Reacții și manifestări ale copiilor sub stres
Nu doar adulți reacționează la stres, ci și copiii. Ei se pot îngrijora atunci când aud fragmente din discuțiile părinților, când performanțele academice nu sunt cele așteptate și pot deveni confuzi când primesc mesaje contradictorii de la membrii familiei. Iată câteva dintre reacțiile și manifestările lor în astfel de situații.
Citește și:
Unde greșesc părinții în relația cu copiii lor
Greșeli de disciplină pe care să le eviți cu copilul tău
Odată ce apare o tensiune acută, corpul reacționează. Anxietatea își face cuib în stomac și apar durerile de burtă, tulburările gastrointestinale.
Unii copii semnalează dureri de cap, dificultăți asociate somnului sau lipsa controlului urinar.
Pot apărea ticuri (clipitul repetat, ridicatul din umeri sau grimasele faciale), gesturi repetitive sau balbismul (bâlbâiala) atunci când copilul trăiește o stare de conflictualitate, o suferință psihică de lungă durată, de cele mai multe ori în legătură cu persoanele apropiate, semnificative.
Consecințele unui stres prelungit nu se înregistrează numai la nivelul corpului, ci și la nivel emoțional și desigur vizibil în comportamentul copilului.
Reacția de protest este ceea ce se manifestă ca și acting out. Copilul are o atitudine de opoziție, pare greu de mulțumit, are crize de furie, tendințe agresive, iar uneori dificultatea de a ține pasul cu cerințele școlare sau de a-și face prieteni.
La pol opus se află copilul retras, inhibat, care dă răspunsurile corecte și potrivite pentru a-i mulțumi pe ceilalți, dar care în interior simte o presiune puternică.
Perfecționistul este copilul cu o mare nevoie de control a mediului pentru că în realitate se simte lipsit de control.
Este foarte conștiincios, incapabil să se relaxeze și îngrijorat în mod nerealist față de evenimentele viitoare.
Este concentrat pe succesul școlar și se demoralizează repede atunci când are un eșec. Are așteptări nerealiste de la sine și de la competențele sale.
Copilul care cere multa atenție, care are nevoie excesivă de aprobare, care se agață de obiecte sau de persoane (și îi e greu să se dezlipească de ele) nu se simte în siguranță din pricina stresului intensificat căruia nu-i poate face față de unul singur. El percepe lumea amenințatoare și periculoasă.
Copilul evitant are o teamă de a-și asuma riscuri, de a se deschide către nou, de a se responsabiliza în sarcini. Este retras social, jenat și timid când se află în compania unor persoane nefamiliare.
Panica, reacție extremă, apare atunci când copilul trăiește un episod de frică intensă, bruscă și nu știe cum să acționeze. El devine stresat pentru că îi este teamă ca această stare se va repeta.
Mulți dintre noi credem că avem misiunea de a-i feri pe copii de orice suferință și de orice pericol, însă acest aspect e imposibil și indezirabil.
Suntem însă responsabili de siguranța fizică și emoțională a lor și este important să avem capacitatea de a fi atenți la ei, de a-i asculta atunci când au nevoie, de a le recunoaște și accepta emoțiile și trăirile în totalitate, nu doar pe cele plăcute.
Avem șansa să le dăm încredere, să le consolidăm abilitățile și să le oferim un model de relație sănătoasă care le permite să facă față suferințelor și să se dezvolte de pe urma lor; să-i încurajăm să se joace și să ne jucăm cu ei; nu în ultimul rând, să reflectăm asupra propriilor frici și anxietăți. În consecință, ne vom bucura să observăm cum le cresc aripi și devin autonomi.
De Alina Plăișeanu, consilier și psihoterapeut de formare experiențială (adult-copil-cuplu-familie)
Cabinet individual de psihologie „Plăișeanu Alina Mihaela”
Tel.: 0724.265.015
Email: [email protected]
Facebook: @psihologalinaplaiseanu
Foto: shutterstock.com
