Vârsta nu are importanță

Credeam că este doar o încurajare, dar vârsta nu are importanță când vine vorba despre lucrurile pe care ți le dorești să le faci.

Citește și:

Divorțul părinților nu m-a afectat mai mult decât mă afectau ei ca părinți…

Infidelitate: Iubitul meu mai avea o relație în paralel

Am început să iau lecții de vioară. Evident, am 65 de ani și toată lumea m-a întrebat ce m-a apucat… Probabil am o vârstă la care ar trebui să tricotez, să fiu interesată de detergenții de vase, să cresc nepoți sau să mă retrag, grațios și în liniște, de pe scena socială.

Mai e loc în societatea noastră de oamenii în vârstă? Având în vedere că mare parte dintre noi, cei peste 60 de ani, avem neclarități în legătură cu vârsta noastră și locul în societate, aș zice că nu e loc pe nicăieri.

Țin minte că în luna de miere (acum 180 de ani, sau așa mi se pare) am fost cu soțul meu la rudele lui din Beziers (Franța).

Acolo am avut plăcerea să îi cunosc unchiul care, la 70 de ani, cânta jazz la pian într-un club, în weekend meșterea prin casă sau ieșea cu prietenii ori la tenis ori la șah și care, nici în ruptul capului nu renunța să ia cina, două seri pe săptămână, în oraș.

L-am admirat atunci și mi-a plăcut exemplul dat de el. Viața nu se termină decât atunci când murim și oricât de tare ne sperie acest gând, până se întâmplă asta… trăim. Contează și cum!

Nu știu ce ne reține să facem lucrurile la care visăm, ce ne împiedică să fim activi, să ne dezvoltăm, să citim, să învățăm lucruri noi sau să ne descoperim pasiuni. Ce ne împiedică să iubim?

Poate nu mai beneficiem de atuurile fizice ale tinereții, dar sufletele noastre sunt pe cât de bătrâne le lăsăm să fim. Eu, una, refuz să îl las pe al meu să se smochinească. Îmi ajung ridurile de pe față.

Prin urmare, iau lecții de vioară întrucât toată copilăria și tinerețea am visat să pot cânta la vioară și nu am avut niciodată timp pentru acest lucru. O fac pentru mine, pentru plăcerea mea personală, pentru bucuria pe care o simt când am vioara în mână, chiar dacă momentan par să scrijelesc ceva pe o tablă când cânt. Clar Vivaldi nu îți iese din prima.

Dar bucuria de a face ceva pentru sufletul meu, de a intra în contact cu această dorință, mereu ultima pe listă, este atât de mare, încât poate nu aș fi avut loc destul în viața mea să o simt atât de intens la 20 sau 30 de ani.

Aș vrea ca și alții de vârsta mea să prindă curaj și să nu se mai ascundă după un număr, să nu își pună limite nenecesare. Știu că financiar nu este ușor să faci ceea ce ți-ai propus.

Trăim cu venituri modeste. Dar cititul, de exemplu, nu costă. Nici alergatul, ușor, prin parc. Nici vizitele la prieteni sau vizitarea unui muzeu. Nici lecțiile de limbă germană, dacă la asta visai. Contează să ai încredere în tine că, așa cum am citit undeva, într-o zi vei muri, dar în toate celelalte trăiești.

Foto: shutterstock.com