Unde greșesc părinții în relația cu copiii lor
Vrei să fii un părinte bun? Atunci fii dispus să-ți asumi greșelile și fă tot posibilul să nu le mai repeți. Uite unde greșesc părinții în relație cu copiii lor mai mici sau adolescenți, ce zici, te încadrezi?
Relația cu copiii mici
Nadia Gorduza: Cea mai comună greșeală pe care am văzut-o este invalidarea emoțiilor copilului, pe principiul că „e copil și nu știe“.
Părintele crede că știe mai bine ce simte copilul și îi neglijează trăirile, neajutându-l, de fapt, să își recunoască emoțiile, să-l învețe să și le eticheteze, să le trăiască și să nu îi fie rușine; sau să considere că e greșit să îți fie frică, sau să fii supărat, sau trist.
Un alt lucru destul de des întâlnit este critica parentală, care distruge stima de sine a copilului. Părinții consideră de cele mai multe ori că „a critica este constructiv“ și cum pot să îl fac să fie mai bun sau mai performant și pregătit pentru greutățile vieții, dacă nu îl critic?
Se poate să îl pregătim pentru viață și altfel decât criticându-l și să îl creștem cu încredere în sine, responsabilitate și stima de sine crescută.
Citește și:
De ce nu e sănătos pentru copil să rămâi într-o relaţie nepotrivită
Primul copil – ce impact are asupra cuplului
Gáspár György: Atunci când nu fac diferența între imaginar și realitate, atunci când preferă copilul dorit în locul copilului real.
Atunci când sunt bântuiți de teama de a nu-i răsfăța pe cei mici și își privează copiii de iubire și afecțiune. Atunci când se lasă seduși de propriile gânduri și emoții, fără să cerceteze cu prezență și curiozitate realitatea.
Greșesc, de asemenea, atunci când folosesc violența fizică, dar și atunci când critică, disprețuiesc, intră în defensivă sau refuză să mai comunice cu copiii lor.
Atunci când se așteaptă să fie părinți perfecți într-o lume în care ființa umană este minunat de imperfectă.
Miruna Stănculescu: Cel mai adesea, greșim spunându-le ce să nu facă. Copiii au nevoie de instrucțiuni clare – „nu-ți arunca geaca pe jos“ nu e o instrucțiune, ci o critică.
„Când intri pe ușă, te rog să îți pui geaca în cuier“ este o instrucțiune. Următoarea greșeală este mita. Da, da, ați auzit bine! Îi mituim de mici: „Dacă nu te mai tăvălești pe jos, îți dau o bomboană“ sau „dacă nu mai iei note mici, îți măresc alocația“.
Ce nu ne dăm seama, este că recompensăm comportamentul negativ și negociem ceea ce ar trebui să nu fie negociabil.
Cearta în public figurează și ea pe listă, ce e amuzant aici fiind că, de regulă, părintele sfârșește prin a pune copilul în situația în care copilul l-a pus pe el.
Morala urmează, de regulă, unui comportament de care părintele se rușinează și ce metodă e mai bună, decât să plătești cu aceeași monedă?! Să crezi că odrasla pricepe ceva dacă zbieri, este tot o greșeală.
Nu pricepe – se sperie sau țipă înapoi. Ultima pe listă e amenințarea cu pedeapsa. Rolul „pedepselor“ parentale nu este unul punitiv, ci acela de a familiariza copilul cu consecințele și cu felul în care se gestionează acestea. Așa încât, să ameninț cu o pedeapsă, nu rezolvă nici problema și nici nu are rol educativ.
Relația cu adolescenții
Nadia Gorduza: Pe lângă cele enumerate mai sus, care, evident, se perpetuează și în adolescență, aici mai intervine și lipsa de comunicare.
Cu un adolescent este destul de greu să comunici, mai ales dacă nu ai construit o relație sănătoasă cu el încă de când era mic, care să îți permită să intri în lumea sa interioară, să îi înțelegi trăirile și să adaugi la rolul de părinte și pe cel de prieten.
Această nouă latură de relaționare presupune construirea încrederii de-a lungul copilăriei, care se bazează pe cunoașterea nevoilor, emoțiilor și pe validarea lor.
