Cea mai frumoasă relație este cea pe care o am cu sora mea
Știu cât de importante sunt relațiile de prietenie și cât de mult contează să nu te simți singur. Eu am norocul de a avea o relație strânsă cu sora mea și să-mi fie atât familie, cât și cea mai bună prietenă.
Citește și:
Fratele meu e cel mai important om din viața mea
În familia noastră am fost mereu un fel de ajutor necalificat al surorii mele
Între mine și sora mea este o diferență de doi ani de zile. Avem aceiași părinți, care ne-au părăsit la în copilărie, lăsându-ne în grija bunicii materne. Eu aveam 4 ani, iar sora mea 2.
Tatăl o părăsise pe mama, iar ea, înțeleg că ne făcuse pentru „a-l păstra lângă ea”. Cum nu s-a întâmplat ce sperase, nu mai avea sens să ne țină în preajmă.
Am aflat că voia să ne dea la o casă de copii, dar la insistențele bunicii am fost lăsate în grija ei. Poate a fost cel mai mare noroc al nostru.
Material, am avut ceva lipsuri în copilărie, dar nu ne-a lipsit grija și afecțiunea. Bunica ne-a iubit enorm… când am crescut mari, ne-a spus și că se simte foarte vinovată de căile pe care a apucat-o mama. Se simte vinovată că a crescut un copil capabil să își părăsească proprii copii….
Pe mama o vedeam rareori, de regulă când avea nevoie de câte ceva de la bunica sau când se certa cu câte un iubit și nu avea unde să stea. Dar vizitele s-au rărit atunci când bunica i-a pus în vedere să înceapă să ne fie mamă sau să ne lase în pace, să nu ne mai dea peste cap.
Adevărul este că ne era teamă de mama. Era mereu nervoasă, indispusă, nimic nu îi convenea. Cel mai teamă ne era să nu ne ia de la bunica…
Această copilărie însă a dus la o apropiere foarte mare de sora mea. Eram două fetițe mici, rămase fără părinți brusc, abandonate și private de iubire. Atunci am știut că ne avem una pe alta, iar relația noastră a fost cultivată în timp și de bunica.
Și-a dorit foarte mult să „nu mai dea greș în creșterea copiilor”, cred. Cert este că a făcut treabă bună în ceea ce ne privește. Indiferent cât de traumatică a fost plecarea părinților, nu ne-am simțit niciodată singure.
Iar faptul că am o soră, un suflet apropiat care e parte din mine, este cea mai frumoasă relație și familie pe care mi-o puteam dori. Suntem mereu alături una de cealaltă și nu ne abandonăm la greu.
Deși acum am trecut de 30 de ani, suntem la fel de unite și ne iubim la fel de mult. Nu înseamnă că nu ne certăm niciodată… dar știm că întotdeauna ne putem baza una pe cealaltă.
Poate pentru faptul că am fost părăsite când eram mici, știm că nu am putea vreodată să ne părăsim una pe cealaltă…
Foto: shutterstock.com
