin care ei pot avea acces la sănătate, educație, joc, călătorii și mai târziu muncă.
Copiii cu dizabilități au nevoie de sprijin pentru a deprinde abilitățile de viață independentă, adică au nevoie de terapii de recuperare (logopedie, terapie ocupațională, kinetoterapie, PECS, ABA, etc.), au nevoie de sprijin și programe adaptate în școli și grădinițe, au nevoie de tehnologii asistive, de programe de mentorat și tranziție către piața muncii încă din adolescență.
Toate aceste măsuri de suport reprezintă practic ridicarea barierelor de acces și investiția în acești copii, care vor deveni contributori la viața socială. Nu ne dorim copii asistați social. Iar ei cu atât mai puțin își doresc acest lucru.
Psychologies: Ce sunt școlile incluzive?
M. T.: Noțiunea de educație incluzivă are în spate nu numai o vastă literatură de specialitate, dar vine și cu o obligație imediată asumată prin legi internaționale și naționale.
Dacă ar fi să vorbim foarte simplu, o școală incluzivă este o școală prietenoasă unde sunt bineveniți, educați și protejați toți copiii. Și când spun toți copiii, mă refer la copiii tipici, cu dizabilitate, de diferite etnii, copiii vulnerabili, migranți, etc.
Conform legislației și a studiilor și bunelor practici în domeniu pe plan internațional, educația incluzivă presupune adaptarea școlii la nevoile elevilor.
Cu alte cuvinte, serviciile de suport și bugetul urmează copilul în cel mai prietenos și adecvat loc de învățare pentru acesta. Nu invers, cum se întâmplă acum, adică grupăm toți copiii diferiți, „bolnavi, handicapați, ciudați” și îi închidem într-un loc numit școală specială, unde trăim cu senzația că niște „specialiști fabuloși” lucrează cu ei. „Lucrează” pentru o viață în spatele zidurilor.
Așadar, o școală incluzivă presupune personal specializat și suficient, programa adaptată, spații accesibilizate, manuale alternative adaptate, noi metode de predare și schimbarea fundamentală a culturii școlii tradiționale, care pune accent pe competiția fără substanță și prin orice mijloace.
Psychologies: Care sunt efectele benefice ale includerii acestor copii în școlile obișnuite?
M. T.: Efectele incluziunii în educație sunt o realitate pe care multe țări dezvoltate precum SUA, țările nordice, UK, Italia le cunosc.
Aceste efecte profund transformatoare au impact nu numai asupra copiilor cu dizabilități, ci a tuturor copiilor, viitori adulți care îmbrățișează valorile diversității, ale compasiunii, ale solidarității și bunei credințe.
Este un mit foarte grav și periculos să credem că numai un copil cu dizabilitate poate învăța de la un copil tipic, că acesta are nevoie doar de ajutor și milă. Nimic mai fals.
Procesul de învățare și dezvoltare emoțională în relația dintre un copil tipic și unul cu dizabilități funcționează în ambele direcții, ca în orice relație dintre copii.
În plus, copiii tipici își dezvoltă inteligența emoțională, își fixează cunoștințe prin colaborare și tutoring și învață lecția diversității. Toți copiii beneficiază de incluziune atunci când aceasta funcționează în școli și comunități.
Maria Mădălina Turza este președinte al Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități
[email protected]
www.cedcd.ro
Foto: shutterstock.com
