Vești proaste: Există și bărbați mișto!
Știți deja toate vocile feminine care se plâng despre bărbați: prea needucați, prea educați, prea sexuali sau asexuați, în trend sau complet pe lângă și tot așa. Vestea proastă este că sunt și bărbați mișto și ideea ar fi să ținem pasul cu ei.
Citește și:
Tu cum ai grijă de tine, dincolo de fațadă?
Nu vreau să fiu mai deșteaptă, vreau să fiu mai fericită
Bărbați mișto: tații implicați în creșterea copilului
Sunt bărbații aceia pe care îi vedeți în parc și pe stradă cu căruciorul sau cu bicicleta, cu fiica venită de la balet sau băiatul pe care îl aduc din parc.
Și nu par neîndemânatici când vine vorba despre mânuirea unui biberon, schimbarea unui scutec sau când sunt întrebați în gura mare pe stradă „tati, tu o mai iubești pe mami?”.
Iar bărbații aceștia mișto sigur nu au trăit în rezervații înainte de a deveni soți și tați mișto. Erau prezenți în public, dar probabil i-am ratat cu privirea, preocupate să facem mișto de tipul cu maieu mulat și Audi alb.
Bărbați mișto: cei pentru care treburile casnice nu reprezintă o taină
Am tot vorbit în ultimul timp cu bărbați care gătesc. Și nu, nu sunt chefi și nici nu aspiră să devină. Dar sunt interesați de nutriție și gătesc din plăcere și pentru relaxare.
Și nu vorbim nici de sarmale, ci de meniurile acelea pentru care plătim mult când le mâncăm prin vreun restaurant.
Sunt bărbații care își calcă singuri cămășile (uneori, duminica, pentru toată săptămâna ce urmează) și care nu ard hainele și nici nu calcă creativ cu dungi pe unde apucă (cum, spre exemplu calc eu).
Sunt bărbații în a căror locuință ai putea „mânca de pe jos”, pentru că, dacă nu au timp să facă ei curățenie, plătesc pe cineva, iar ei au grijă să întrețină.
Pe bune, eu am două joburi iar sâmbăta prefer să dorm decât să fac curat. Iar dacă vine să mă ajute cineva la curățenie, e fix înapoi cum era la zece minute după ce a plecat, dacă trec eu pe acolo… Și nu gătesc. Sau o fac, dar prost și nerecomadabil.
Nu sunt cinică să spun că „un din ăsta să ne găsim ca să facă în locul nostru”, dar spun… oare nu e mișto un bărbat care e capabil de toate astea? Care nu așteaptă eterna „femeie la cratiță” ci una la fel de capabilă și autonomă?
Bărbați mișto: bărbații citiți, care mai au și (culmea!) simțul umorului
Este adevărat că unii îți vor da mesaj „cf frumoas-o” dar amuză-te un minut și treci mai departe. Nu are sens să te bosumfli că suntem o nație de analfabeți ci să caști ochii în jurul tău la bărbații cu care poți discuta… inclusiv psihologie.
Pentru mine, care am studiat în facultate psihologia, un astfel de bărbat m-a făcut să reconsider cunoștințele pe care le am prin întrebări țintite, subtilități la care nu m-aș fi gândit niciodată și interpretări de care, atunci când ești norocos, beneficiezi în prezența unui psihoterapeut.
Nu mai vorbesc despre vocabularul pe care îl au, despre varietatea de teme pe care le poți aborda cu ei și multele lucruri pe care le ai de învățat. Iar dacă știe să facă și glume, iar tu oscilezi de la ascultare activă cu admirație la râs zgomotos… zău că ai dat peste un bărbat mișto.
Așadar, cum nimeni nu e perfect, iar unii chiar și mai imperfecți, de ce să ne concentrăm asupra celor din urmă când avem o ofertă atât de variată de bărbați care chiar merită toată atenția?
Foto: shutterstock.com