Mama este foarte exigentă și autoritară
Nu am o relație grozavă cu mama. Am 18 ani și de cele mai multe ori mă pune la punct, îmi trasează noi reguli și limite, iar de ascultat… mai deloc. Mai mult, am învățat că mai bine nu îi spun anumite lucruri. Totul se poate întoarce împotriva mea.
Citește și:
Mama mă ajută să îmi cresc copilul, dar regulile le fac eu
Tu cum ai grijă de tine, dincolo de fațadă?
Mi-a plăcut mereu să cred ce îmi spune mama, respectiv că se poartă într-un anumit fel pentru că îmi vrea mie binele. Nu m-am uitat la alți părinți sau relațiile altor prieteni și colegi decât când am ajuns la liceu.
Mama m-a obligat mereu să învăț mult și să am note mari. Mi-a zis că distracția nu ține de foame, trebuie să muncesc și să ajung „cineva”. Cât de trist mi se pare acum să mă gândesc că mama nu mă vede ca fiind deja „cineva”.
Spre deosebire de colegii mei, sau de prieteni, eu nu ies prea des din casă. Doar la vreo zi onomastică, iar atunci cu oră fixă de a reveni acasă: 22.00.
Nu ies cu prietenii, uneori vine câte o prietenă în vizită, dar numai în weekend-uri și dacă nu am teme de făcut sau de exersat la vioară. Iar mie îmi lipsesc toate aceste relații. Mă simt izolată.
La școală petrec timp cu colegii, dar aș vrea să leg prietenii cu ei, aș vrea să mă pot întâlni cu ei mai des, să socializez mai mult.
Învăț bine, mama ar trebui să fie mulțumită… și totuși, parcă niciodată nu este. Uneori mă întreb și eu dacă învăț pentru mine, pentru a o face pe ea fericită sau ca să scap de cicăleala ei.
Nu îmi place să mă confrunt cu atâta autoritate. Am ajuns să o resping. Am ajuns să mă enervez atunci când un profesor mi se pare prea exigent, prea autoritar, nedrept… ca mama.
Am avut o ceartă cu ea odată și i-am spus tot ce mă supără. M-a și pedepsit atunci. A zis că habar nu am ce e bine pentru mine și că într-o zi îi voi mulțumi.
Pentru ce oare? Pentru faptul că eu, pentru ea, nu însemn decât un premiu cu care se mândrește? Pentru faptul că mi-a interzis să mă bucur de vârsta asta? Pentru faptul că ea consideră că dacă mă închide în casă mă protejează și voi ajunge un om realizat??
Îmi este teamă de ea, de reacțiile ei, de nervii pe care îi are atunci când o confrunt. Dar sunt și foarte tristă.
Oare sunt așa un copil depravat încât dacă ies la un suc cu prietenii, îmi fac de cap și nu mai am niciun viitor? Oare nu are încredere în mine sau consideră că eu nu merit să mă distrez?
Momentan, m-aș bucura și dacă m-ar asculta măcar. Și nu pentru a mă contrazice și pedepsi ulterior. Pentru a mă cunoaște…
Foto: shutterstock.com
