Gânduri neasumate și impactul lor asupra vieții noastre
Încă din copilărie învățăm să ne protejăm de anumite idei sau sentimente pe care nu știm să le explicăm sau înțelegem. Mai târziu în viață, astfel de emoții sau gânduri neasumate ne influențează reacțiile și deciziile. Iată cum.
Citește și:
Nimeni nu este responsabil pentru furia ta
Ne naștem pe acest pământ ca fructul unei relații și trăim tot timpul în relație cu cei din jurul nostru. Toată existența noastră se referă la a avea persoane în jurul nostru cu care să împărțim lucruri și sentimente și toate aceste interacțiuni ne formează pe noi ca oameni încă din cea mai fragedă vârstă.
Cea mai importantă interacțiune pe care o trăim este cea cu părinții și mai ales cu mama.
Ea este persoana care ne aduce pe lume, care ne face cunoștință cu lucrurile din jurul nostru, cu persoanele din jurul nostru și cu noi înșine. Pornind de la ea, începem să cunoaștem familia noastră, familia extinsă și intrăm ușor – ușor în viața socială.
Pentru a face acest lucru, noi trebuie să renunțăm la mamă și să trecem de la o stare în care noi și ea suntem contopiți din punct de vedere psihic, la o stare de separare în care nu mai suntem simple prelungiri ale ei, ci devenim persoane în toată regula.
Drumul acesta este unul foarte lung cu suișuri și coborâșuri și tăierea cordonului ombilical psihologic dintre mamă și noi se face cu greutate.
Acest lucru îl înțelegem cu greu acum, când suntem deja adulți, pentru că în timpurile copilăriei obișnuiam să avem trăiri și sentimente foarte diverse și diferite, unele de iubire mult prea puternice pentru a le stăpâni, altele prea agresive pentru a le înțelege.
Cert este că nu ni le amintim pentru că am ales să le blocăm. Nu le-am putut face atunci și din acele momente am ales să le ignorăm, să ne prefacem că nu există. Este ca și acel moment când aveam 4 ani când ne simțeam atât de bine cu mama și cu tata încât voiam (dacă nu chiar am făcut-o) să îi cerem să ne fie soție sau soț.
Pe de altă parte putem vorbi și de acel sentiment pe care îl trăiam când mergeam cu mama la dentist sau la vaccin și ne simțeam trădați de faptul că pe de-o parte ea ne iubeam și pe de altă parte ne ducea într-un loc unde știa și ea, știam și noi, că vom fi chinuiți.
Acele momente erau momente de o intensitate foarte mare, momente în care simțeam emoții puternice pe care nu le puteam accepta.
Dacă am fi cerut atunci când ne simțeam bine pe mama de nevastă, poate că tata s-ar fi putut răzbuna pe noi, sau poate că ea nu ar fi acceptat și am fi descoperit că de fapt nu ne iubește.
Dacă trăiam acel sentiment de trădare față de mamă când ne ducea la vaccin, oare puteam la 4 ani să acceptăm faptul că în acel moment urâm și vrem să dispară persoana care ne-a dat viață și ne-a îngrijit atât de mult?
Pentru a ne adapta și a ne trăi viața în continuare, în viața noastră interioară aceste amintiri au fost blocate, psihicul nostru a decis ca noi să le negăm, să nu le luăm în seamă, însă ele sunt tot acolo chiar dacă noi nu le vedem.
Acest lucru presupune faptul că intensitatea emoției trăite în acele momente a fost blocată, a rămas ca într-o bulă și ne trimite din când în când diferite mesaje. Ea, la fel ca și toate emoțiile noastre, vrea să fie băgată în seamă, înțeleasă și, dacă este posibil, împlinită.
Este la fel ca acel sentiment de dragoste pe care îl avem față de o prietenă, pe care nu o mai vedem timp de un an de zile și nu mai vorbim deloc cu ea în tot acest timp.
În momentul întâlnirii cu ea, în funcție de puterea sentimentului, putem simți fiori pe șira spinării, putem simți toată acea dragoste pe care i-am purtat-o, putem să îi jurăm toată iubirea, chiar dacă s-a petrecut cu foarte mult înainte.
Același lucru se petrece și cu sentimentele noastre agresive. Ele rămân nerezolvate, ca într-o buclă, și în momentul în care apare un factor declanșator (care poate fi orice de la mirosul unui parfum, până o atmosferă pe care o resimțim ca apăsătoare) ele se manifestă, trimit semnale în afara organismului, iar unul dintre acele semnale este și gândul agresiv.
Ne trece prin minte rapid un gând de-a „cum ar fi să….”, în care se pot petrece lucruri foarte negative și deloc plăcute. Gândul apare, noi luăm seama de el și imediat îl alungăm din minte. Repetăm actul de la început, îl negăm în loc să îl asumăm.
Dezvoltarea începe cu asumarea.
De Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist în formare
Tel.: 0761.517.763
www.seeberger.ro
Foto: shutterstock.com