Gáspár György: Marea problemă cu adolescența este că nu o înțelegem. Există nenumărate mituri și frici prin care încercăm să ne raportăm la adolescenți și care, din păcate, adesea creează o distanță sufletească uriașă între părinți și copiii lor adolescenți.
Adolescenții caută să fie liberi, dar în același timp au o nevoie reală de a se conecta cu părinții lor. Adolescenții sunt în căutarea noului și a explorării, dar sunt dornici și de stabilitate și momente de non-activitate.
Sunt însetați să socializeze, dar au nevoie să petreacă timp și singuri sau în tăcere. Iar din cauza caracterului ambivalent al adolescenței, părinții, epuizați și surmenați, tolerează greu această perioadă din viața copiilor lor și astfel devin inamicii adolescenților, în loc să rămână aliații acestora și să păstreze familia ca o bază sigură, stabilă și confortabilă emoțional.
Miruna Stănculescu: Pe primul loc ar fi lipsa de coerență: odată ce impun o regulă, trebuie să rămână, fără excepție. Asta prespune, ce-i drept, ca părintele să se gândească temeinic ce reguli impune.
Apoi vine la rând morala parentală tip maraton. Adică mult prea lungă. E bine de știut că, după maxim, 15 minute, adolescentul din fața ta se gândește la ale lui și nici nu te mai aude.
O tiradă parentală e un monolog, nu un dialog. Dacă e monolog, atunci nu poți pretinde că te interesează și perspectiva omului (fie el și adolescent) din fața ta. Urmează pe listă „părintele-prieten“.
Un adolescent nu are nevoie de prieteni, își face singur. Are nevoie de limite și să se simtă protejat, indiferent de ce declară. Are nevoie să fie ghidat și să experimenteze în siguranță. Iar asta presupune și restricții.
Următoarea pe listă este pierderea simțului umorului. De ce avem nevoie de umor? Haideți să vedem vreo două exemple: „Mâncăm împreună la prânz“ este o expresie care, pentru părinte, presupune așezarea la masă a întregii familii și este văzută ca o oportunitate plăcută de a petrece timp cu cei dragi.
Pentru adolescent, presupune doar că mâncarea este gata în același timp pentru toată lumea, iar apoi fiecare decide unde și când mănâncă.
În varianta parentală este văzută ca o intruziune în viața personală, din cauza întrebărilor de genul „cu cine te mai vezi?“, „unde mergeți?“. „Curat la tine în cameră“ – pentru adolescent, expresia înseamnă doar dezordine de diverse grade.
Gradul cel mai scăzut se aplică doar atunci când ai prieteni în vizită (probabil, de sex opus). Pretenția parentală de a trăi într-o casă curată atunci când nu ai vizitatori, este lipsită de sens.
Ultima demnă de menționat este supraprotecția. Ca părinți, suntem, curentați de responsabilitate. Vedem în devenirea copiilor noștri dovada că am fost părinți buni.
Devine foarte tentant să gestionăm orice mișcare a adolescentului, uitând că eșecul are rolul lui în învățare. Important nu este dacă greșești, ci ce anume faci cu greșelile tale. Nu poți pilota avionul existențial al cuiva până la terminarea facultății și apoi să ai pretenția că l-ai învățat să zboare.
Miruna Stănculescu este psihoterapeut, psihoterapie cognitiv-comportamentală și hipnoterapie, [email protected], blog: www.mirunastanculescu.ro
Gáspár György este psiholog clinician și psihoterapeut relational, www.paginadepsihologie.ro, [email protected], tel.: +40 740 362 681, Facebook: Pagina de Psihologie Asociatia Multiculturala de Psihologie si Psihoterapie
Nadia Gorduza este fondator Id Therapy Bespoke Treatment Center, este medic psihoterapeut şi business coach, singurul certified Gottman couple therapist și Gottman trainer din România, reprezentant al Institutului Gottman din SUA, având certificări la nivel național și internațional. A urmat un executive MBA în Statele Unite, Tel.: +40751 202 272, http://www.idtherapy.ro, [email protected]
